Apropo…

Apropo de vechituri:

Pe astea…

… le ştiu de când mă ştiu. Le ţinea mama în vitrină. Nu-mi amintesc să le fi folosit vreodată. Îmi amintesc însă că am întrebat-o la ce servesc. Şi nu mai ştiu ce mi-a răspuns, dar mi-a rămas  întipărită în minte ideea că-s pentru sardele.

Îmi plăceau sardelele. Ţin minte conserva plată, ovală, însoţită de cheiţa aia care prindea tabla de deasupra, jupuind-o destoinic şi făcând conţinutul accesibil.

Nu ştiu de ce nu mâncam sardele din ele, din drăgălaşele farfuriuţe ovale. Întotdeauna mi s-au părut drăgălaşe. Şi niciodată nu m-am întrebat de ce nu le scoatem din sanctuar când mâncăm sardele. Şi nu, nu ştiu de ce nu m-am întrebat. Presupun că, pe vremea aia, aveam preocupări mai elevate.😛

Nici acum nu le scot. Poate pentru că acum nu mai mănânc sardele. Pentru că n-am chef să mănânc sardele. Nici nu ştiu dacă se mai găsesc sardele aşa, în conserve ca alea din copilăria mea.

Dar, după cum presupun că aţi dedus deja, „drăgălaşele” se găsesc la mine în vitrină – mi le-a pasat mama după ce m-am măritat.

Cum s-ar zice, s-au mutat dintr-un soi de panou de onoare în altul. Stau, înghesuite ca sardelele, printre pahare, ceşcuţe şi alte purtătoare ale unor stropi de culoare locală din alte vremuri, inutil tezaur portabil, teleportat (cu trenul sau în colet poştal, de curier rapid încă nu se auzise „in patria nostra”) din aceeaşi sursă – ba nu, mint, am pe-acolo câte ceva şi de la mătuşi. Aranjamentul nu ţine cont  de criterii estetice (oricum uşile îl ascund în bună parte) şi nici măcar n-a fost nevoie de o matură chibzuinţă ca să ridic la rangul de semizeu principiul „valorificării superioare a spaţiului disponibil”. Suspendată între alte corpuri ale bibliotecii, vitrina (pe care de fapt aş prefera s-o umplu tot cu cărţi – volum lângă volum)  e un soi de depozit pentru obiecte cu valoare sentimentală pe care praful se aşterne în voie, fiindcă le folosesc din an în paşti. De pildă, am scos de vreo două ori o „drăgălaşă”, ca să-i dau mâncare din ea motanului – aşa mi s-a năzărit! Şi, fiindcă, deh, cine se aseamănă (la capitolul caracter) se adună, jumătatea mea conjugală mi-a povestit că, la rândul său, l-a ospătat pe Motănimea Sa Grişka dintr-una – fără să ştie că eu avusesem cu oarece vreme înainte aceeaşi idee.

fularul

fularul

Apropo de teleportarea prin colete, pe vremuri nu le primeau la mesagerie decât bine şi frumos legate de jur împrejur cu sfoară. Iar eu m-am gândit, într-o zi de iarnă, că de sfoara aia pot să-mi leg fularul, în chip de cablu de remorcare, ca să duc pachetul târâş, pe zăpadă, de la oficiul poştal până în apartamentul unde  stăteam în gazdă. Numai că, după vreo zece-cincisprezece minute, biata sfoară a făcut pesemne o fatală criză acută de reumatism deformant şi s-a rupt. Şi, într-un amurg ruginiu*, am rămas pe o străduţă, în faţa unei porţi, uitându-mă cu jale la pachetul destul de greu ca să nu mă încumet să-l iau în braţe, deşi până la destinaţie nu mai aveam de mers nici cinci minute. Dar prost să fii, noroc (şi mutră expresivă) să ai! Dincolo de poartă era – evident – o casă şi în casă stătea [şi] o femeie care tocmai venea de la cumpărături. Şi presupun că aveam o figură atât de nenorocită, încât, deşi nu mă cunoştea, n-a răbdat-o inima să nu mă întrebe ce-am păţit şi să nu m-ajute să-mi duc pachetul până la uşă.

Şi toate astea pentru că, în dimineaţa acelei zile, i-am spus actualei mele jumătăţii conjugale, care pe-atunci nu-mi era decât coleg de serviciu & prieten:

— Mi-a trimis mama un pachet.

— Miau, a zis el, ceea ce însemna că eu miorlăi, nu vorbesc.

Şi am miorlăit continuarea:

— M-ajuţi după-masă să-l iau de la poştă?

mobila

asta e din altă iarnă, când căra mobila – pe scări, până la etajul 5, că liftul încă nu fusese pus în funcţiune

N-a mai zis „miau”, a rânjit galeş pe sub mustăţi:

— Dacă mă rogi frumos…

Şi, fiindcă ironia sorţii m-a blagoslovit chiar atunci cu unul dintre rarele mele accese de orgoliu feminin, pur şi simplu n-am avut chef să-l rog frumos – adică n-am avut chef să-l rog în niciun fel.

Dar l-am rugat când a sosit următorul colet.


* Habar n-am ce culoare avea amurgul, dar m-am jucat aici de-a „duzina de cuvinte” şi trebuia să-l pun şi pe „ruginiu” undeva.😛

About Vero

Îmi place să scriu, dar e mai uşor (şi mai rentabil) să traduc ce-au scris alţii! :))
Acest articol a fost publicat în amintiri, despre lume şi viaţă :P și etichetat , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

11 răspunsuri la Apropo…

  1. Dar uită-te puțin! Platourile mici au fost folosite. Mi-e imposibil să cred că doar unghiul în care cade lumina estompează pictura centrală.
    Mulțumesc pentru link!
    Și pentru text, în calitate de cititor norococos.🙂

    Apreciat de 2 persoane

    • Vero spune:

      E posibil să fi fost folosite cândva. Nu ştiu cât de vechi sunt, habar n-am dacă ai mei le-au cumpărat, le-au primit cadou, le-au moştenit… Sau poate le-or fi folosit şi ei vreodată şi nu mai ţin eu minte…
      Dar nu sunt platouri, sunt farfuriuţe, ca să zic aşa – lungi cât palma. Numai bune pentru sardelele alea din micile conserve!😀
      Şi unuia/uneia îi lipseşte un colţ – am mascat lipsa în poză -, dar nu mai ştiu de când, dacă nu s-a întâmplat cumva de când le foiesc eu de colo-colo.🙂

      Apreciază

  2. Drugwash spune:

    Eu aş mînca şi din farfuria pisicii, numai să am ce! Şi voi, cu fiţe de-astea din porc şi elan.😛😄😄😄

    Apreciat de 1 persoană

  3. cartim spune:

    Unui calut ca acele din vitrina ta i-am rupt/spart piciorul cu o bila trasa din proaspat primitul meu pistol🙂 Cu toate ca tintisem calul m-am intristat cand l-am spart….Era unul din bibelourile mele preferate din vitrina bunicii mele.. In final, l-am refacut cu migala de chinez batran ca nici nu s-a observat ca a fost „ranit”…

    Apreciat de 1 persoană

  4. Cudi spune:

    Pe mine m-a cucerit poza cu fularul. Îmi place foarte mult haina ce o porţi în poză şi modul în care se asortează cu fularul şi căciula de blană. Şi cu zâmbetul tău😀.
    Cam înspre asta tinde şi stilul meu.

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s