O lume pentru fiecare

Îmi place grozav ideea.
În primul rând, cred că mi-a plăcea să fie într-adevăr aşa. 🙂
Iar în al doilea rând, mă gândesc ce poveşti SF de nota 10 s-ar putea scrie luând-o ca punct de pornire. 🙂

racoltapetru6

Copil fiind, îmi era frică de întuneric și de moarte. Noaptea adormeam cu lumina aprinsă, iar ziua îmi tot căutam pulsul și îmi monitorizam respirația. Probabil că asta mi se trăgea de la faptul că mergeam des la înmormântări cu bunica mea, unde vedeam adesea mortul. Omul plin de viață până mai ieri, astăzi zăcea livid și țeapăn, iar neamurile plângeau de mama focului după el. Unii mureau de tineri, iar asta mă speria și mai tare. Nu voiam să ajung ca ei niciodată, și mă rugam în gând să trăiesc veșnic.

Această temere s-a atenuat în timp, poate și datorită imaginației prin care realizam tot felul de scenarii optimiste, menite să combată dipariția sufletului în neant. Unul dintre ele îl am și acum în minte, fiind destul de plauzibil, atâta vreme cât nu poate fi combătut prin dovezi certe, ca orice altă teorie despre moarte și ce se întâmplă…

Vezi articolul original 160 de cuvinte mai mult