Ce se-ntâmplă, doctore?

Am un blog pe care îl ţin numai pentru linkuri, am mutat tot ce era pe el şi n-am mai scris altceva. Şi nu i-am făcut recent nicio modificare, linkurile sunt vechi şi de demult, dar folosesc câteva ca să ajung pe blogurile respective.

Azi l-am deschis în chrome, am dat clic pe un link şi am ajuns aici:

M-am întors pe blog şi am dat clic dreapta pe un link, ca să-l copiez.

Şi da, nu e cel simplu pe care l-am pus eu, acum arată aşa:
link

DAR

Am deschis acelaşi blog în mozilla firefox, pe acelaşi laptop, am dat clic dreapta pe acelaşi link, ca să-l copiez, şi am găsit linkul meu:

http://blog.nemira.ro/

Prin urmare, ce se întâmplă de fapt?


ACTUALIZARE:

S-a rezolvat după ce am şters datele de navigare din chrome.

About Vero

Îmi place să scriu, dar e mai uşor (şi mai rentabil) să traduc ce-au scris alţii! :))
Acest articol a fost publicat în ciudăţenii, de pe blogurile mele, Help me! Please! și etichetat . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

35 de răspunsuri la Ce se-ntâmplă, doctore?

  1. Suzana spune:

    Cand mi-am deschis blogul in aceasta seara si am vrut sa accesez un link din blogroll,
    mi-a aparut si mie ceva asemanator, dar recunosc ca nu mi-am notat ce si cum, arata altfel insa, si aparea la fiecare link. Am accesat meniul prin care spuneam ca linkul e safe si aparent s-a rezolvat. Cam dubios!

    Apreciat de 1 persoană

  2. cartim spune:

    Nu stiu de ce dar aceeai treaba mi-a afisat-o si mie si am pus antivisrusul sa faca curatenie …..si a facut… mi-a ras Chrome-ul d ar l-am reiinstalat si am importat tot ce aveam nevoie de pe Mozila ….Asa ca , nu esti singura …

    Apreciat de 1 persoană

  3. Drugwash spune:

    Cine are încredere în guglă şi-n copiii lui o face pe propria piele. Mizeria aia căreia i se spune ‘chrome’ îşi face actualizări automate de capul lui şi nimeni nu ştie ce „gîndaci” inserează ăştia prin cod pentru teste sau pur şi simplu furt de informaţii. Toţi ăştia „mari” (cu Micro$oft în frunte) s-au învăţat să-şi bată joc de oameni şi cînd iese cu scandal spun simplu „oops” şi pleacă mai departe ca şi cum nimic nu s-ar fi întămplat.

    Cred că ar fi cazul să-ţi iei nişte măsuri de protecţie, cum ar fi:
    – dezinstalează mizeria de chrome (rămîi cu Firefox sau pune Pale Moon în paralel ca alternativă)
    – instalează NoScript, Ghostery, RequestPolicy, Redirect Cleaner (greu de găsit) sau similar în Firefox (şi Pale Moon)
    – setează browserele să şteargă automat la închidere cookies, cache, history – tot ce ar putea ascunde malware/spyware/etc.
    – instalează Spyware Blaster de la Brightfort (şi fă update-uri regulat la baza de date)
    – instalează un program de filtrare pe baza fişierului HOSTS (Hosts Manager, Host Blocker – la mine în cloud, vezi ‘Aplicaţii freeware’ în meniu – sau similar)

    Dacă vrei o bază de date cu link-uri şi adrese mail, ia de la mine LLB (Link List Builder). Avatarele sînt bazate pe adresele de mail. Îl poţi lua cu tine pe un stick USB, nu cere instalare. Nu trebuie să ţii un blog pentru un pumn de link-uri, chiar dacă pare convenabil în cazul accesării din diverse locuri.

    Ar mai fi de spus dar momentan e de ajuns, nu vreau să fac pe atotştiutorul.

    Apreciat de 1 persoană

    • Vero spune:

      Mulţumesc mult.🙂
      Şi poţi să spui cât de multe, că nu mă supăr absolut de loc.😀
      Deocamdată am şters toate datele de navigare, mai puţin parolele (din comoditate, că am destul de multe şi nici nu le ştiu pe toate pe dinafată) şi „licenţele de conţinut” (că nu ştiu ce-s alea). Şi s-a rezolvat.
      Şi s-a mai rezolvat ceva. Aveam nişte taste care nu-mi mai mergeau – săgeţile de navigare la stânga şi în sus, Home, End, PgUp şi PgDn şi o mare parte din tastatura mică (coloanele laterale 1-4-7 3-6-9). Şi acum merg iar, cele de pe tastatura mică nu foarte bine, dar cele de navigare şi-au revenit perfect.

      Apreciat de 1 persoană

      • Drugwash spune:

        Trebuie să recunosc că aşa ceva nu mi s-a întîmplat niciodată (din cîte îmi aduc aminte). Ar putea fi un add-on care se încărca automat din cache (urăsc traducerile în aplicaţii, discuţie lungă pe tema asta) şi corupea funcţiile tastelor (printre altele). Eu nu păstrez niciodată nimic din acele „date de navigare” în afară de parole, tot din comoditate (cum altfel, că doar sîntem Raci amîndoi!?😄 ), se şterg automat la închiderea browserului şi mai am şi un buton în toolbar pentru asta (Empty Cache Button, add-on de Firefox dar merge şi în Pale Moon) pe care-l apăs din cînd în cînd.

        „Tastatura mică” se cheamă ‘numeric pad’ (prescurtat ‘numpad’). Există (sau ar trebui să existe, dar la laptop-uri uneori nu e) un buton numit Num Lock care schimbă funcţia acelor taste din numere în săgeţi navigaţionale şi înapoi – vezi dacă e apăsat (de obicei e şi un LED care indică asta).

        Apreciat de 1 persoană

  4. Drugwash spune:

    Interesant că sînt în moderare deşi am mai comentat aici şi nu am absolut nici un link în comentariul anterior. Poate „cuiva” nu-i place de enumerările de acolo…?

    Apreciat de 1 persoană

  5. Zina spune:

    Mi s-a întâmplat și mie de două ori în ultimele zile. A apărut anunțul acela pe fond roșu, atunci când am dat click pe un link dintr-un blog de pe blogspot. Umblă ceva pe net, da’ nu știm noi ce…

    Bune sfaturile lui Drugwash, aș trece și eu înapoi la Mozilla Firefox, am mai avut și tare bine era. Am pus Google Chrome fiindcă s-au lăudat cu viteza, dar, sincer, nu am observat vreo mare diferență… Necazul este că nu sunt chiar foarte pricepută și mi-e frică să fac pasul…

    Apreciat de 1 persoană

    • Vero spune:

      La mine s-a rezolvat, cum spuneam, după ce am şters aşa-numitele date de navigare din chome.
      Eu am şi chrome şi mozzila – le ţin împreună de mai mulţi şi nu se bat între ele.
      Aş zice că, într-adevăr, chrome merge (uneori) o idee mai repede.🙂
      Oricum, nu cred că ai ce strica dacă faci trecerea înapoi, la mozilla. Eu mi le-am pus singură pe amândouă şi nici eu nu sunt chiar foarte pricepută.🙂

      Apreciat de 1 persoană

      • Zina spune:

        Mi-e frică să nu stric ceva, Vero!😦

        Apreciază

        • Vero spune:

          Dacă vrei doar să instalezi mozilla n-ar trebui să fie probleme. Intri pe site-ul lor – îl găseşti imediat dacă tastezi „mozilla” în google, dai clic acolo pe instalare şi mai departe urmezi instrucţiunile. Şi, după ce te vezi cu mozilla instalat, dezinstalezi chome, sau pur şi simplu nu-l mai deschizi până când are timp persoana care te ajută de obicei să te scape de el.🙂
          Eu m-am învăţat să-mi bag nasul prin bucătăria computerelor de când eram la serviciu; acolo apăreau des probleme, instalări şi dezinstalări de programe, formatarea discurilor… Aveam şi colegi mai tineri de la care să fur meseria🙂
          Însă de când sunt acasă, cu traducerile, am nevoie de mai puţine programe şi am uitat multe. Ştiam să desenez în AutoCAD, să fac baze de date sofisticate în Access, macromenzi în Excel, prezentări în PowerPoint, începusem să mă specializez în programarea maşinilor unelte…
          Acum ştiu doar să fac bloguri şi am căpătat viteză la tastat.😀

          Apreciază

          • Drugwash spune:

            O, nu e nici pe departe atît de simplu!
            – varianta în engleză sau cea în română?
            – ultima versiune apărută sau una mai veche? hardware-ul dictează, dar şi sistemul de operare.
            – cîte dintre addon-urile necesare sînt compatibile cu versiunea aleasă?
            – cum faci să „adaptezi” unele addon-uri incompatibile pe care le vrei neapărat?
            – unele addon-uri cer să fie instalate într-o anume ordine pentru a-şi efectua corect funcţiile
            – addon-urile de „protecţie” necesită anumite setări făcute manual (spre exemplu, Gravatar trebuie permis în Ghostery, altfel nu mai vezi nici un avatar pe bloguri)
            – dezactivează auto-update-ul în cazul unei versiuni vechi, altfel te trezeşti cu toate addon-urile „moarte”

            Mozilla (cu un singur Z, că nu e mozzarella😉 ) au anunţat de ceva vreme că vor modifica radical sistemul de addon-uri, astfel încît cele vechi nu vor mai fi compatibile cu noile versiuni de Firefox. Cum unele dintre addon-urile utile au fost abandonate de mult de către creatorii lor, instalarea unei versiuni noi de Firefox ar putea fi complet inutilă, fiindcă valoarea sa stă tocmai în addon-uri. Nu ştiu dacă au trecut deja la varianta nouă fiindcă eu am renunţat de ceva vreme la Firefox în favoarea Pale Moon, construit pe aceeaşi bază ca şi Firefox dar cu oarece modificări şi – mai important – există (încă) o versiune pentru computere mai limitate şi anume Atom/XP. Cei cu computere mai vechi, lente şi/sau care rulează încă XP ar fi bine să instaleze versiunea asta de Pale Moon înainte să se ajungă la v27 pentru care nu se va mai produce varianta Atom/XP. Momentan ei sînt la 26.3.3, dar eu am rămas la 25.8.1 fiindcă nu mi-a plăcut noul engine Goanna, îmi pare mai greoi. Unele addon-uri de Firefox au trebuit adaptate de mine ca să funcţioneze în Pale Moon, altele au versiuni speciale pe site-ul PM.

            E foarte greu spre imposibil pentru un necunoscător să efectueze toate operaţiile necesare, în ordinea corectă şi să ştie apoi să se descurce în situaţiile de excepţie – nu puţine – cînd ceva util e blocat de un add-on mult prea zelos. Dar un browser „gol” (adică fără protecţiile adiţionale) e la fel de „bun” ca şi Internet Explorer. Poftim dilemă…

            Apreciat de 1 persoană

    • Drugwash spune:

      Multiple browsere pot coexista fără probleme pe un acelaşi computer, cu condiţia să nu fie mai multe versiuni ale aceluiaşi browser (spre exemplu Firefox 10 şi Firefox 41), fiindcă în mod implicit folosesc aceeaşi locaţie a profilului (se pot face setări diferite dar nu e simplu pentru un necunoscător) şi va apărea o incompatibilitate între addon-uri.
      Aşadar pot coexista Internet Explorer/Edge (cîh!), Chrome (cîh!), Firefox, Pale Moon, Opera şi altele mai mult sau mai puţin cunoscute.

      Problema nu e neapărat browser-ul, ci ceea ce permite (sau nu) să se întîmple cu paginile încărcate. Cu vreun an în urmă, pe cînd reparam computerul unui amic, am încercat să deschid propriul blog şi Chrome nu mi-a dat voie, invocînd nu-ştiu-ce probleme de securitate. N-am putut trece peste ele aşa că am folosit Firefox. Dar cît am făcut teste cu Chrome pe diverse alte site-uri ba chiar şi la simple căutări pe web, antivirusul (Kaspersky) a sărit ca ars de nenumărate ori, blocînd accesul la adrese care nu apăreau nicăieri vizibil. Repetînd experienţele cu Firefox, aşa ceva nu s-a mai întîmplat. Concluzia a fost că Chrome se conecta la diverse site-uri obscure cu de la sine putere pentru a aduce reclame „personalizate”. Asta înseamnă trafic suplimentar (pentru cei cu conexiuni limitate, ca mine) şi un mare risc de securitate.

      Partea proastă e că acele addon-uri de Firefox/Pale Moon menţionate de mine mai sus (şi altele, utile, pe care nu le-am menţionat, precum QuickJava, YARIP etc.) vor consuma memorie adiţională şi vor încetini procesul de încărcare a paginilor datorită filtrajului inerent şi necesar. Unele filtre se suprapun, ceea ce presupune modificarea setărilor şi refresh de două-trei ori pentru anumite pagini, ceea ce ar putea deranja pe unii utilizatori. Însă eu unul prefer să consum ceva mai mult timp pentru deschiderea unei pagini decît să mă scîrbesc văzînd reclame sclipind şi sărind din toate părţile sau – mai rău! – să mă enervez ore întregi încercînd să scot vreun virus/vierme/troian adus de site-uri maliţioase în subsidiar.

      Şi listarea adreselor maliţioase în fişierul HOSTS va încetini puţin conexiunile (depinde de puterea fiecărei „maşini” în parte) însă prin asta e sigur că absolut nici un fel de browser nu se va mai putea conecta la acele adrese pentru a aduce reclame sau malware. E nevoie însă şi acolo de oarecare cunoştinţe şi experienţă fiindcă unele site-uri pot fi „deranjate” de imposibilitatea conectării la unele dintre acele adrese şi vor funcţiona necorespunzător (sau deloc), aşa că e posibil să fie nevoie de scoaterea unor adrese din blocaj.

      Concluzia: nu există o soluţie perfectă şi universală. Undeva trebuie făcut un compromis, dar înainte de asta trebuie calculate posibilele urmări în funcţie de soluţia aleasă. După cum spuneam recent într-un comentariu către cineva: „pînă oi muri, am tot timpul din lume”. Aşa că prefer o activitate mai lentă dar sigură. Fiecare e liber să aleagă după cum doreşte.😉

      Apreciat de 2 persoane

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s