Mesaj primit de la un redactor:
În ceea ce privește construcția „— Am înțeles, zise el zâmbind“ și nu „zâmbi el”, chiar dacă această din urmă construcție apare în unele cărți, folosirea ei este incorectă în acest exemplu. Corectă este folosirea unui verb care indică actul de limbaj (verb de declarație), iar verbul a zâmbi nu este un verb de declarație. Dacă ar trebui să transform dialogul în limbaj indirect nu aș putea spune:
El zâmbi/strănută/tuși că a înțeles.
ci
El spuse zâmbind că a înțeles.
După umila mea părere:
E adevărat că în limbaj indirect nu se spune aşa. Dar în textul luat în discuţie se foloseşte limbajul direct. Adică avem, de exemplu:
– Așa-i, socrule, așa-i iar cum zici dumneata, râse Ion răutăcios.
Liviu Rebreanu – Ion
Eu zic că asta este o elipsă, definită în DEX 2009 drept „(figură de stil care constă în) omiterea din vorbire sau din scris a unor elemente care se subînțeleg sau care nu sunt absolut necesare pentru înțelesul comunicării”. Iar figurile de stil sunt la ele acasă într-un text literar. Şi consider că folosirea acestui mod de exprimare ajută, în cazul unui dialog lung, la eliminarea repetării verbelor „spuse” şi „zise”, mult mai deranjantă în limba română decât „omiterea unui element care se subînţelege sau nu e absolut necesar”.
Vă aştept părerile nu de dragul unei discuţii în contradictoriu. Vreau doar să aflu cum credeţi că e corect şi de ce. Şi vă mulţumesc aici, de pe acum, fiindcă nu garantez că voi avea timp să răspund la comentarii.
VERONICISME 
Cu siguranță aveti dreptate. Indicatia redactorului mi se pare prea rigida și traducerea îsi pierde din cursivitatea artistica. Beletristica, pana la urma, nu este lucrare științifică asa ca ar trebui acceptate anumite abateri de la standard. De asta e minunata limba engleza cu maleabilitatea ei, iti permite sa inoveze și sa evoluezi limbajul.
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Şi englezilor nici nu le e frică/ruşine să inventeze cuvinte noi, prelucrându-le pe cele vechi. Şi la noi ar merge, sigur, nu întotdeauna, dar întotdeauna preferăm să le împrumutăm pe ale lor. 😀
ApreciazăApreciază
Dar „zise el, povestind” merge? Mă enervează deștepții ăștia ai limbii române care nu-s flexibili. Eu chiar mă feresc de exprimarea standard.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
A…și pot să zic : „Tuși el, semn că a înțeles.” Depinde de context.
ApreciazăApreciat de 2 persoane
La noi depinde de redactor – de ce vrea muşchii lui.
Şi a fost enervant să stau două zile şi o noapte să pigulesc traducerea redactată şi să zic de ce nu e ok o modificare sau alta – ca să primesc răspuns că au făcut schimbările cerute de mine în măsura în care li s-au părut necesare; plus 2 observaţii, cea citată şi una referitoare la o despărţire în silabe (unde e într-adevăr corectă şi varianta lor).
ApreciazăApreciază
Fac ce fac și iar nimeresc pe blogul Dvs.
Căutam ceva despre tagurile verbale și cât de ok este sa folosești „to frown”, dar mi-a atras atenția treaba cu despărțitul în silabe. Am fost de-a dreptul șocat când am citit, recent, că ar fi ok să desparți la sfârșit de rând cuvintele compuse cu cratimă, dacă ambele părți au minim 2 litere (ca: dintr-un, într-adevăr), iar cratima existentă ajunge să aibă un „dublu rol”. Eu credeam că e musai să folosești caracterul unicode „non-breaking hyphen” (cod U+2011) în asemenea cuvinte, tocmai pentru a preveni despărțirea. Mie unul mi se pare ciudat să văd „într-adevăr” despărțit în silabe la sfârșit de rând (și cu atât mai mult „dintr-un”).
Dvs. cum procedați când scrieți cuvinte compuse? Folosiți liniuța obișnuita de pe tastatură (care este de fapt numita hyphen-minus)? Și dacă da, cine/cum se asigură că nu apar despărțiri nedorite? În cazul numelor proprii compuse (gen Papadat-Bengescu) introduceți o liniuță nedespărțită?
Mulțumesc.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Nu despart în silabe când traduc. Petru că punerea în pagină se face în alt program, în alt format, şi e foarte greu să schimbi setările făcute de word când desparte în silabe sau când face alte chestii mai alambicate. Aşa că asta rămâne ca sarcină a redactorului sau a corectorului, nu ştiu exact.
Traducerile se trimit fără formatări. Doar cu paragrafe, liniuţe de dialog, litere aldine sau cursive – acolo unde e cazul.
Numele proprii compuse le scriu de obicei ca în original.
ApreciazăApreciază
Tuși el semnificativ. LOL
ApreciazăApreciat de 1 persoană
în general mă feresc de contragerile astea, fiindcă am văzut cu ochii mei cum se ajunge la exemple complet ridicole, de genul „hai, că ne mai vedem noi”, puse el mîna pe clanță și deschise ușa.
dar la rîse/zîmbi (mai degrabă la prima) și la alte cîteva marșez de multe ori, exact din motivul propus de tine.
(exemplul cu zise el, povestind este, din motive evidente, prost ales și nu ilustrează nici problema, nici soluția.)
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Nici eu nu fac abuz de aşa ceva – şi folosesc mai ales râse/zâmbi/oftă/suspină, nu alte minunăţii.
(Mesajul citat se referă la un roman de Asimov – şi abia acum, traducându-l, mi-am dat seama că la el baza sunt dialogurile, aşa că „spuse” şi „zise” trebuie înlocuite cu altceva ori de câte ori e posibil. Iar azi recitesc traducerea altui roman de-al lui, unde am pus, la un moment dat, „se încăpăţână el”. Şi m-am gândit dacă să modific sau nu – şi n-am modificat. 🙂 )
ApreciazăApreciat de 1 persoană
oi vei, da, la Asimov e crîncen cu spuse/zise-le.
varianta cu încăpățînatul îmi sună foarte firesc, să știi.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Zi-le că ai modificat, fără să modifici. Asta dacă nu te obligă să folosești Track Changes in Word, bineințeles 🙂 (da, și eu cred că varianta mai scurtă e mai bună)
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Eu am trimis deja traducerea. Modificări face redactorul. Iar eu strâmb din nas când nu-mi plac modificările şi el (adică ea, în cazul de faţă) ţine cont sau nu. (Am primit versiunea redactată în format pdf, nu pot face modificări inobservabile.)
ApreciazăApreciază
Damn 🙂 A propos, am întrebat „mai sus” și mi s-a răspuns că e de evitat pe cât posibil gerunziul. Deci „zâmbi el” câștigă.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Câştigă aici – mă tem că în carte va rămâne „spuse zâmbind”. 😦
ApreciazăApreciază
Poate redactorul cu pricina ar trebui să mai citească gramatica limbii române. Construcția la gerunziu se numește „element predicativ suplimentar”. Deci este corectă.
Alte exemple:
A venit zâmbind.
L-am găsit dormind.
Mi-a spus râzând.
ApreciazăApreciază
N-a spus nimeni că e incorectă, doar că e de dorit să fie evitată. 🙂
ApreciazăApreciază
Păi, de ce s-o eviți dacă e neaoș românească și corectă?
ApreciazăApreciat de 1 persoană
N-am zis eu asta, e doar o părere menţionată mai sus. 🙂
Dar, după părerea mea, într-un text literar abuzul de verbe la gerunziu e obositor. Ca şi orice alt abuz. 🙂 (Şi fireşte că a evita nu e sinonim cu a nu abuza.)
ApreciazăApreciază
De cand ma stiu am citit aceasta formulare 🙂
Pai, ce facem? Schimbam de dragul schimbarii??
Beletristica = fantezie = imaginatie..
Englezii nu l-ar fi avut pe Harry Potter daca ar fi fost capete patrate !
ApreciazăApreciat de 1 persoană
De acord. 🙂
ApreciazăApreciază
Corect e cum sună bine și firesc în urechea cititorului.
Nu mi-ar fi trecut prin minte nici într-o mie de ani să mă întreb dacă, în varianta „Am înțeles, zâmbi el.”, personajul a și vorbit sau doar a zâmbit.
În schimb, observ în scrisul doamnei redactor o constipație cronică, tipică premianților lipsiți de talent dar plini de bune intenții.
Uite colea: „În ceea ce privește construcția „— Am înțeles, zise el zâmbind“ și nu „zâmbi el”, chiar dacă această din urmă construcție apare în unele cărți, folosirea ei este incorectă în acest exemplu.” Păi, a zis o dată „construcția”, stim despre ce e vorba în propoziție, de ce mai repetă? Era suficient ”chiar dacă aceasta din urmă apare…”.
În plus, „zise el zâmbind” prea zumzăie de „z”-uri.
Ca să nu mai pomenesc de artificialul ”acesta/aceasta”, când, de fapt, noi zicem „ăsta/asta”. Boala „să ne exprimăm în scris altfel decât gândim/vorbim” dovedește exact ce ziceam la început: ambiții de tocilară.
Dar cred că ești obligată, prin fișa postului, să-i respecți harfele, ca să nu zic bășinile, că e zi de sărbătoare. 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Păi da, partea proastă e că redactorul are ultimul cuvânt. 😦
Mă bate gândul să mă las de tradus şi să m-apuc de redactat. 😀
ApreciazăApreciază
Pingback: Traducere pentru editura Paladin (Art) – Marginea Fundaţiei | Câmpul alb, oile negre…
Pingback: Redattore traditore (2) | VERONICISME
Cum spuneam mai sus, căutam cât de ok este să folosești „to frown” pe post de „tag” de dialog (fără un scop anume, eram curios, poate am întâlnit undeva și mi-a plăcut) și am găsit câteva site-uri (privind limba engleză, dar argumentele pro/contra s-ar aplica și limbii române) care descurajează asta. Am fost contrariat, pentru că mie unul mi se pare ok (de fapt după mine, „vale tudo”!) Ceva de genul (dialog inventat):
„Why do you say that?” he frowned.
– De ce spui asta? se încruntă el.
Ce nu ar fi în regulă cu o asemenea exprimare? Cel puțin în română, mi se pare absolut ok.
De fapt se subînțelege că cel care a vorbit este „he” dar în același timp combini o expresie facială. Poate ar merge și așa:
He frowned. „Why do you say that?”
El se încruntă:
– De ce spui asta?
Ar putea cineva să considere că distrage cititorul de la dialog, că întrerupe imersiunea? De ce să fie așa? Mie mi se pare că dimpotrivă, este mai sintetic și comunică prin mai puține cuvinte același lucru ca în cazul formulării „De ce spui asta, spuse el încruntându-se”. Semantic mi se par absolut echivalente, dar varianta „scurtă” are avantajul că introduce mai puține cuvinte „nenecesare”.
La fel, mă întreb ce nu ar fi ok în:
– Mulțumesc, zâmbi el.
în loc de
– Mulțumesc, spuse (zise) el zâmbind.
Comunică același lucru (sau așa îmi sună mie) mai eficient. Deci cititorul se poate concentra la sensul narațiunii mai ușor (părerea mea). E adevărat că „tehnic” nu poți „spune” ceva *în timp* ce zâmbești, dar mie tot mi se pare că sună ok 🙂
În plus, sunt situații în care descrii modul în care personajul vorbește (croncăni, bolborosi, șopti…) care ar trebui să fie 100% ok dacă au un rol bine determinat acolo.
Și totuși, văd multe site-uri dedicate scrierii în limba engleză care afirmă că „tag”-urile de dialog altele decât „to say” și „to ask” ar trebui evitate pe cât posibil, iar exprimări de tip „se încruntă”, „oftă”, „bolborosi”, „zâmbi” sau mai știu eu care (mă refer la echivalentele în engleză) să nu fie folosite, deoarece nu reprezintă o acțiune echivalentă cu a vorbi (fapt afirmat și mai sus de cineva) și/sau sunt acțiuni care folosesc gura pentru altceva decât a vorbi, fiind în consecință incompatibile cu vorbitul.
Exemple de asemenea site-uri sunt multe:
http://theeditorsblog.net/2015/03/30/smiling-or-laughing-dialogue-a-readers-question/
(nu apare „frown” ci „smile” care e categoric nerecomandat în opinia lor ca și mormăitul „hum” și altele, pe motivul că ar fi nerealist -nu poți râde/zâmbi sau mormâi în timp ce )
http://www.thecreativepenn.com/2012/10/04/dialogue-mistakes/
par un pic mai moderați: „In general, the simple tags are best – readers barely notice them, except to register who’s speaking. Stick with said, asked, answered and perhaps an occasional whispered, muttered or shouted.”
sau aici: http://www.writing-world.com/grammar/said.shtml
Don’t use a verb used to describe an expression and then try to force it into becoming a dialogue tag. It won’t work. People don’t grimace, grin, smile, and frown their sentences.
Sau asta, care pare să răspundă direct întrebării redactorului:
http://jordanmccollum.com/2009/05/verbs-dialogue-tags-stop-smiling-words/
„So this would be just fine:
He smiled. “These flowers are for you.”
Or, use “said” and then add the verb next to it. So this works too:
“These flowers are for you,” he said, smiling.”
– Aceste flori sunt pentru tine, zâmbi el.
vs
– Aceste flori sunt pentru tine, spuse el zâmbind.
Mie prima mi se pare ok.
Ca sa fie redactorul mulțumit, ar putea merge așa?
El zâmbi. (sau El zâmbi:)
– Aceste flori sunt pentru tine.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Eu prefer varianta „sintetică”, cum am spus în articol.
Şi nu traduc ca să satisfac exigenţele redactorului, ci pe ale mele. Plus că nu ştiu niciodată cine o să redacteze cartea, şi fiecare are „păsărelele” lui. Am avut unul care a ţinut să-l înlocuiască peste tot pe „a zice” cu „a spune”.
Există „n” moduri corecte în care poate fi tradus un text literar, dar există şi redactori pe care-i „chinuie talentul” şi vor neapărat să rămână cum vor ei. Iar, în final, cititorul nemulţumit dă vina numai pe traducător.
Bine, e drept că şi cel mulţumit laudă tot numai traducătorul. 🙂
După părerea mea, corect ar fi să scrie pe carte „traducere de X şi Y”, unde X e traducătorul şi Y redactorul.
ApreciazăApreciază