Dragi confraţi care vă îndeletniciţi, printre altele, cu traducerea aşa-numitelor romane fantasy, nu credeţi oare că, într-o asemenea poveste
- vasele inamice sunt corăbii duşmane;
- practicile oculte sunt ritualuri tainice, sau măcar ritualuri secrete;
- nobilii nu poartă bocanci şi mantale, ci cizme şi mantii;
- delegaţii sunt soli sau trimişi, sau măcar mesageri;
- uşile nu se asigură, se zăvorăsc, sau măcar se încuie;
- comerţul e negoţ;
- frustrarea e ciudă;
- deliberat e înadins;
- implicat e amestecat;
- şamd?
În plus, în limba română, o poveste relatată la timpul trecut se redă folosindu-se fie perfectul simplu, fie perfectul compus, nu amestecându-le pe amândouă, în genul: „El îmi trase un pumn şi eu am scos cuţitul.”
Ar mai fi de spus şi că expresii ca „un drac de fată” n-au ce căuta într-o poveste despre o lume în care dracii nu există nici măcar pe post de personaje mitologice.
Dacă aceia care-şi câştigă pâinea din cuvântul scris lansează pe piaţa cărţii aşa ceva, ce pretenţii mai putem avea de la alţii, care scriu de capul lor pe bloguri şi pe unde s-o mai nimeri?
Dacă nu sunteţi de acord cu mine, sunteţi liberi să vă susţineţi punctul de vedere oriunde altundeva, numai aici nu. Am închis comentariile fiindcă n-am timp să răspund. Şi, ca să fiu sinceră, nici chef. 😛
VERONICISME 