Am tot amânat scanarea articolului care urmează, apărut în revista Biblioteca nr. 2/3/4 din 1994.
L-am scanat acum, cu puţine ore înainte de a se împlini 22 de ani de la trecerea în nefiinţă, la numai 73 de ani, a femeii care m-a adus pe lume.
Îmi pare rău că n-a ajuns la 90 de ani, ca surorile ei. („Mamă-mea şi-a luat la ea îngeraşul”, spunea sora ei mai mare.) Dacă ar mai fi trăit măcar încă 11 toamne, ar fi văzut prima carte tradusă de mine şi sunt sigură că ar fi fost în culmea fericirii. N-ar mai fi spus, scandalizată, „Vai, Veronica!”, ca atunci când am luat prima notă de 7 (în clasa a III-a, la fizică), sau ca în ziua când i-am povestit, foarte mândră de mine, cum mersesem cu tramvaiul fără să cumpăr bilet.
Mi-aduc aminte foarte bine, fiindcă în ambele dăţi am înţeles ce-nseamnă să vrei să intri în pământ de ruşine. Aş fi preferat să-mi tragă o pereche de palme. Dar nu m-a bătut niciodată. (Mi s-a povestit că am mâncat o singură bătaie, de la bunica, când i-am aruncat pe fereastră lucrul, cu ochelari cu tot.)
Clic pe imagini, pentru mărire, dacă sunteţi curioşi să citiţi. Dacă nu, nu-i bai. Articolul e aici în primul rând pentru mine.
VERONICISME 
Mi s-a facut dor de mama
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Înţeleg.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
ioooi!
Dumnezeu să o odihnească pe mama ta. frumos om, judecând după cuvintele lăsate de ceilalți, cu certitudine om bun (și pentru că iubea cărțile).
ai fost norocoasă mătușă! te-au iubit cărțile de mică.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Mulţumesc. Dumnezeu s-o odihnească.
Da, mama era un suflet frumos şi bun, cel mai frumos şi cel mai bun pe care l-am întâlnit eu vreodată.
A visat să-şi scrie lucrarea despre care vorbeşte la sfârşitul interviului după ce a ieşit la pensie, dar în loc de asta şi-a petrecut vremea stând pe la cozi – tata nu putea, făcuse un infarct, surorile ei erau mai bolnăvicioase, eu plecasem din Bucureşti ea şi avea mereu grijă să-mi cumpere lucruri care în capitală erau „la liber”, dar în provincie se dădeau pe cartelă (unt, de exemplu, sau aşa-numitul nechezol). Mă duceam la Bucureşti din 3 în 3 săptămâni şi mă întorceam cu o valiză plină cu mâncare, pentru care stătuse ea la nenumărate cozi. Şi a trăit mai puţin decât tata şi decât surorile ei (s-a descoperit că avea cancer când făcuse deja metastază).
Iar pe mine cărţile m-au iubit într-adevăr de mică – şi tata era tot bibliotecar, se ocupa tot de catalogare/clasificare, numai că el s-a plimbat pe la mai multe biblioteci, după ce în tinereţe a fost mai întâi avocat, pe urmă psiholog… 🙂
ApreciazăApreciat de 2 persoane
te știu de atâta amar de vreme și uite, tot aflu despre tine ce n-am știut. 🙂
Dumnezeu să-i odihnească pe părinții tăi. dar însemnat ți-au dat.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
E greu să ştii totul despre cineva… Şi nici măcar n-am avut ocazia să stăm pe îndelete la taclale, prin viu grai, povestindu-ne despre noi însene. Poate s-o ivi vreodată… 🙂
ApreciazăApreciază
așa este. numai că atunci când sunt blănoasele prin preajmă, e sigur cine are parte de atenție maximă! 😀 😀
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Adevărat este! 😆
ApreciazăApreciază
Avocat si psiholog?? Superba combinatie !!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Da, numai că nu le-a combinat. De avocatură s-a scârbit după ce avocatul părţii adverse i-a furat probele din dosar. Şi s-a axat pe psihologie – de care s-a lăsat probabil după război, nu ştiu în ce împrejurări.
ApreciazăApreciază
Pentru ca s-a interzis , probabil.
Mi se pare deosebita combinatia chiar daca nu le-a practicat impreuna.Nu pot decat sa imi dau seama cat de mult l-a ajutat psihologia in avocatura…
ApreciazăApreciat de 1 persoană
🙂
ApreciazăApreciază
Un om deosebit! Mă bucur că am avut ocazia să cunosc activitatea mamei dvs. Când eram copil am cunoscut primele ”Doamne de la bibliotecă”. Doamna de la biblioteca școlii mele și cea de la biblioteca de cartier. Devenisem atât de prezentă încât mă lăsau să completez fișele cititorilor, să așez la loc pe rafturi cărțile împrumutate sau să aduc cărțile solicitate. Cu timpul am înțeles că pentru a fi bibliotecar trebuie ceva mai mult decât să-ți placă să citești. Prea știau multe! Despre cărți și despre scriitori. Un timp, mi-am dorit să fiu bibliotecar. Și astăzi cred că nu greșeam dacă alegeam această cale. Desigur, mama dvs., a fost mai mult decât un simplu bibliotecar.
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Da, meseria de bibliotecar e frumoasă oricum.
Într-un fel, am fost şi eu bibliotecară, vreo jumătate de an. Pe lângă ce făceam de obicei, am avut în grijă şi biblioteca fabricii la care lucram (se redusese personalul, dăduseră afară ultima bibliotecară, care de fapt era, în paralel, şi desenatoare).
ApreciazăApreciat de 1 persoană
De ceva timp încerc să-mi fac un repertoar al cărților pe care le am în bibliotecă. Desigur pe autori, dar citind despre munca mamei dvs., am înțeles cum, merg la biblioteca universitară, oricum dădeam căutare, puteam găsi titlurile, autorii sau cărțile care puteau să răspundă interesului meu. Mereu m-am întrebat cum s-au catalogat miile de volume, tipărituri de orice fel. E fascinant.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Din câte-mi amintesc, există o „clasificare zecimală”, nişte coduri care se dau în funcţie de domeniu, autor etc. Şi e musai să le încadrezi exact acolo unde trebuie ca să poată fi găsite uşor.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Cred ca fost o persoana fascinanta .Insetata de cunoastere, inteligenta si perfectionista.
A iubit cartile si cred ca a suferit , o parte dn sufletul dansei a „sanfeerrat” candd B.C.U. a ars…Ai fost norocoasa da ai o astfel mama ( si frumoasa si deosebit de inteligenta).
Dumnezeu s-o aiba in paza !
PS. Sunt convins ca de acolo de sus te priveste si cu siguranta este madra de tine !
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Îmi place să cred că mă priveşte de undeva de sus şi e mulţumită. 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Sunt convins ca este mandra , nu multumita!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Mulţumesc.
ApreciazăApreciază
Frumos s-a scris despre mama ta. Imi place sa-mi imaginez ca poate ne-am intersectat vreodata pentru ca mult timp am petrecut la BCU in cei patru ani cat am stat in Bucuresti.
Tare mandra trebuie sa fii de o asa mama!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Depinde când ai fost în Bucureşti. Cred că mama a ieşit la pensie în ’77, sau cel mai târziu în ’78.
ApreciazăApreciază
Pingback: Stele care pier fără să cadă de pe cer | Vero Versiuni
Pingback: Recidivă | verojurnal
Pingback: Comemorare | verojurnal
Pingback: Eu şi panteismul (sau viceversa, în ordine cronologică) | VERONICISME
A republicat asta pe VERONICISME & COMP..
ApreciazăApreciază
Pingback: Azi, 23 aprilie | VERONICISME