Am remarcat asta de când am citit/tradus cartea, dar, de când cu aşa-numita criză a imigranţilor/refugiaţilor, asemănările mi se par şi mai frapante:
Avem un război sfânt (Sharak Ka), purtat de luptători fanatici (Sharum), posesori de haremuri din care femeile nu ies decât îmbrăcate în haine negre şi largi (cu excepţia femeilor sfinte – Dama’ting – prezicătoare şi vindecătoare, nişte momâi albe), care nu lasă la vedere decât ochii.
Avem un înaintaş aproape sanctificat (Kaji – Izbăvitorul sau Shar’Dama Ka) şi cartea lui sfântă (Evejah), îndrumar şi măsură a tuturor lucrurilor.
Avem dispreţul suveran faţă de străinii necredincioşi (numiţi chin), consideraţi ultimii oameni.
Şi avem o invazie/migraţie (krasianii, adică locuitorii fortului Krasia, alias Suliţa Deşertului, plecaţi cu căţel şi purcel să cucerească lumea – deşi carne de porc nu mănâncă decât aşa-numiţii kaffit, membrii celei mai dispreţuite caste), care înseamnă trecere foc şi sabie suliţă, plus violuri cât cuprinde, avem şi oraşe-cetăţi care nesocotesc ameninţarea de dincolo de pragurile lor, continuând să se concentreze asupra unor vechi neînţelegeri meschine.
Nu ştiu cum se va termina actuala criză din lumea reală, dar ce-o să se petreacă în al treilea volum al seriei Demon (The Daylight War) e mult mai uşor de aflat. L-am găsit în engleză şi mă pregătesc să-l citesc, şi n-o să mă supăr câtuşi de puţin dacă s-o nimeri s-ajungă traducerea lui tot la mine. 🙂
Dac-o să-mi fac vreodată ceea ce se numeşte „blog de cărţi”, acesta va fi al doilea articol transferat acolo. Primul poate fi citit aici.
VERONICISME 
Mda… Ne-ar putea fi de folos asemenea cărți, dacă au și informații despre cum să reziști și să supraviețuiești invaziilor…
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Trebuie să văd ce se-ntâmplă în următorul volum. În ăsta, în primul oraş-cetate cucerit după ce a fost atacat prin surprindere, supravieţuitorii adoptă măcar în parte obiceiurile cuceritorilor (femeile nu renunţă la rochiile lor – oricum purtau rochii lungi, dar îşi acoperă cumva faţa, braţele, decolteul).
Însă, în poveste, „migranţii” vor să cucerească restul lumii ca s-o oblige să ia parte, alături de ei, la „războiul sfânt” împotriva duşmanului comun, demonii – creaturi supranaturale care sălăşluiesc în miezul pământul şi se materializează noaptea ca să vâneze oameni, care se apără de ei pictându-şi pe case simboluri magice.
Dacă îţi plac poveştile şi aventurile îţi recomand cărţile din seria asta. Le-ai putea repovesti pe blog. 🙂
În realitate, după părerea mea, invaziilor nu le poţi supravieţui decât „făcându-te frate cu dracu’ până treci puntea”. Sigur, omul e, în principiu, dator să lupte, numai că eroii mor întotdeauna primii. 😦
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Nu c-aș fi vreo eroină, dar prefer să mor printre primii decât să văd femeile române privind prin crăpătura cârpei de pe cap…
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Să sperăm că nu se va ajunge la aşa ceva…
Speranţa moare ultima, uneori în ciuda raţiunii…
ApreciazăApreciat de 1 persoană