Jurnal de traducătoare zurlie – Mi-am găsit bunicul!

Bunicul, bunica, pendula veche (nu a lor) şi – nouă (de nouă ani) – pisica.

V-am povestit, aici, despre bunicul meu şi despre „rătăcirea” lui. Azi, într-un moment când am simţit nevoia să-mi întrerup traducerea, l-am căutat cu Google.

Zurlie sunt fiindcă l-am căutat, deşi raţiunea îmi spunea că e o tâmpenie. Dar am avut, din senin, strania certitudine că o să-l găsesc. Şi chiar l-am găsit, eu, tot ce-a mai rămas din „rătăcirea” despre care pomeneam. L-am găsit şi am aflat şi unde e înmormântat.

 

Dacă vreţi să pricepeţi cu adevărat despre ce vorbesc, daţi clic pe linkuri – măcar pe primul. 🙂

Anunțuri

Despre Vero

Îmi place să scriu, dar e mai uşor (şi mai rentabil) să traduc ce-au scris alţii! :))
Acest articol a fost publicat în amintiri, ciudăţenii, de-ale mele, despre lume şi viaţă :P, surprize plăcute și etichetat . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

5 răspunsuri la Jurnal de traducătoare zurlie – Mi-am găsit bunicul!

  1. Pingback: „Creşteţi şi vă înmulţiţ | VERONICISME

  2. Naica zice:

    Nu m-am lasat pana n-am citit tot ce ai scris anul trecut si sursele; e viata unei familii credincioase, de traditie crestina! Si ai gasit si raspunsuri autorizate, pentru ce banuiai! E o mare multumire sufleteasca pentru regasire, bucurie pentru implinirea dorintei!
    Ma bucur pentru tine!

    Apreciat de 1 persoană

    • Vero zice:

      Ei, ar mai fi de făcut nişte completări.
      De exemplu, cu excepţia părinţilor şi a celei mai mici surori a bunicului (Vitalia, ajunsă la mănăstire când n-avea decât vreo 7 ani), toată familia „credincioasă” a abandonat (oficial sau nu) viaţa monahală şi singurul care s-a reîntors a fost bunicul. Şi, din păcate, habar n-am ce s-a-ntâmplat cu ceilalţi şi cu urmaşii lor (mama şi surorile ei n-au păstrat legătura). Dar la maica Vitalia, la Mănăstirea Ţigăneşti, am fost de multe ori, cu bunica (cumnata ei), în copilărie. Mi-aduc aminte cu plăcere de casa ei, cu curte mare, de pe malul lacului, de coliva foarte bună, de şerbetul de trandafiri, de o noapte de Înviere în care am dormit sprijinită de ea, pe o banchetă, undeva, într-o încăpere din spatele altarului (sau cam aşa ceva, eram mică, de vreo 5-6 ani, amintirea e destul de neclară)…

      Apreciat de 1 persoană

  3. Zina zice:

    Dragă Vero, ești o veșnică surpriză! Poate ai să scrii într-o zi povestea vieții tale și a familiei tale, e un adevărat roman.

    Să ai o săptămână bună!

    Apreciat de 1 persoană

    • Vero zice:

      Poate că o să-l scriu, Zina, dar îmi lipsesc foarte multe amănunte şi nu mai am de la cine să le aflu (toţi membrii familiei pe care-i cunoşteam nu mai sunt printre noi); şi ar trebui să merg în pelerinaj prin toate locurile unde s-a derulat această istorie, care-mi sunt total necunoscute (sigur, acum pot găsi poze pe net 🙂 ). Poate o să-i pun poveştii floricele inventate şi-o s-o mut în alte locuri – tot inventate. 😀 Deşi probabil că asta ar strica-o…

      O săptămână bună îţi doresc şi eu!

      Apreciază

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s