Pe-un picior de plai, pe-o gură de rai…, sau de-ale cardului, ducă-se dracului!

Nu, cardul (de sănătate) nu e al meu (pe ăla l-am primit acasă, am avut baftă), şi dracului se ducă ăia care se ocupă de distribuirea lui.

Cu alte cuvinte, nu toată lumea a fost acasă când a venit poştaşul cu recomandata. Nu toată lumea a ajuns la oficiul poştal în termenul de graţie ca să-şi ridice de-acolo obiectul cu pricina. În plus, unii s-au şi mutat între timp în alt oraş, drept care mi se pare firesc sune un prieten 🙂 ca să li-l recupereze de la Casa de Asigurări de Sănătate.

Până aici toate bune şi frumoase. Eu, în rolul prietenului sunat, mi-am pus în traistă copii după buletine cărţi de identitate şi am descins azi pe la amiază (ora 12:00 plus/minus 5 minute) în incinta numitei case de sănătate de pe frumoasele plaiuri mioritice. Şi am aflat, din gura de rai a cucoanei băţoase însărcinate cu menţinea ordinii că da, fireşte, pot să iau cardul altcuiva contra o copie după buletinul respectivei persoane şi a uneia după buletinul meu şi că tranzacţia se desfăşoară la camera 3. Numai că, iaca, ghinion, nu mai sunt bonuri de ordine! Bonuri al căror număr e limitat, 100 pe zi, neicusorule, nu te joci cu ţara-n bumbi! Şi dacă vrei să ai parte, nu de carte, ci de card, te scoli matale de dimineaţă ca s-ajungi nu departe, ci doar la uşa casei de sănătate a naţiei din judeţ, unde bonurile se-mpart la ora şapte antemeridian – în condiţiile în care (asta o ştiam, nu mi-a spus-o ea) programul de lucru cu publicul începe la ora opt, sau chiar la opt şi jumătate.

Şi, în timp ce mă gândeam cu ce picior de plai să trag un şut şi-n bucile cui, am auzit-o spunându-i altcuiva care punea întrebări pe aceeaşi temă că tocmai s-a ajuns pe la numărul 47.

În traducere liberă:

  • trebuie să vii la faţa locului la ora şapte a dimineţii, când găseşti probabil la uşă şomoiog alcătuit cu precădere din moşi şi babe, plus locuitori ai satelor din jurul urbei, care sunt acolo de la cinci şi te-nscrii pe-o listă, probabil pe la numărul 90;
  • stai cuminţel şi aştepţi sosirea doamnei gardiene, care preia lista, strigă catalogul, sare definitiv şi irevocabil peste nesăbuiţii care s-au gândit că au timp să bea fuguţa o cafea pe undeva sau să-şi cumpere un corn de altundeva;
  • caşti bine urechile când încep strigările, îţi auzi numele, dai din coate ca să-ţi faci loc în faţă, primeşti un cartonaş cu numărul norocos şi ţi se permite să treci pe lângă doamna cerber, pătrunzând în incinta sacră a instituţiei care veghează asupra dreptului tău la gratuitate în sistemul responsabil de sănătate (sistemul a decretat, sistemul a taxat, fie numele sistemului lăudat);
  • până-ţi vine rândul, stai frumuşel în picioare, la bârfă cu necunoscuţi la fel de sictiriţi ca tine, sau te mulţumeşti doar să-i asculţi (sunt şi scaune, dar numai vreo cinci sau şase);
  • desigur, poţi şi să pleci (secolul e douăzeci şi unu, nu douăzeci), estimând cam pe la ce oră îţi vine rândul, ca să ştii când să te-ntorci. Dar să te ferească sfântu’ să te-ntorci după ce ţi-a trecut rându’ ăla,  că se găsesc destule guri slobode care să-ţi spună verde-n faţă – chiar dacă stai cu spatele – cât de nesimţit eşti fiindc-ai umblat fleaura în timp ce ei au stat acolo, cu tălpile dând să le fuzioneze cu podeaua, într-o reacţie în lanţ scăpată de sub orice control (în cazul – real! – al celor care leşină reacţia devine reversibilă şi le e atras spre podea capul :mrgreen: ).

De unde ştiu toate astea (deşi am amânat, vrând-nevrând, trecerea la lupta propriu-zisă pentru dobândirea cardului în cauză)?
De când lupt cu lancea smulsă din contractul de muncă angajare, le-am trăit de mai multe ori, ca să-mi pot obţine adeverinţa de asigurat, valabilă numai pe trei luni.

Anunțuri

Despre Vero

Îmi place să scriu, dar e mai uşor (şi mai rentabil) să traduc ce-au scris alţii! :))
Acest articol a fost publicat în despre lume şi viaţă :P, nemulţumiri și etichetat , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

3 răspunsuri la Pe-un picior de plai, pe-o gură de rai…, sau de-ale cardului, ducă-se dracului!

  1. miryam rhod zice:

    De la Casa de Asigurari din Bucuresti am aflat ca nu pot cere o Adeverinta de asigurat cu toate copiile de buletine din lume. Ca numa’ persoana in cauza. Si intreb: avand in vedere ca persoana e in terapie intensiva dupa o operatie pe cord, daca o scot din spital sa-si ia Adeverinta, cum prefera d-na functionara sa o aduc, in costiug sau in patura?

    Apreciază

    • Vero zice:

      În caz că n-ai încercat deja, s-ar putea ca d-na funcţionară să prefere un ciubuc. Sau poţi încerca să ajungi la forurile superioare, sau să găseşti o relaţie/pilă…
      Din nefericire, în ţara asta cam aşa se rezolvă problemele… 😦
      Uneori mă gândesc că ar fi de preferat să avem numai computere şi carduri şi să nu mai existe funcţionarii din spatele ghişeelor din instituţiile statului.

      Apreciază

      • miryam rhod zice:

        Sunt contabil si ma intalnesc des cu situatii similare cu diversi functionari. Cunosc si puterea ciubucului si a relatiilor. De rezolvat s-a rezolvat, dar aveti perfecta dreptate, daca s-ar elimina functionarii am fi de 1000 de ori mai castigati. Am vazut asta cand s-a introdus depunerea declaratiilor on-line.

        Apreciat de 2 persoane

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s