Un soi de promisiune

Am un chef nebun de scris poveşti – de-ale mele (bune, proaste, cum or ieşi, nu contează).

Şi n-am timp, pe bune şi fără mişto. 😦 Până la sfârşit de iunie mai am de terminat două traduceri întârziate, dintre care pe una încă n-am început-o. Noroc că nu e lungă, nu are 1186,5 de pagini în versiune neredactată, precum cea de mai jos (cea mai lungă traducere din actualul meu palmares).

Pe urmă – adică de la 1 iulie începând, promit (pentru a câta oară? :mrgreen: ) c-o să-mi folosesc timpul în mod raţional, făcându-mi timp pentru de toate (tradus – fără întârzieri, scris poveşti, blogărit, citit cărţi) aşa cum ar fi normal.

De fapt, dacă stau să mă gândesc bine, de-a traducerile întârziate mă joc demult, numai că n-am băgat de seamă, pentru că le întârziam pe cele pentru RAO, care era foaaaarte în urmă cu plăţile, aşa că nu primeam reproşuri (eh, de-astea nu primesc, cel puţin nu spuse verde-n faţă, nici acum) şi, mai ales, nu mă simţeam câtuşi de puţin cu musca pe căciulă când anunţam că am nevoie de o amânare de o lună.  Numai că, de aproape patru ani, nu mai colaborez cu RAO – nu din cauza banilor, în final i-am recuperat pe toţi. Pur şi simplu am refuzat, din lipsă de timp, ultima traducere propusă şi am promis c-o să dau de ştire când o să am timp disponibil. Şi, până una-alta, n-am avut.


Şi nu am timp nici să răspund la comentarii, de aceea acest articol nu permite comentarii. 🙂

Anunțuri

Despre Vero

Îmi place să scriu, dar e mai uşor (şi mai rentabil) să traduc ce-au scris alţii! :))
Acest articol a fost publicat în de-ale mele, Traduceri și etichetat , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.