Apreciez faptul că, spre deosebire de destul de mulţi alţii, doamna/domnişoara Doina măcar mi-a luat poezia cu tot cu numele autoarei.
Ce nu-mi place e că mi-a luat-o fără să-mi ceară permisiunea. Şi, dacă tot a luat-o fără permisiune, barem să-i fi pus un link către original. Măcar aşa m-aş fi consolat cu gândul că-mi face reclamă. 😛
Dar, mai presus de toate, având în vedere că poezia a fost scrisă pentru bunica mea, nu pentru toate bunicile din lume, nu-mi place (ba chiar mă doare) când o văd asociată cu poza unei necunoscute. 😦
Sper că mai sus-amintita Doina o să ţină cont de cererea mea şi o să-mi şteargă poezia de pe blogul ei.
Completare (11.03.2015 11:15): A ţinut cont. A şters; dovada nu mai există decât „in cache„.
Şi, iarăşi mai presus de toate, regret că mi-a venit ideea să-mi pun poezia asta pe un blog, dar nici prin cap nu mi-a trecut c-o să mi-o tot fure unii şi alţii. Aş şterge-o, dar mă gândesc că acum e bine s-o păstrez acolo ca dovadă că-mi aparţine, fiindcă nu ştiu cine-o mai fi copiat-o şi pe unde-ar putea s-o mai publice.
VERONICISME 
Văd că a șters. 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Da, am văzut şi eu.
Doina are o bilă albă. 🙂
ApreciazăApreciază
Reblogged this on VERONICISME and commented:
Iar mi-am găsit poezia prin vecini – aici.
De remarcat că individa care-a şutit-o nici măcar nu se născuse la data când am scris eu poezia. 😀
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Pingback: Darul iubirii | VERONICISME