Femeie ratată

Am scris cele de mai jos mai demult, pe un blog pe care nu prea se-nghesuie lumea să-l citească şi pe care probabil că-l paşte desfiinţarea. În fine, nu vreau să zic că pe ăsta s-ar înghesui cititorii ca diaspora la centrele de vot (poate şi unde alea fură prea puţine iar blogurile mele continuă să fie prea multe), vreau doar să zic că între timp se mai schimbă câte ceva şi mă vopsii de două ori (acum mi-s în curs de reîncărunţire, pe ultima sută de metri) şi că în clipa de faţă mă simt aşa, Hahi (cum îmi zicea tata, de la hahaleră) în toată puterea cuvântului – poate şi fiindcă afară e nor de prea mult timp, poate şi fiindcă în casă e prea linişte: jumătatea conjugală la serviciu, motanul la programul de aghioase pe dulap, vecinii tăcuţi, nimeni nu găureşte pereţii, nu repară nimic, nu ascultă manele şi alte belele cu sonorul la maximum, ceea ce, în ultimă instanţă, e bine, îmi place să nu fie zarvă când traduc. Poate şi fiindcă pocni o farfurie în cuptorul cu microunde – frumos, ca tăiată în două cu cuţitul, nu-mi strică tartinele cu brânză puse la copt, iar cioburile cică aduc noroc, şi totuşi…

Şi totuşi, ce atâta introducere? Vă mai spun doar că o dădui azi pe olteneşte fiindcă aşa învăţai io  să vorbesc mai întâi şi la-nceput, de la bunica, mă citez şi… cu asta basta:

Uneori mă gândesc că nu sunt doar o gospodină ratată – ci şi o femeie ratată!
De ce? Ei bine, pe lângă faptul că gospodăria îmi repugnă, sub toate formele sale (de la curăţenia generală până la spălatul unui pahar de apă), nu mă pricep câtuşi de puţin la haine şi la coafuri (cât am avut părul lung l-am purtat revărsat pe spate – chiar şi după ce mi-a ajuns până la talie, n-am fost în stare să-mi fac nici cel mai banal coc, şi nu mi-am vopsit niciodată podoaba capilară), nu-mi cumpăr parfumuri şi le uit în sticlă pe cele primite cadou – până când reuşesc să se evapore prin dop, bijuteriile mi se par zorzoane inutile (nu pot decât verigheta, mai degrabă ca pe un soi de talisman decât ca pe o podoabă), fardatul mi se pare pierdere de vreme, în florile primite în dar nu văd decât mortăciuni puse în apă, îmi stârnesc aceeaşi repulsie ca un gândac mort!
Până aici, din partea mea, toate bune şi frumoase, mă descurc aşa şi nu mi-am dorit niciodată să-mi schimb sexul, numai că toată tărăşenia se dovedeşte uneori un handicap în privinţa traducerilor. Mă împotmolesc când dau de articole vestimentare sau de tot soiul de nume de mâncăruri. Ce mai, când mă lovesc de descrierea unui ospăţ văd negru în faţa ochilor!!!

2 aprilie 2012

Anunțuri

Despre Vero

Îmi place să scriu, dar e mai uşor (şi mai rentabil) să traduc ce-au scris alţii! :))
Acest articol a fost publicat în amintiri, de-ale mele și etichetat , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

12 răspunsuri la Femeie ratată

  1. cita zice:

    🙂 🙂 🙂 ! Esti o figura si jumatate!
    Imi imaginez si te inteleg perfect. Este ca si cand eu ar trebui sa traduc un text despre monstri si fiinte extraterestre, cu urechi alungite si ochi incandescenti 🙂

    ps Eu nu ma vopsesc la par. Cand firele albe s-au inmultit, am decis sa-l port gri!
    Acum parul este scurt, stil post-chimioterapie, dar inainte l-am purtat chiar si caree (nu mai lung ca par vrajitoare! 🙂
    Asum varsta si firele albe! chiar si intr-o lume prea preocupata de imaginea photo shop
    Succes la curatenie (imi imaginez ca te enerveaza:) ) la tradus si… la styling! 🙂 Gasesc ca iti vine bine parul scurt!

    Apreciat de 2 persoane

    • cita zice:

      pardon. nu imi vopsesc parul… asa e corect 🙂

      Apreciat de 1 persoană

    • Vero zice:

      Mulţumesc! 🙂
      Dar trebuie să menţionez că nu fac niciodată curăţenie de generală de sărbători, ci când mi se năzare şi, de obicei, la mine în casă e dezordine – câteodată mi-e pur şi simplu ruşine când pică-n vizită câte cineva pe neaşteptate. Dar îmi place că acum avem interfon la intrarea în bloc, că, până urcă omul cinci etaje, am timp să mai iau câte ceva din obiectele (mai ales haine) împrăştiate prin sufragerie, să le arunc pe pat în dormitor şi să-nchid uşa dormitorului. 😆

      Apreciat de 1 persoană

  2. Matilda zice:

    A republicat asta pe ropot de secunde… și a comentat:

    Fiind vorba (tangenţial) şi despre vot, m-am gândit să rebloghez, că e (tangenţial)… de sezon. 😛

    Apreciază

  3. Vienela zice:

    Cam asa pateam eu cand aveam de scris advertoriale despre diverse produse de infrumusetare. Sunt vreo zece ani de cand nu mai folosesc nici macar un amarat de rimel. Oricum, nici inainte nu eram mare cunoscator. Un ruj, un rimel, poate ceva usor de dat pe pometi, sa nu mai arat ca Alba-ca Zapada si atat.
    Intr-o zi m-am dus la cumnata mea sa imi explice la ce folosesc toate nebuniile cu care a umplut casa si cu care isi manjeste chipul. Biata de ea chiar si-a pierdut vremea cu mine, mi-a explicat despre fiecare produs in parte, mi-a facut demonstratii, iar eu am reusit sa uit pana acasa tot. :))))

    Apreciat de 1 persoană

  4. Uăi, tușică, eu am avut de tradus ceva cu adolescente și modă în vara asta și am înjurat la fiecare pagină! (Chiar dacă mie îmi plac parfumurile, fardurile și poșetele.) Cât despre mâncăruri, mai descopăr prin traducerile mele câte un fel interesant și îmi promit că o să îl încerc…. cândva.

    Apreciat de 2 persoane

  5. Cristina zice:

    Să vă văd când daţi de haine „muiereşti” de secol XIX , de descrieri de corăbii cu pânze sau de dialoguri de ţărani sau mineri englezi analfabeţi:)) Ufff! It’s quite a challenge ! Dar îmi place…..

    Apreciat de 2 persoane

    • Vero zice:

      De descrieri de corăbii cu pânze am dat, ca şi de oarece articole vestimentare de epocă. De dialoguri de analfabeţi mai puţin, dar s-a mai găsit câte ceva, pe ici, pe colo…
      Însă e cu atât mai plăcut când descoperi o soluţie care te mulţumeşte. 🙂
      Oricum, la fiecare carte găseşti câte ceva pentru care să-njuri. O să fac un „top 3” al autorilor pe care i-am înjurat cu cel mai mult spor! 😆

      Apreciat de 1 persoană

  6. Cudi zice:

    Eu mă regăsesc la faza cu buchetele de flori (mortăciuni), le prefer cu tot cu rădăcină. Aceeaşi poveste şi cu podoaba capilară; când vreau să încerc ceva nou, mut cărarea un centimetru mai la dreapta sau mai la stânga. În ceea ce priveşte mâncarea… adevărul e că sunt o mare haplea. De fapt, toţi trei suntem. Cine ştie, poate de aia nu ne-a dat Doamne-Doamne mai mulţi bani, ca să nu mâncăm doar în oraş.
    Ca şi o completare, decât pe un toc ascuţit, mai bine într-un bocanc îmblănit (exemplu de sezon), nu?

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s