Azi am dat din nou peste citatul din dreapta (facebooku’ s-a simţit dator să-mi atragă atenţia că acolo unde-am comentat eu au mai comentat şi alţii), am stat să-l rumeg ceva mai mult şi iată ce mi-a trecut prin cap:
Nu ştiu dacă în ultimele clipe ne amintim ceva. Eu am crezut de 3 ori că mi le trăiesc (o dată când aveam 5 ani, încă-mi mai era cumplit de frică de apă şi m-am răsturnat cu salteaua la mare, o dată când m-am legănat cu tot cu casa scării la cutremurul din ’77 şi o dată când am derapat cu maşina şi ne-am oprit în parapetul dincolo de care era prăpastia), şi în minte nu mi-a venit absolut nicio amintire. În ultimele două dăţi, am simţit un soi de detaşare stranie, de resemnare bizară (nu conduceam eu maşina), iar ceea ce o priveşte pe prima, când cu salteaua, după momentul când am avut impresia că apa mi se închidea deasupra, în memoria mea urmează cel în care urlam, pe mal, ca din gură de şarpe, în timp ce restul lumii (ne urcaserăm vreo cinci – printre care şi mătuşa Pia – pe salteaua aia, ca să ne fotografiem, la o distanţă mică de ţărm, unde cred că apa nu era nici măcar atât de adâncă încât să treacă peste capul meu) mă căuta la locul incidentului.
Dar, presupunând că amintirile apar atunci când clipele sunt cu adevărat cele de pe urmă, nu cred că-ţi aminteşti pe cine ai iubit (uneori ca prostu’) ci, mai degrabă, cine te-a iubit, cine ţi-a atins sufletul cu iubirea din sufletul lui…
Sunt curioasă dacă lectura cărţii (mi-am propus-o pentru prima parte a acestui an) va reuşi sau nu să-mi schimbe părerea.
VERONICISME 
Te salut cu drag, Vero. Nu am trecut dincolo ca sa pot spune, insa am imbratisat moartea de cateva ori in viata asta. Din nefericire pentru mine, am si tinut in brate persoane dragi atunci cand au trecut dincolo. Si toate si-au strigat iubirile. Chiar daca nu ar fi fost asa… atunci cand am scris acest lucru nu m-am gandit decat la iubirea pe care o cautam de la nastere la moarte. Sunt convinsa ca mi-as dori sa ma tina de mana, atunci cand voi trece dincolo, toti cei pe care i-am iubit in viata aceasta. Scopul scrierii este sa te faca sa te intorci spre profunzimea fiintei tale pentru a te raporta la ceea ce iubesti si la cine esti, dezbracat, ca la nastere, de orice etichete, prejudecati, temeri. Sa auzim de bine!
ApreciazăApreciază
Fiecare vede lucrurile prin prisma experienţelor şi a personalităţii sale, Antonia. Iar scriind încercăm să-i facem pe cititorii noştri să privească lumea prin această prismă. Eu aştept să-mi aduc în faţa ochilor prisma ta, să văd dacă-mi voi putea însuşi imaginea pe care o oferă. Deocamdată mi-am exprimat doar câteva gânduri, ca să zic aşa, tangenţiale 🙂
Şi tot deocamdată mă gândesc că în clipa morţii nu mi-aş dori să mă ţină de mână toţi cei pe care i-am iubit, pentru că nu toţi mi-au apreciat dragostea. Dar aş vrea să mă ţină de mână toţi cei care m-au iubit, şi mai ales aceia a căror dragoste am nesocotit-o, sau n-am preţuit-o aşa cum se cuvenea, ca semn că m-au iertat…
ApreciazăApreciază
Total de acord cu tine! 🙂
ApreciazăApreciază
Vero, draga, eu nu am nici o atractie pt FB, asa ca nu stiu despre ce comentariu e vorba.
Banuiesc ca este legat de o carte -” Te iubesc, Filip!”
Analizand fragmentul pot sa spun ca el este doar o siropoasa insiruire de cuvinte, dorit poetice, care nu au nimic cu realitatea! Persoana nu a fost niciodata in fata mortii! Dar e vorba de literatura!
Acum referitor la mine…
Imi amintesc ca in fata convingerii ca in secunda urmatoare vom muri, m-am gandit la copiii mei, care imi erau alaturi, i-am strans la piept, am inchis ochii si m-am pregatit sa ma dau in mainile Domnului impreuna cu ei! Atunci frica mi-a disparut si o pace unica mi s-a asternut in suflet! Cand am deschis ochii… eram cu totii in viata!
Frica de moarte cred ca reduce sentimentele la strictul necesar!
De regula, nu murim ca in filme…Putem insa sa ne imaginam orice! 🙂
Astea fiind zise, nu inseamna ca nu trebuie sa iubim. Cea mai importanta porunca ce ne-a dat-o Dumnezeu este sa iubim!
O imbratisare de la mine 🙂
ApreciazăApreciază
Şi eu te îmbrăţişez, Cita.
Comentariul de pe FB n-are importanţă, e vorba doar de citat.
Ai dreptate, nu murim ca-n filme, dar putem să ne imaginăm orice – şi nu cred că e cineva nerăbdător să afle dacă tot ce-şi imaginează el în sensul ăsta e sau nu conform cu realitatea 😀
Şi fireşte că trebuie să iubim – nu neg asta şi n-am negat-o niciodată.
ApreciazăApreciază
Vad ca mai sus iti scrie autoarea care declara ca a „imbratisat moartea de cateva ori” asa ca regret ca mi-am permis sa cred ca nu stie ce este moatea!
Cred ca depinde si cum imbratisam moartea: daca e din vointa personala, ori cauzata de boala lunga, accident etc… Ma rog, fiecare are felul sau propriu de a se raporta la aceasta statie finala a vietii terestre!
Pentru mine clipa trecerii are dimensiunea „darii de seama” si pt asta… muncesc de o viata, gresind adesea!
Sunt insa de acord ca fara iubire nimic nu e cu putinta si asta… fara sa o reduc la iubirea romantica, care este adesea traumatizanta in comparatie cu iubirea desavarsita, aceea in care „eu” si „tu” nu mai au rost!
O zi frumoasa
ApreciazăApreciază
Frumoasă definiţie a iubirii desăvârşite ai dat (aceea în care „eu” şi „tu” nu mai au rost)!
Îţi doresc şi eu o zi aşa cum ţi-o doreşti 🙂
ApreciazăApreciază
Citatul siropos este extrapolat din contextul unui Cuvant Inainte din carte. Nu am deranjeaza absolut deloc, ba chiar imi face placere sa mi se spuna ca randurile ar fi „dorit poetice”. Din punctul meu de vedere este binevenita orice parere sau critica constructiva. Doar raportarea este cea care face diferenta. Nu solicit a mi se da sau nu dreptate, ci a raporta cele scrise la viata fiecaruia/ fiecareia dintre noi. Cat despre avutie sau restul lucrurilor mentionate in citat… doream sa spun ca, in viata, ne ghidam de cele mai multe ori dupa verbul „a avea”: casa, masa, masina s.a.m.d., uitand ca trebuie sa acordam sufletului si spiritului linistea si iubirea de care au nevoie. Realizam acest lucru abia atunci cand suntem in pragul trecerii. O saptamana minunata, inconjurata de cei dragi, va doresc! Si va multumesc pentru pareri.
ApreciazăApreciază
E vina mea că m-am apucat să fac speculaţii pe marginea unui citat rupt din context. Trebuia să mă gândesc că asta poate conduce la interpretări greşite.
Îmi cer scuze.
ApreciazăApreciază
Nu ai nici cea mai mica vina. Mi-a placut sa citesc parerile celorlalti, fiindca numai asa ma pot si eu raporta la ceea ce voi scrie in viitor. Fara astfel de comentarii si interpretari, nu ai reusi sa evoluezi. Pentru mine sunt binevenite. Pupici tie si iubirii mele pisicesti 😀
ApreciazăApreciază
Atunci e bine 🙂
Pupici şi de la mine, pentru tine şi Kitty 🙂
ApreciazăApreciază
o experienţă personală, la limită, petrecută cândva, în propria-mi viaţă confirmă citatul. în secundele acelea în care nu ştiam dacă la capătul a tot este viaţă sau este moarte, eu m-am gândit doar la omul pe care îl iubesc. aşa că înclun să dau dreptate autoarei.
ApreciazăApreciază
Nu pot să te contrazic… 🙂
ApreciazăApreciază
Dar nu sunt sigură că, în cazul ăsta, a te gândi la cineva şi a-ţi aminti de cineva sunt sinonime. Pentru că autoarea vorbeşte aici şi de muncă, de respect, de avuţie.
ApreciazăApreciază
din ce am trăit eu, gândurile au venit pur şi simplu. deci nu prea ştiu ce să spun…mie asta mi-a trecut prin cap în clipele acelea.
ApreciazăApreciază
Înţeleg…
ApreciazăApreciază
In perioada gimnaziului, invatam ca papagalul comentariile literare din culegeri. De multe ori…fara sa fi citit opera autorului. Ce-ar fi sa…citim cu totii romanul, sa includem in context citatul „siropos” care circula pe Facebook in ultima perioada si sa-l mai rumegam din nou?
Eu l-am citit:
http://romaniistiuromaneste.wordpress.com/2014/01/05/ce-ar-fi-sa/
ApreciazăApreciază
De acord cu tine, cu menţiunea că eu n-am scris aici despre roman, ci am spus doar la ce m-am dus cu gândul rumegând citatul, aşa rupt din context cum este.
E ceva rău în asta? 🙂
ApreciazăApreciază
Nimic rau, a fost doar opinia ta.
Eu imi amintesc foarte clar ca mamaie, inainte de a-si da ultima suflare, l-a strigat cu toata puterea (nici nu stiu de unde a mai avut-o) pe baiatul ei, care i-a fost luat cu forta in tinerete, cand a divortat de primul barbat. Era Filip al ei. 🙂
Abia astept sa reluam discutia si dupa ce acest citat se va intoarce la parintele sau, romanul. Lectura placuta si nu stiu…sa organizam un cenaclu? 😀
ApreciazăApreciază
Nu neapărat un cenaclu, dar probabil că măcar un scurt schimb de opinii pe marginea romanului ar fi interesant, aşa cum sunt, zic eu, toate discuţiile pe marginea cărţilor citite.
ApreciazăApreciază
Eu am intuit, și primul comentariu, cel al autoarei, mi-a și confirmat, că gândul din spatele cuvintelor nefericit ambigue e altul. Că se referă la cei care, victime ale unor boli incurabile, au un răgaz de timp, mai mare sau mai mic, pentru a rememora și nu la situațiile blitz în care spectrul morții apare din senin, neanunțat de nimeni și de nimic. Și pentru aceste din urmă situații există un folclor destul de bogat deși el se învârte preponderent în jurul aceleași idei : într-o fracțiune de secundă îți revezi întreaga existență.
Acum, ca experiență personală, sunt nefericitul posesor al unui diagnostic tâmpit : hipertensiune arterială severă (grad III). Doctorii au simțit nevoia să-mi traducă : „Ție nu îți eliberează nimeni certificat de garanție, nici măcar pe 24 de ore.” După ce am aflat toate acestea, câteva zile am intrat în pielea mortului în devenire. Primele lucruri pe care le-am luat la puricat au fost nerealizările. Chestiile în care-am eșuat. Mă întrebam cum ar fi fost viața mea dacă în ziua „Z” la ora „H” aș fi decis altfel sau aș fi spus altceva decât tâmpenia pe care o spusesem. Apoi, fiindcă acele prime zile au trecut fără să se întâmple nimic semnificativ, am avut răgazul să trec și la alte lucruri. Am trecut la amintiri. Mi-a făcut plăcere să descopăr că rememorez cu acuratețe doar amintirile frumoase. Amănuntele celor neplăcute erau învăluite-n ceață. Amintiri din tot spectrul, fără o ordine anume. Amestec de iubiri, de realizări, de clipe frumoase pur și simplu fără un rezultat palpabil în plan sentimental sau material. Emoții nude, bucurii de moment. Astfel au mai trecut încă două zile. Și iar nu s-a întâmplat nimic. Așa că mi-am permis o concluzie : dacă în fața morții ai un răgaz de minim 4 zile, gândurile nu-ți sunt nicicum diferite de cele pe care le ai în timpul vieții. O perioadă mai scurtă înseamnă să rămâi cu chestii nebifate. Ce anume reușești să rememorezi și ce nu, depinde de fiecare om în parte. Fiindcă dacă suntem diferiți în timpul vieții nu ne putem dezice la final așa că ne încăpățânăm să rămânem diferiți și-n fața morții.
ApreciazăApreciază
Sunt întrutotul de acord cu concluzia ta.
ApreciazăApreciază
Este doar finalul unui Cuvant Inainte din carte, pe care l-am utilizat pentru un concurs. Insa indiferent cum ne raportam la scriere, sunt convinsa ca, fie ganduri, fie amintiri, fie doar ultima imagine pe retina, asa cum mi-au venit si mie cand am fost in pragul mortii, au fost despre iubire si persoanele iubite. Siropos, intr-adevar, s-ar zice. Si nu m-as margini la a gandi doar ca ar fi vorba despre un barbat. Ci, exact cum ati spus si dvs. „Amestec de iubiri, de realizări, de clipe frumoase pur și simplu fără un rezultat palpabil în plan sentimental sau material.” Va doresc multa sanatate si liniste in suflet!
ApreciazăApreciază
Dacă mă mai iei cu „dvs.” nu mai vorbesc în viața mea cu tine ! 👿 Probabil boala te-a făcut să te gândești că sunt vreun Tutankhamon dar nu am decât patru’j şi ceva de anișori. 😛
ApreciazăApreciază
😆
Mulţi înainte!
ApreciazăApreciază
Săru’mâna !
Să fie pentru toată lumea ! 😛
ApreciazăApreciază
Este doar finalul unui Cuvant Inainte din carte, pe care l-am utilizat pentru un concurs. Insa indiferent cum ne raportam la scriere, sunt convinsa ca, fie ganduri, fie amintiri, fie doar ultima imagine pe retina, asa cum mi-au venit si mie cand am fost in pragul mortii, au fost despre iubire si persoanele iubite. Siropos, intr-adevar, s-ar zice. Si nu m-as margini la a gandi doar ca ar fi vorba despre un barbat. Ci, exact cum ati spus si dvs. „Amestec de iubiri, de realizări, de clipe frumoase pur și simplu fără un rezultat palpabil în plan sentimental sau material.” Va doresc multa sanatate si liniste in suflet!
ApreciazăApreciază
Abia acum am văzut că ţi-au ajuns nişte comentarii la spam-uri (nu pricep de ce) şi le-am scos 🙂 Pe două dintre ele, al treilea era o repetare.
ApreciazăApreciază
De fapt, văd că şi ăsta e tot o repetare – bag de seamă că stau prost cu ţinerea de minte 🙂 Sau l-am pus pe ăsta şi l-am şters pe ăla care nu trebuia? 😦
ApreciazăApreciază
Ei, eu le-am trait pe amandoua… si inca traiesc cu gandul la moarte, gand care, in mod cert, nu mai are cum sa ma paraseasca!
Faptul ca sotul meu si cei doi copii ai nostri se aflau langa mine cand casa noastra se ruina peste noi… faptul de a fi impreuna mi-a usurat gandul desprinderii si, linistita cumva, incercand sa apar capetele celor mici de caramizile care veneau de pretutindeni, si soptindu-le cuvinte cqre sa le alunge teama, m-am incredintat cu ochii inchisi Domnului!
Cat priveste spectrul mortii, cel in care traiesc de 5 ani, e un timp daruit in care pot analiza si reanaliza si iubirea si suferinta, implinirea si neimplinirea, durerile si bucuriiile….
De mana, la ceas de plecare, cred ca ne prind cei trecuti dincolo, chiar daca avem sansa sa ne tina mana in palme cineva drag de pe aici!
Cred insa ca e foarte dureros sa vezi suferinta celui care te iubeste si nu mai poate sa te retina! Se spune in popor ca sufletul se desprinde mai greu de trup daca langa muribund este cea mai draga dintre fiinte! De aceea langa muribunzi trebuie sa stea cineva care stie cum sa ajute desprinderea aceasta infricosatoare! Dar asta nu mai poate face literatura!
Am condus pana in pragul luminii cel putin 15 persoane, cele mai multe din ele fiind dragi sufletului meu… si a trebuit sa ma departez in cateva din cazuri…
Regret ca m-am incumetat sa analizez ceea ce niste cuvinte al caror inceput si continuare nu le cunosteam, m-au zgandarit, asa ca… scuze!
Eram insa prea in tema, ca sa zic asa, sa nu ma atinga!
Va salut pe toate cu drag si va doresc ca gandul mortii sa va cotropeasca cat mai rar… desi e bine uneori sa constientizezi ca esti muritor!
ApreciazăApreciază
Cred că nu e bine să ne le lăsăm niciodată cotropiţi de gândul morţii, fiind însă întotdeauma conştienţi că suntem muritori. La urma urmelor, într-o viaţă în care nu ştii niciodată ce aduce următoarea clipă, inevitabilitatea morţii e singura certitudine 😦
Multă sănătate, Cita, şi mulţumiri pentru tot ce ne împărtăşeşti, pe blogul tău sau în comentarii, din cele trăite, auzite şi văzute de tine.
ApreciazăApreciază