Cărţi şi cartofi – sau în faţa indiferenţei faţă de carte

Citez dintr-un comentariu pe care Tibi cred că şi-l recunoaşte (am scos link-ul ca să nu mai fiu acuzată că asociez în mod jignitor o anumită carte cu cartofii):

„Nu-i înţeleg pe cei care plătesc orice preţ cerut pentru cartofi, dar brusc devin tulburaţi de preţul uriaş cerut de cultură. Fac pariu că aceia care întreabă cît costă o carte n-au cumpărat şi/sau citit mai mult decît a fost strict necesar pentru parcursul şcolar şi/sau profesional. Vă asigur că fără cultură noi am fi orice în afară de a fi oameni şi acest lucru este din ce în ce mai evident în societatea în care trăim momentan.”

Mie mi se pare că răspunsul e foarte simplu:

Societatea în care trăim momentan e o societate săracă (din varii motive, pe care nu mă întind să le discut aici), iar, în societăţile sărace, grosul populaţiei nu-şi cheltuieşte puţinii bani decât pentru strictul necesar. Şi nu poţi trăi fără să mănânci, iar cartofii intră la capitolul hrană; dar fără citeşti poţi trăi, aşa că… Spune-i unui şomer cu trei copii de crescut că trebuie să le mai cumpere şi cărţi dacă vrea să scoată oameni din ei şi, în cel mai bun caz, o să-ţi râdă în nas…

În plus, cartea o poţi împrumuta de la un prieten, de la o bibliotecă…, dar cartofii nu. Nu poţi mânca aceeaşi cartofi pe care-i mai mănâncă doi trei patru prieteni de-ai tăi, dar puteţi citi acelaşi exemplar dintr-o carte! 😛 (Nu mai spun câte cărţi pot citi gratis online, câte poti descărca gratis, sau cumpăra la grămadă, pe DVD-uri, la un preţ derizoriu… Şi de cartofi mâncaţi online sau în format electronic n-am auzit!)

Şi mai apare un fenomen: eu una am tot cumpărat cărţi, am o mulţime (aş putea zice o groază :D) care aşteaptă să fie citite, şi n-am timp să le citesc (şi nici loc în bibliotecă nu mai am). Aşa că acum mă gândesc de zece ori înainte de a mai cumpăra o alta. Să nu-mi spuneţi că le pot lăsa moştenire. N-am cui. (Ştiu pe cineva – un văr ai cărui copii au plecat în străinezia – aflat în căutarea unei biblioteci căreia să-i doneze numeroasele sale cărţi, dar n-a găsit niciuna care să i le primească.)

Concluzia mea: atâta vreme cât n-o să avem o clasă de mijloc numeroasă, cu destulă dare de mână ca să-şi cumpere cărţi şi cu destul timp liber ca să le citească, piaţa de carte o să meargă în continuare prost. Editorii au nevoie de sprijinul politicienilor, pe care s-ar părea că, în societatea în care trăim momentan, orice nu ţine de propăşirea personală îi lasă indiferenţi (şi, fie ei de dreapta, de stânga sau de centru, în privinţa asta sunt toţi o apă şi-un pământ).

* * *

Despre indiferenţă au mai scris azi psi şi alţii – mergeţi pe blogul ei ca să-i găsiţi.