Vrăjitorul s-a întors… şi vă aşteaptă la Gaudeamus!

„Întoarcerea Vrăjitorului”, povestirea din care duzinarii de la vremea respectivă (şi poate nu numai ei) au avut ocazia să citească pe acest blog aproape jumătate, s-a întors, terminată, dar nu pe blogul meu, ci la ediţia din acest an a târgului de carte Gaudeamus.

Se găseşte cam pe la mijlocul volumului Cele 1001 de Scorneli ale Moşului SF (despre care v-am tot povestit aici în ultima vreme), alături de alte 19 povestiri semnate cu nume bine cunoscute iubitorilor literaturii SF. Iar cartea se poate achiziţiona, după cum se vede mai jos, de la standul editurii Millennium Books (standul nr. 1 din spaţiul editurii Arthur), unde sălăşluieşte alături de alte 4 noutăţi.

sursa fotografiei

Eu nu voi putea să vin în Bucureşti în această perioadă şi, implicit, nu voi fi prezentă la lansare. Dar, dacă veţi ajunge la stand cu ocazia acestei festivităţi, adică sâmbătă, 24 noiembrie, la ora 13:30, în veţi găsi la faţa locului pe cei doi invitaţi speciali, Ştefan Ghidoveanu şi Mihai-Dan Pavelescu, şi pe o serie dintre ceilalţi autori ai povestirilor din antologie.

Ca avanpremieră pentru unii şi ca aducere aminte pentru alţii, vă ofer câteva rânduri de la începutul povestirii mele:

ÎNTOARCEREA  VRĂJITORULUI

De obicei, nu poftesc în casă necunoscuţi.

Dar au trecut cinci zile de când m-a părăsit Raluca. Aşa că vreau să mă-mbăt. Şi nu vreau să mă-mbăt de unu’ singur. Îmi doresc s-aud soneria, să vină cineva, oricine…

De fapt, când deschid uşa, sunt pe jumătate matol — şi mă uit chiorâş la bătrânelul pipernicit, zbârcit şi chel. Deh, nu-mi vine greu să-mi dau seama că unul ca el nu prea ţine la băutură…

— Bună seara, domnul meu, mi se adresează, excesiv de ceremonios, cu un glas tremurător. Sunt reprezentantul renumitei firme R.R.R. OZ S.R.L. şi am deosebita plăcere de a vă oferi, la preţ promoţional, cel mai performant dintre produsele noastre: esenţa de ozgogoriţă!

— Asta e o băutură? mă interesez, amintindu-mi brusc că, în afară de nişte esenţă de rom, de spirtul medicinal din baie şi de sticla de pălincă pe jumătate goală din care m-am cinstit până acum, nu mai deţin nicio altă licoare pe bază de alcool.

Iar cârciuma din colţ mi pare, la ora asta, într-un alt capăt de lume…

Aşa că n-aştept răspunsul, îi fac semn să intre, însoţindu-mi gestul cu un sughiţ sonor, meseriaş.

El îşi strânge la piept sacoşa pântecoasă, de o culoare incertă, mă scrutează preţ de câteva clipe, cu o inconfundabilă neîncredere şi, parcă luându-şi inima-n dinţi, păşeşte peste prag cu prudenţă, ca şi cum ar pătrunde pe un teren minat.

— Ai fost jefuit vreodată? îl întreb, nedumerit.

— N-nnnu, se bâlbâie, dar… sunteţi primul care nu-mi închide uşa în nas… şi… ăăă…

Izbucnesc în râs.

— Va să zică, exclam, după ce-l poftesc în sufragerie, sunt primul care vrea să se îmbete cu esenţa asta de — cum i-ai zis? — a dumitale!

— Ozgogoriţă, mă lămureşte, scoţând din sacoşă un flacon ce pare să conţină cam cincizeci de mililitri de lichid verde, uşor vâscos. Dar nu e pentru… ăăă… uz intern. Se foloseşte, dizolvată într-un sfert de litru de apă cât mai rece, pentru recondiţionarea oglinzilor vechi. Ştiţi, obiectul de activitate al R.R.R. OZ S.R.L. este repararea, recondiţionarea şi restaurarea…

— Nu e pentru uz intern! chicotesc, mai degrabă amuzat decât dezamăgit, fiindcă tocmai am dat cu ochii de sticla care tronează pe masă şi am realizat că e de doi litri şi că nu e pe jumătate goală, ci pe jumătate plină cu palincă de şaizeci de grade. Nu-i nimic, adaug, cred că asta ne ajunge cu prisosinţă!

— O, încearcă el să se fofileze, ştiţi, ăăă… eu nu sunt obişnuit…

Strâmb din nas, pun pălincă în două dintre cele douăsprezece ţoiuri moştenite de la străbunica, mi-aduc aminte că tot de la ea am moştenit şi oglinda veche din dormitor şi spun, străduindu-mă să nu-mi scap de sub control limba care dă să se-ncleieze:

— Nu mă refuza, dom’le…, dommmnule…

— Oz, zice el, cu jumătate de gură. Oz… ăăă… Smărăgdescu.

— Dom’le Smărăg… hâc! …descu, treb’e să bem adălmaşu’, înţelegi?

Lui îi sticlesc ochii.

— Aa, dacă vreţi să cumpăraţi…

Ţoiul gâlgâie — mamă, ce-mi place gâlgâitul ăsta! — când îl dă peste cap.

Pe urmă horcăie, îi ies ochii din orbite, îl apucă tusea… Iar eu, bântuit de vagi remuşcări fiindcă nu i-am spus cât de tare e băutura, mă grăbesc să-l bat pe spate, îngăimând, printre sughiţuri, nişte scuze incoerente.

— Nu-i nimic, mă linişteşte, după ce-şi recapătă răsuflarea. Mi-aţi făcut o bucurie, sunteţi primul care vrea să cumpere… Sunteţi bun de saftea? Vi-l dau mai ieftin, numai cu cinci milioane…

Sunt gata să încep şi eu să horcăi.

— Cinci milioane?! Pentru sărăcia asta de sti… hâc!…cluţă?!

… … …

Anunțuri

Despre Vero

Îmi place să scriu, dar e mai uşor (şi mai rentabil) să traduc ce-au scris alţii! :))
Acest articol a fost publicat în Ana Veronica Mircea, lumea cărţilor, surprize plăcute și etichetat , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s