Golul de la ora opt

La ora opt seara întrerupeam tradusul – sau orice altceva – ca să-i citesc mătuşii Pia (a fost întotdeauna mioapă, ajunsese aproape oarbă), la telefon. Cel puţin o jumătate de oră, cel mult oră. Încă n-am pus cărţile la loc: Casa de Lut (Pearl S. Buck), de care tocmai se plictisise, şi poeziile lui Coşbuc, cu care o înlocuisem. (Mi-aduc aminte că în copilărie îmi citea ea poeziile pe care i le-am citit eu în ultimul an – Coşbuc, Eminescu. Topârceanu… Şi Medelenii lui Ionel Teodoreanu.)

Acum mi-a rămas golul de la ora opt – nu-i bai, nu mă plictisesc, pot să-l umplu traducând, că tot în urmă sunt, cum am fost aproape tot anul ăsta, dar…😦

N-aş fi crezut că o să suport atât de greu moartea ei. Însă presupun că e de înţeles. Îmi era aproape ca o mamă. De fapt, în familie se spunea că am patru mame: bunica, mama, cele două surori ale ei. Şi au plecat în ordinea asta. Pia e ultima dintre ele care s-a strămutat în altă lume. S-a încheiat un capitol, s-a rupt un fir care mă lega de fetiţa care am fost. Şi – ştiu eu? – probabil că, atunci când nu mai avem bătrâni, ne simţim mai bătrâni noi înşine…

About Vero

Îmi place să scriu, dar e mai uşor (şi mai rentabil) să traduc ce-au scris alţii! :))
Acest articol a fost publicat în amintiri, despre lume şi viaţă :P, despre mine, mătuşa Pia și etichetat , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

13 răspunsuri la Golul de la ora opt

  1. Alexutza spune:

    Of, îmi pare tare tare rău să aud asta!😦 Puteți să ne mai povestiți despre toate cele patru doamne, precis au avut niște vieți interesante. Eu îmi aduc aminte cu drag de bunica, de exemplu, iar în familie cînd ne adunăm mereu depănăm amintiri din copilărie, adesea despre personaje care nu mai sînt printre noi.

    Dar asta cînd nu mai sînteți în corzi cu traducerile, firește.

    Apreciază

  2. Shauki spune:

    Condoleante! Si imi pare tare rau, mai ales ca povestile cu Matusa Pia m-au facut sa rad in hohote. Intr-un fel, prin intermediul lor, am ajuns si noi s-o cunoastem putin.🙂

    Apreciază

  3. psi spune:

    of, vero, mă aşteptam să spui asta… ştiam că citeşti mătuşii pia… va mai trece ceva timp, dar dorul nu se va stinge.😦
    te îmbrăţişez de aici, de departe… asta e tot ce pot să fac…

    Apreciază

  4. Ioana K-man spune:

    Lasa, ca dorul ne mentine sufletul tanar si lacrimile proaspete🙂
    Poti sa-i citesti in continuare, te asculta poate in felul ei pe care noi nu-l mai intelegem.
    Da, stiu, nu mai e la fel…

    Apreciază

  5. Pingback: Acelaşi calapod… şi altele | VERONICISME

  6. Vienela spune:

    Mi-a ramas si mie pe birou cartea cu pilde religioase din care i-am citit mamei ultima data, cu vreo luna inainte sa se stinga, cand a venit in vizita. De la accidentul vascular nu mai vedea deloc cu un ochi, iar cu celalalt abia distingea cate ceva.😦
    Abia de curand, cand ne-am apucat de renovare, am amestecat cartea cu celelalte.

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s