Cotrobăind…

Cotrobăind printre fişiere, am descoperit că, în afară de cea pe care-o veţi găsi (dacă veţi dori s-o căutaţi 🙂) în antologia realizată de Moshul SF, am mai început cândva o altă povestire inspirată de Vrăjitorul din Oz – una de care uitasem cu desăvârşire:

– Mamaie, nu pot să dorm! Spune-mi o poveste!

– Doamne păzeşte! Acu’, la miezu’ nopţii?

– Te rooog… Tare mult te mai rooog, mamaie…

– Offf…, păcatele mele… Ce poveste, copile?

– Aia cu lumea lui Oz, mamaie.

– Oz?! Care Oz?… Aaa, ştiu, vrăjitorul… Vasăzică, vrei să-ţi citesc… Adică s-aprindem lumina şi să se trezească tataia…

– Nu, nu-mi citi. Povesteşte-mi.

– Păcatele mele, cum să-ţi povestesc? N-o ştiu pe dinafară…

– Spune-mi-o altfel, nu ca în carte. Mai pune de la tine…

– Păi…

– Ştii ce? Pune numai de la tine…

– Ei, păcatele mele…

– Nu pune păcatele tale, mamaie. Inventează ceva. Ceva despre ăia din carte, da’ altceva decât scrie în carte…

– Mai bine dormi, copile!

– Nu, mamaie… Uite, spune-mi unde crezi tu că e ţara lui Oz? De ce n-au descoperit-o exploratorii?

– De ce, păcatele mele… Fiindcă… fiindcă nu-i în lumea asta. E… într-o lume paralelă!

– Daaa?… Da, sigur, cred că da, mamaie. Da’ cum ajungi într-o lume din asta? Numai cu ciclonul şi cu balonul? Şi cu pantofi de argint?

– Nuu…, ajungi şi când… când dormi. Te visezi în lumea aia şi, dacă te muşcă trei purici odată, te trezeşti chiar acolo. Te trezeşti şi vezi că nu mai eşti la tine acasă.  Aşa a păţit domnul Lyman Frank Baum. S-a trezit, bietul de el, zburând. Zbura în fruntea unui stol şi, să vezi minunăţie! stolul nu era de păsări. Era de maimuţe. Nişte maimuţe destul de urâte, mari şi negre, cu aripi uriaşe, membranoase. Iar el era maimuţoiul ăl mai mare. Era Căpetenia. Şi era convins că a fost dintotdeauna căpetenie de maimuţe înaripate. Şi tocmai se gândea la visul lui din noaptea trecută, în care se făcea că era om şi că trăia într-o lume bizară, când, brusc, i-a apărut în faţa ochilor o nălucă, o femeie de fum. Era o femeie bătrână, cu o bonetă de aur pe cap, cu o pălărie albă în mâna stângă şi purtând o rochie largă, cu foarte multe falduri, toate presărate cu o sumedenie de steluţe strălucitoare. O femeie bătrână şi nebună. La vârsta ei, stătea într-un picior. Da, stătea pe piciorul stâng şi zicea:

– Ep-pe, pep-pe, tak-ke!

Vorbe fără noimă! Totuşi, toate maimuţele au tresărit, devenind brusc atente.

Iar bătrâna s-a aşezat pe piciorul drept şi a mai spus ceva:

– Hil-lo, hol-lo, hel-lo!

Şi a încheiat sprijinindu-se din nou pe ambele picioare:

– Ziz-zi, zuz-zi, zik!

Abia atunci s-a dumirit Baum al nostru ce se întâmpla. Şi n-a fost singurul.

– Namyl, ce se petrece? a întrebat sora lui, Ziza, o maimuţă boccie şi cam prea grasă. De ce ne cheamă vrăjitoarea de la Miazănoapte? Cu ce drept foloseşte boneta? N-ai lăsat-o tu în muzeul din Oraşul Smaragdelor? Nu ţi-a garantat Sperietoarea aia rămasă în locul lui Oz că acolo e la loc sigur? Nu ţi-a promis că are grijă de ea ca de creierul din cap?

– Lasă, dragă, că ne lămurim noi, a răspuns el, împăciuitor. Doar mergem la vrăjitoare, că tot n-avem încotro. E o bătrânică cumsecade şi o să ne explice, desigur, care e tărăşenia.

Dar au primit o explicaţie care i-a pus pe gânduri.

– Glenda cea de la Miazăzi e tânără, nu ştie toate chichiţele bonetei ăsteia. N-a ştiut să vă spună că, dacă o înstrăinaţi pentru mai mult de trei zile, deveniţi iar sclavii celui care o ia în stăpânire. Şi să o iei în stăpânire e uşor, dacă ştii vorbele magice. Le spui şi boneta vine singură la tine, de oriunde ar fi, chiar dacă e ferecată cu şapte lacăte. Numai că, după aia, n-o poţi folosi decât de două ori, pentru că cine spune cuvintele alea ce par fără noimă de mai mult de trei ori orbeşte, ori surzeşte, ori îi creşte păr pe limbă şi pe dinţi, ori se umple de râie, ori măcar de niscai bube dulci…

– S-a zis cu libertatea noastră…, au început maimuţele să se tânguie.

VA URMA – poate, vreodată; deocamdată nu-mi amintesc dacă mă gândisem sau nu şi la vreo urmare 😛

Anunțuri

Despre Vero

Îmi place să scriu, dar e mai uşor (şi mai rentabil) să traduc ce-au scris alţii! :))
Acest articol a fost publicat în amintiri, elucubraţii, surprize plăcute și etichetat , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

4 răspunsuri la Cotrobăind…

  1. almanahe zice:

    Eu da, m-am gândit! Uite-acuma m-am gândit! 😆

    Apreciază

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s