V-aţi gândit vreodată că evenimentele la care nu aţi participat – pe care nu le-aţi văzut nici măcar filmate – sunt mute? Că, atunci când vă vin în minte, nu le puteţi asocia cu niciun sunet?
Ei bine, din acest punct de vedere (şi ţinând cont că momentele capturate pe pelicula fotografică nu poartă către noi niciun soi de zgomot), o nuntă de o importanţă crucială pentru existenţa mea e, pentru mine, o nuntă mută. Vorbesc despre nunta părinţilor mei! 🙂
(Poate vă întrebaţi de ce n-am pus o poză cu mama în rochie de mireasă. N-a avut aşa ceva. Au făcut cununia religioasă acasă, după ce s-au întors de la Sfatul Popular al Raionului Stalin, şi a oficiat-o bunicul – tatăl mamei. Mi s-a povestit că, pe vremea aia, nunta la biserică era o bilă neagră la dosar.)
VERONICISME 
Pingback: Nunta mută. « Tiberiuorasanu's Blog
m-ai făcut să îmi amintesc de pozele vechi ale mamei… şi de poveştile nunţii lor. 🙂
ApreciazăApreciază
În copilărie îmi plăceau grozav pozele vechi, petreceam ceasuri întregi uitându-mă la ele – şi cerând explicaţii despre ele. Cred că era modul meu de a călători în trecut 🙂
ApreciazăApreciază
mie îmi plac şi acum acele poze. are bunica mea o fotografie pe care mi-a promis că mi-o va lăsa mie… parcă e din alte lumi! undeva la începutul secolului trecut, bunica mea cu maica (mama ei) şi tot neamul… de câte ori o privesc, mă tulbur.
ApreciazăApreciază
Şi mie încă îmi mai plac, dar nu prea mai am timp să mă uit la ele, plus că acum, când ai mei nu mai sunt, au o doză de tristeţe care le lipsea înainte…
ApreciazăApreciază
Eu am şi participat la o nuntă la care mirii au chemat preotul acasă.
Mirele era prieten cu Garoafă din povestea mea, ceva activist de partid pe teme culturale 🙂
ApreciazăApreciază
Mda, e de înţeles…
ApreciazăApreciază
Bună !
Uitasem de acest fapt. Am fost furată de bunica, mama mamei, și botezată în ascuns pentru că celor din neamul tătălui le era teamă de urmări. Vremuri nesuferite!
ApreciazăApreciază
Cred că întotdeauna au fost „vremuri nesuferite”, dintr-un punct de vedere sau din altul… Pentru că, deh, oameni suntem… 😦
ApreciazăApreciază
Fotografiile sunt mereu martori muti ai unor evenimente trecute si vorbesc totusi asa de graitor despre acei oameni si pasurile lor…
Mi-am amintit si eu intamplarile povestite si traite de bunica mea… Multumesc pentru rememorare!
ApreciazăApreciază
Cu plăcere 🙂
ApreciazăApreciază
Pingback: Nuntă mută ? Deloc « Dictatura justitiei
🙂 mute imaginile pline de realitatile atunciului se prezentifica ori de cate ori gandul le aduce in actualitate, diferit de fiecare data. 🙂
ApreciazăApreciază
Aşa e… 🙂
ApreciazăApreciază
Pingback: Nunta mută « Almanahe
Pingback: Nuntă mută | Joramotive de sărit obstacole
Pingback: Provocarea-Nunta mută « Cățărătorii
Bunică-mea are poză cu bunicul îmbrăcată-n mireasă, dar locuiau la ţară, nu erau orăşeni.
Acum are 86 de ani şi e văduvă de 33. I-au rămas câteva fotografii cu el, dar nu îi duce dorul; nunţile pe-atunci, unele cel puţin, erau mute, bunică-mea zice că nu l-a luat din dragoste, ci c-„aşa s-a potrivit”. O să o deleg cândva pe Jora, să transpună în imagini grăitoare, mai pe larg, din poveştile pe care mi le depăna, cum altfel decât eu moţăind cu capul în poalele-i.
ApreciazăApreciază
Presupun că şi în oraşe făcea lumea nunţi şi la biserică – doar nu era un delict! Dar ai mei nu mai erau tocmai tineri când s-au căsătorit – tata avea 41 de ani şi mama 34 – şi probabil că nu-şi mai doreau niciun fel de probleme…
ApreciazăApreciază
Mi-ai adus aminte de fotografiile alb-negru cu nunta bunicilor… toată familia adunată, toţi îmbrăcaţi în costume populare… Şi, după ce bunicii ne părăsesc, privim chipurile din poză şi ne întrebăm cine-or fi… Poate că le mai ştim numele, dar i-am cunoscut bătrâni şi nu-i recunoaştem…
E cu adevărat o nuntă mută…
ApreciazăApreciază
Da, exact aşa se întâmplă cu fotografiile vechi… la un moment dat nu mai ştii ale cui sunt chipurile şi nici nu mai ai pe cine să-ntrebi….
ApreciazăApreciază
Pingback: Lacătele nu sunt pentru hoţi!!! « CALEIDOSCOP DE HÂRTIE
M-a induiosat poza, mi-a adus aminte de un album cu poze sepia, cu bunici si parinti 🙂
ApreciazăApreciază
Şi pe mine mă înduioşează de obicei astfel de poze 🙂
ApreciazăApreciază