Cârcoteli – sau Femeia (Tuşa Vero) Întoarsă pe Dos

„Se relansează brandul Anticipaţia” – frumos, nimic de zis. Unii (nu spun care) cârcotesc de pe margine: SF- ul e o afacere, directorul nu e bine ales, textele solicitate sunt prea scurte, etc, şamd. Şi asta e tot frumos – lumea se bucură de libertatea cuvântului, îşi exprimă liber nemulţumirile – iar tuşa Vero se distrează foarte bine citind valul de comentarii stârnit când aruncă cineva o astfel de piatră.

Acum mă gândesc însă la altceva:
Brandul Anticipaţia e urmaşul Colecţiei de Povestiri Ştiinţifico- Fantastice, revistuţa tipărită, e drept, pe hârtie ordinară (deşi nu  s-a îngălbenit, de atunci încoace, cu mult mai mult decât hârtia unor cărţi tipărite acum 5-6 ani 😛 ), dar care nu costa decât 1 leu. Preţul unei îngheţate Polar. Şi orice copil trimis la cumpărături putea ciupi, adesea fără să se bage de seamă, un leu din restul pe care li-l înapoia părinţilor.

Aşa stăteau lucrurile în copilăria mea – în vremuri pe care unii (dintre care mulţi nici măcar nu le-au trăit, fiindcă sunt prea tineri) le hulesc în totalitate, aruncând la groapa cu gunoi şi părţile lor bune -, şi mă/vă întreb dacă acum mai există reviste care să ofere aceeaşi cantitate de texte SF (şi nu de mai proastă calitate), la preţul celei mai ieftine îngheţate luate de la tarabagii…

Eu una vă spun drept că nu-mi mai permit să cumpăr reviste şi că nu prea mai cumpăr nici cărţi – de obicei mă mulţumesc cu ce primesc, la schimb, cum s-ar zice, ca exemplare de traducător şi cu ce primesc cadou (destul de rar) sau în compensare pentru întârzierea îndelungată a plăţii traducerilor. Pentru că, aşa cum spuneam aici, „traducătorii e oameni săraci”, cărora le pare rău când strică brânza pentru omletă :mrgreen:, oameni care, ca să poată trăi din asta, trebuie să traducă atât de mult încât nici măcar nu prea mai au timp să citească…

Iar dacă vreţi să mai citiţi şi despre alte femei întoarse pe dos, mergeţi la psi şi cotrobăiţi în tabelul peste care veţi da.