Povestea poveştilor mele cu parfum de loldilal – 2 – Ploaia… de concursuri

Aşa cum povesteşte Liviu Radu în fragmentul din prefaţă redat mai sus, după prima ediţie a concursului organizat de Nemira au urmat vreo patru sau chiar cinci ani în care concursurile s-au ţinut lanţ – şi acesta e contextul în care am scris povestirile despre care am de gând să vorbesc în continuare.

6. Sfinte Dumnezeule!

Am început să scriu povestea asta într-o seară în care eram singură acasă – şi ştiam că urma să fiu singură toată noaptea. Şi nu mi-a plăcut niciodată să stau noaptea singură; în copilărie mi-era grozav de frică de întuneric, iar acum încă mai am coşmaruri în care apăs zadarnic pe toate întrerupătoarele din apartament, pentru că niciun bec nu vrea să se-aprindă. Aşa că m-am apucat să scriu – fiindcă atunci când scriu timpul trece întotdeauna atât de repede.

Am ţăcănit până târziu la maşinuţa mea de scris (n-aveam pe cine să trezesc din somn). Iar când am citit paginile acoperite de litere negre am fost foarte mulţumită de rezultat. Nici de data asta nu ştiam cum o să continui şi unde vreau să ajung, dar, fiindcă mi-a plăcut ceea ce înşirasem, am decis că aceea avea să fie povestea mea pentru concursul Nemira din 1993 – la data respectivă deja anunţat.

Aşa a luat fiinţă prima şi ultima poveste pe care am terminat-o vreodată cu mult înainte de termenul limită pentru trimiterea textelor la concurs. Şi am fost sigură că scrisesem ceva care urma să-mi aducă un premiu, ceea ce s-a şi întâmplat (a fost tot premiul II) – din fericire, fiindcă altminteri aş fi fost îngrozitor de supărată. (Presupun că bărbatul meu a avut dreptate când mi-a spus că sufăr de sindromul premiantului ;))

Antologie 1996 Nautilus 102

Editura mi-a şi publicat textul – în Antologia SF NEMIRA ’96. Am ştiut că urma să apară Cred că am aflat-o de la Sebastian A. Corn, alias Florin Chirculescu. Oricum îmi amintesc că mi-a dat un telefon şi că am vorbit despre asta. Până aici, toate bune şi frumoase. Numai că, pe urmă, totul a fost tăcere 🙂

Nu ştiu dacă editura Nemira avea pe vremea aia vreun site. Cert este că, oricum, eu nu aveam nici conexiune la Internet, nici calculator. Şi poate că apariţia cărţii o fi fost anunţată prin vreun ziar. Dar mie nu-mi place să citesc ziare. Aşa că am început să urmăresc tarabele cu cărţi (oricum le aveam în colimator, căutam SF-uri :)). Pe vremea aia încă mai erau foarte multe şi peste tot, nu trebuia să bat drumul până la o librărie.

Nu ştiu nici dacă ceilalţi autori publicaţi în micuţa antologie au fost anunţaţi când a apărut cartea sau dacă au primit vreun exemplar. Ştiu doar că mie nu mi s-a întâmplat nici una, nici alta. Eu am văzut pentru prima oară volumul când mă aflam în concediu, la Neptun, la un stand de pe aleea care duce spre plajă. Am rămas cu ochii lipiţi de ea, mi-am descoperit numele pe copertă, am scos banii şi cred că mâna mi-a tremurat vizibil când i-am întins vânzătoarei.

Am deschis cartea imediat ce am ajuns pe plajă, am aflat, cu stupoare, că sunt o „feministă înfocată” 😆 şi, după ce mi-am revenit, mi-am citit pe îndelete propria poveste, fiind cât se poate de curioasă să văd cum îmi „sună” aşa, tipărită… 🙂

7. Ghinion

E o poveste pe care n-am scris-o fiindcă am avut o idee, ci pentru că soţul meu mi-a dat idee. O idee care mi-a plăcut atât de mult încât am decis că o voi folosi într-o poveste pentru concursul organizat de Nemira – în 1994. Şi m-am apucat de scris chiar a doua zi!

Şi, în ciuda titlului şi a faptului că am ales drept motto (textele pt. concurs se semnau cu un motto, trecut şi pe un plic lipit, care conţinea numele autorului) celebra lege a lui Murphy „dacă ceva poate să meargă prost, va merge”, povestea a fost cu noroc, fiindcă de data asta am reuşit să iau premiul I 🙂

8. Închisoare Contravenţională

Ideea de la care a pornit „Ghinion”-ul m-a încântat într-o asemenea măsură încât m-am gândit că trebuie valorificată la maximum, aşa că am mai folosit-o şi într-o altă povestire – mai scurtă şi de o cu totul altă factură. Iar povestea a mers, fireşte, şi ea la un concurs, şi anume tocmai la Timişoara, la Helion ’94 – de unde s-a întors cu premiul II.

A fost un premiu substanţial (cel puţin după standardele mele de inginer prost plătit), ca şi cel de la Nemira (pentru „Ghinion”), şi, cu toate că de obicei ne ţinem leuţii la grămadă, atunci i-am dat soţului din dotare o cotă parte – am uitat cât – pentru idee 🙂 Am uitat ce şi-a luat el din banii în cauză, dar eu am avut bani de cărţi SF timp de mai multe luni (pe vremea aia cumpăram tot ce apărea) şi m-am ales şi cu o căciulă – care încă mai arată bine, deşi astă-iarnă a avut nevoie de o mică reparaţie, după ce a încăput în ghearele jupânului Grişka! 😆

9. Ziua Retragerii

Am scris povestea asta fiindcă, după ce am auzit la televizor o ştire despre încheierea sezonului de vânătoare, m-am întrebat cum ar putea fi lumea unor oameni aflaţi în pielea vânatului 😛 Şi bineînţeles că am scris-o tot pentru un concurs. A mers la Giurgiu, la ediţia din 1994 a concursului „Quo Vadis?” de unde s-a întors  cu o menţiune.

10. Rayadatys

A mers tot la „Quo Vadis?”, dar în 1995, şi s-a întors cu premiul special „Ion Vinea”.

E o poveste  de care m-am apucat după ce am găsit undeva o referire la Acheron – tot fără să am habar ce voiam să scriu de fapt. Pe urmă mi-a venit ideea să amestec şi aici călătoriile în timp şi lumile paralele şi să folosesc începutul gata scris al unei alte poveşti. E vorba despre fragmentul care debutează cu paragrafele de mai jos:

„Plumburie, turma de vălătuci pufoşi goneşte către orizont, şfichiuită de vântul subţire. Acolo piere fără veste, pradă oceanului care o preschimbă în trâmbe lungi, cenuşii, repezite înapoi, spre plaja pustie, unde urlă, neputincioase, năruindu-se, lăbărţându-se şi destrămându-se în zdrenţe albe – retrase fără a cuteza să atingă trupul Shayar‑ei.

Ea zace nemişcată, cu ochii închişi. Vântul cerne nisip prin plasa părului ei răvăşit şi, uneori, câte o şuviţă lungă se zbuciumă, flacără rebelă pe un altar uitat. Alteori, rochia portocalie, lungă şi largă, tresare înfiorată, grăunte viu neizbutind să se desprindă de palidul linţoliu care înfrăţeşte cerul, oceanul şi nisipul.”

11. Slujbă Temporară

E o poveste mai lungă, trimisă, tot în 1994, la concursul organizat în tabăra Atlantykron – de unde s-a întors cu premiul III pentru nuvelă.

De scris am scris-o într-o perioadă când mă uitam uneori prin ziare după oferte de serviciu, în care menţiunea „vârsta maximă 35 de ani” era omniprezentă. Aşa că am fost de-a dreptul şocată când am găsit un anunţ (oferea de lucru undeva, în stăinezia) fără limită de vârstă. M-am gândit că ascundea pesemne o chestie foarte dubioasă – şi de aici până la ceea ce mi-am imaginat în povestire n-a mai fost decât un pas 🙂

12. Irecuperabilul Donald

Ei, în cazul ăsta m-am apucat de scris cu gândul că o să-mi iasă un roman, sau măcar o nuvelă grăsuţă.  M-am gândisem şi să leg cumva povestea de „Sfinte Dumnezeule!” – dacă o să le citiţi pe amândouă o să vedeţi de ce. Numai că între timp s-a ivit un alt concurs, „Vladimir Colin”, organizat la Reşiţa, în 1995. Şi, fiindcă n-aveam altceva de trimis, am trimis cât scrisesem până atunci – m-am gândit că merge şi aşa 🙂

Şi chiar a mers, m-am ales şi de data asta cu un premiuleţ special, acordat de cenaclul „Laser SF” din Braşov.

va urma (sâmbătă, la „duzina  de cuvinte”)
***
Despre Ploaie au mai scris psi şi amatorii de luneli 🙂 din tabelul ei.
Anunțuri

Despre Vero

Îmi place să scriu, dar e mai uşor (şi mai rentabil) să traduc ce-au scris alţii! :))
Acest articol a fost publicat în amintiri, Ana Veronica Mircea, de-ale mele, elucubraţii, lumea cărţilor și etichetat , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

36 de răspunsuri la Povestea poveştilor mele cu parfum de loldilal – 2 – Ploaia… de concursuri

  1. Pingback: Ploaia « Tiberiuorasanu's Blog

  2. simonikr zice:

    Ce de premii! La cat mai multe draga mea! Ma inclin Vero!

    Apreciază

  3. Pingback: Provocarea-Ploaia « Cataratorii

  4. Scorpio zice:

    Eu premii nu am ,,luat” decat la generala :))

    Apreciază

  5. Pingback: Ploaia « Dictatura justitiei

  6. cita zice:

    TE FELICIT SI MA BUCUR PT TINE 🙂

    Apreciază

  7. psi zice:

    🙂 spre deosebire de tine eu m-am apucat de proză scurtă târziu, cam în urmă cu vreo 5 ani, pe când un jurnalist căruia nu am să-i dau numele mi-a spus că ar trebui să exersez mai mult proza decât poezia şi mi l-a dat exemplu pe dino buzzati (care îmi place teribil de mult). până atunci admiram numai frazele lungi ale altora şi mă speria ideea de a scrie o poveste.
    îţi admir mult scrierea, pentru că sunt un iubitor al genului, dar îmi cunosc limitele… şi spre deosebire de tine, eu scriu în orb. nu ştiu niciodată ce, unde, cum va merge povestea…
    hai, până la lansare puţin mai este… numai puţin! 😀

    Apreciază

    • Vero zice:

      Eu cred , cu toată sinceritatea, că limitele tale sunt foaarte largi, e loc berechet între ele 🙂
      Şi eu scriu cam tot „în orb”. Tot aşa am scris chiar şi „Râpa Amăgirilor”, cea mai lungă poveste din volumul ăsta: fără să ştiu cum trebuia să se termine 😛 Şi am fost plăcut surprinsă când am văzut că-ncepe să se închege 😀

      Apreciază

  8. Am o grămadă de cărţi şi de la Nemira. Mai ales SF dar şi altele…
    Iar începînd cu Bookfest, voi avea şi mai multe. 🙂

    Apreciază

  9. Ești atât de modestă și atât de talentată încât o să te trezești într-o zi cu mine la ușa blocului tău cerșind un autograf. Felicitări !

    Apreciază

  10. abisurile zice:

    Sa tot ploua cu asemenea concursuri.

    Apreciază

  11. Şi eu cumpăram cărţi SF în perioada despre care vorbeşti şi le citeam cu zi, cu noapte fără pauză. Am un raft lung de bibliotecă plin cu ele.
    Felicitări pentru premii, sau mai bine pentru talentul apreciat cu premii, felicitări pentru carte! Când apare am să dau fuga la librărie. 🙂

    Apreciază

  12. Altcersenin zice:

    hm, ploaie de concursuri, dar ploaie si de premii 🙂
    in adolescenta eram tare pasionata de gen SF… si acum simt cum ma apuca nostalgia 🙂 trebuie sa le citesc sa-mi potol foamea 🙂

    Apreciază

  13. Pingback: Povestea poveştilor mele cu parfum de loldilal – 1 (cu includerea duzinii de cuvinte) | VERONICISME

  14. Pingback: Parfumul nobleţii « Mirela Pete. Blog

  15. Pingback: Salcâmi înfloriți în flacoane de poveste parfumată « Mirela Pete. Blog

  16. Pingback: Scurte #58 « Assassin CG

  17. Pingback: Găteli. Azi, lasagna « Mirela Pete. Blog

  18. Vienela zice:

    Ce ironie! Traim in lumea unde un scriitor care a primit premii pentru fiecare povestire scrisa vreodata e nevoit sa traduca ceea ce scriu altii pentru a supravietui.

    Apreciat de 1 persoană

    • Vero zice:

      Ei, nu, n-am luat chiar pentru toate, dar au fost vreo 2-3 ani în care mi-a picat câte ceva la fiecare concurs – câte un strop de mulţumire de sine, că, de cele mai multe ori, m-am ales doar cu câte o diplomă (sau nici măcar cu atât) şi, tot în marea majoritate a cazurilor, cu niciun ban de la revistele care m-au publicat.
      Şi, din păcate, nu e singura ironie din lumea în care trăim. 😦

      Apreciat de 1 persoană

      • Vienela zice:

        Ma rog, din partea mea ai felicitari si multumiri pentru fiecare povestire in parte. ;p
        Nici nu credeam ca te-ai imbogatit de pe urma scrierilor tale. Ar fi fost un miracol, un semn ca nu mai esti in Romania. 😀 Apropo, ai incercat sa traduci in engleza vreo povestire si sa o trimiti peste hotare?

        Apreciat de 1 persoană

        • Vero zice:

          Am tradus vreo două (nu cele mai bune, cele mai scurte!) în franceză, cu dicţionarul şi cu o carte de gramatică alături, pentru nu mai ştiu ce concurs la care n-au făcut nicio brânză. Am tradus vreo trei (tot de-astea mai scurte) şi în engleză (cred că mizerabil, că pe vremea aia încă nu mă apucasem de citit masiv în engleză şi nici măcar acum nu cred că pot face traduceri bune – trebuie să ştii mai bine limba în care traduci decât pe cea din care traduci); şi mi le-a trimis pe vremuri cineva la am uitat ce revistă, dar nici acolo n-au avut succes.
          Oricum, nu aduce anul ce aduce ceasul. Dacă o fi să dea celebritatea peste mine, o să dea – aşa cum au dat şi traducerile, când nici nu mă aşteptam. 🙂

          Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s