Duzina de cuvinte – O soluţie

A fost un gând vesperal, încolţit într-un amurg catifelat de primăvară. În prima clipă mi s-a părut incolor, dar a generat idei în dispersie pe o paletă cromatică bogată. Idei ce s-au înlănţuit mai întâi într-un dans sălbatic, o repetiţie într-un vârtej coborât tot mai adânc în minte, până într-un punct de întoarcere, unde s-au scuturat de lanţuri şi s-au concentrat, în deplină libertate, conturându-se, hodoronc-tronc :D, după cum se vede mai departe:

Am găsit o soluţie (nu ştiu cât de bună, dar cred că n-am nimic de pierdut dacă o experimentez) de a împăca blogăritul cu scrisul poveştilor. Le voi înşira, bucăţică cu bucăţică, într-un „blog privat„, la care voi controla (sper) accesul – ca să nu mă trezesc că-mi scrie altcineva poveştile mele înaintea mea! 😀 Pentru început le voi trimite (chiar în seara asta sau mâine dimineaţă) invitaţii la lectură membrilor clubului psi şi altor câteva persoane a căror părere despre poveştile mers în curs de clocire mi-ar plăcea s-o aflu. Dacă invitaţia nu ajunge dintr-un motiv sau altul, sau dacă omit să o trimit, tot dintr-un motiv sau altul, nu mi-o luaţi în numele de rău, ci daţi clic (dacă sunteţi interesaţi) pe link-ul către blog şi apoi pe request access.

Zilele trecute am pus pe noul blog textele incluse în „cioturile de poveste” de pe blogul pe care-l citiţi acum, plus Întoarcerea Vrăjitorului şi începutul romanului Corespondent de Război. Iar azi am adăugat ceva nou, şi anume primele pagini din Magnificul, Preadoratul şi Preaonoratul (sau Lucru Naibii la Casa Popii), o nuvelă care s-a vrut de fapt roman şi care, spre deosebire de altele, e terminată de mai mulţi ani, dar trebuie revizuită şi transcrisă pe computer.

Găsiţi aceleaşi 12 cuvinte la psi şi la toţi cei vizitaţi de muza duzinii şi înscrişi în tabelul ei:
1.
genovevadans
2.
anacondele
3.
ZhaO
4.
Vantdetoamna
5.
scorpio
6.
Carmen Pricop
7.
virusverbalis
8.
rokssana
9.
Some Words
10.
dictatura justitiei
11.
Mariana
12.
Blind Love
13.
almanahe
14.
Vanessa

 

Anunțuri

Despre Vero

Îmi place să scriu, dar e mai uşor (şi mai rentabil) să traduc ce-au scris alţii! :))
Acest articol a fost publicat în de pe blogurile mele, de-ale mele, elucubraţii și etichetat , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

24 de răspunsuri la Duzina de cuvinte – O soluţie

  1. psi zice:

    oooo… avem de treabă vero! până la urmă te-ai decis să ne pui la treabă… şi e foarte bine! pun ochelaru, mă aşez comod şi vin!

    Apreciază

  2. Pingback: Mariana şi duzinile de cuvinte « Link-Ping

  3. Pingback: Abrevieri « Almanahe's Weblog

  4. ellyweiss zice:

    interesant…foarte.
    nici nu stiam ca poate exista blog privat 🙂 pana azi 🙂
    voi fi onorata. o seara buna!

    Apreciază

  5. Pingback: Duzina de cuvinte – Aştept sugestii | Cioburi de chihlimbar

  6. Vanessa zice:

    Sper sa nu fiu „off topic” (eu nefiind membra in club, dar mi-as dori acest lucru), insa nu ma pot abitne sa nu te felicit pt articol si pentru ideea cu blogul privat…nici eu nu stiam ca exista asa ceva. Succes pe mai departe si „pana inspirata!”

    Apreciază

  7. Pingback: Duzina de cuvinte- In lanturi « Cataratorii

  8. scorpio72 zice:

    Multumesc Vero, am primit, o sa lecturez.

    Apreciază

  9. rokssana zice:

    o idee minunata….te felicit 🙂

    Apreciază

  10. Pingback: duzina de cuvinte – 23 – candva armasar | Rokssana's Blog

  11. Pingback: DUZINA DE CUVINTE Libertate « Dictatura justitiei

  12. impricinatul zice:

    am primit invitatia, sar’na, dar nu pot accesa nimic, nimic, nimic.
    cum facem?

    Apreciază

    • Vero zice:

      Probabil că adresa de mail pe care ţi-am trimis invitaţia nu corespunde unui cont pe wordpress.
      În cazul ăsta, presupun că invitaţia trebuie să arate aşa:

      – Dacă ai cont la wordpress pe o altă adresă, mergi pe varianta de la punctul (2): clic pe „accept invitation”, apoi iţi completezi numele de utilizator şi parola, şi pe urmă se deschide blogul meu.
      – Dacă n-ai cont la wordpress, mergi pe varianta de la punctul (1) şi îţi faci un cont fără blog
      – Dacă nimic din ce-am scris mai sus nu se potriveşte, nu ştiu :(, trebuie să-ncerc să aflu cumva ce şi cum

      Apreciază

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s