Am în faţa ochilor imaginea ireal de fascinantă a unei clepsidre şi mă duc cu gândul la două paranteze de sticlă între care n-a mai rămas decât o amprentă invizibilă, căci şi-au pierdut orice alt conţinut când a alunecat dintre ele un autograf al timpului – caligrafiat de atâtea şi atâtea rostogoliri de nisip fin, dar poate murdar de gânduri şi de fapte necuvenite, de tot răul petrecut şi de tot binele nesăvârşit, sau poate adunat, găleţi după găleţi, de pe plaja unei mări a patimilor, care ne-a înecat, în masă, străbunii incapabili să o ţină-n şah.
P.S. M-am cam plictisit de jucărioarele mele cu o duzină de cuvinte într-o singură frază, aşa că m-am gândit să-i trec de acum înainte ştafeta imaginarei Mariana, care tastează tot cu degetele mele (adaug această precizare fiindcă se pare că e necesară), povestind episoade imaginare din viaţa ei imaginară. Şi am făcut chiar azi o încercare – aici.)
minunat ! 🙂
ApreciazăApreciază
Mulţumesc! 🙂
ApreciazăApreciază
Pingback: Duzina de cuvinte-Inuman in uman « Cataratorii
plaja unei mări a patimilor? 😀
miaooo! ar spune maya!
ApreciazăApreciază
Ghişka a spus exact acelaşi lucru! 😀
ApreciazăApreciază
poetic…frumos…
am fost si la Mariana…;)
si multumesc de invitatie 🙂
ApreciazăApreciază
Şi eu îţi mulţumesc – pentru apreciere 🙂
ApreciazăApreciază
Pingback: Acolade « Almanahe's Weblog
când am văzut „clepsidra” şi „paranteze” ochii mi)-(au sclipit..exact ceea ce-ai văzut şi tu întrezărisem, două paranteze de sticlă…atâta doar că eu în continuare vedeam nisip şi cioburi; pe urmă, nimic. 😦
ApreciazăApreciază
Ca dovadă că „unde-s doi puterea creşte” – dacă ne uităm împreună vedem mai multe! 😀
ApreciazăApreciază
Pingback: Prietenia mea cu slovele… şi blogomania | VERONICISME