Joc de 3 cu 12 cuvinte impuse

Lumea e o stepă – mi-a deschis porţile de ceva vreme şi hălăduiesc cu dor adânc de absolut, privind fiecare spirală de praf înălţată de copitele cailor săi sălbatici ca pe o altă culoare şi ascultând-o ca pe un alt strigăt, până ce mă simt eu însămi nechezând, fără să pierd din ochi acele mici daruri de zahăr după care îmi jinduieşte inima deşi nu le cunosc gustul, aşa cum nu-l cunosc nici ei…

* * *    * * *    * * *   * * *    * * *    * * *   * * *    * * *    * * *

Porţile castelului s-au deschis larg către stepă când zorii îşi strecurau prin volbura norilor prima spirală de culoare vag trandafirie; caii ce mâncau adesea zahăr din palmele ei mici au ieşit nechezând, iar bine cunoscutul strigăt de luptă al călăreţilor cu ochi sălbatici i-a îngheţat inima, aşa cum nu i se mai întâmplase absolut niciodată. Fiindcă niciodată nu i se mai strecurase atât de adânc în suflet teama că fiul ei nu se va mai întoarce!

* * *    * * *    * * *   * * *    * * *    * * *   * * *    * * *    * * *

Mă priveşte nechezând.
– Vreau să zic că râde-n soare. –
Mici, sălbatici, dinţii ei
Par de zahăr la culoare.

E-o spirală râsul ei
– Absolut încântătoare –
Şi în inimă, adânc,
Simt un strigăt care doare.

Vreau s-o iau cu mine-n stepa
Viselor amăgitoare,
Dar ea porţile-mi închide –
Căci n-am gând de-nsurătoare!

S-au mai jucat cu aceeaşi duzină de cuvinte impuse (mici, salbatici, zahar, adanc, spirala, culoare, stepa, inima, portile, absolut, nechezand, strigat): Redsky, psi, MitzaaBiciclista, Tibi, Eclipsa, Cita, Rokssana, Virusverbalis, Scorpio, CarmenSima, Almanahe, Abisuri, VântDeToamnă, Anacondele, Grişka, CristianGheroghe, Sara, dagatha, dictaturajustiţiei

Iar eu mi-am făcut de cap, nechezând trei duzini, aşa, ca… un strigăt triplu de… lăsata secului, fiindcă iar o să fac o pauză. Am reuşit, ca de obicei, să rămân cu traducerile în urmă (e absolut sigur că asta e specialitatea casei), prin urmare până la 15 februarie sunt iar la „traducfest„. Iar pe urmă vreau să-mi înham la trăsura strădaniilor caii mici şi sălbatici şi să-i îmbunez cu zahăr ca să mă poarte pe o spirală ascendentă către nesfârşita stepă plină de culoare a imaginaţiei; sper să culeg din inima ei tot ce-mi trebuie ca să scriu ceva mai lung, şi cu cap şi coadă, şi poate publicabil…
N-o să închid de tot porţile, m-am gândit la ceva şi pentru mâine, la „cuvintele din trecut”, şi o să mai scot nasul din abisul adânc al elucubraţiilor personale, deocamdată secrete, ori de câte ori o să mi se pară că pot scrie ceva la repezeală sau o să ţin neapărat să spun ceva, dar să nu mi-o luaţi în nume de rău dacă o să-mi răresc şi mai mult vizitele şi comentariile de pe blogurile altora. Timpul e un stăpân nemilos, nu ne îngăduie să facem tot ce am vrea, ne cere să alegem! (Noroc că jumătatea mea conjugală nu-mi citeşte blogul, fiindcă altminteri această ultimă frază i-ar impune să-mi atragă atenţia că tocmai am descoperit apa caldă! )