Omul de zăpadă s-a topit

Nu e un om de zăpadă adevărat, e simbolic. Folosesc pretextul ca să vă vorbesc despre încrederea mea în instituţiile publice şi în legiuitorii minunatei ţări în care trăiesc, încredere ce s-a topit azi definitiv şi iremediabil. N-a mai rămas decât o băltoacă împuţită, în curs de evaporare – şi de la vaporii ei fetizi m-a apucat durerea de cap.

Cu alte cuvinte, eu neavând alte surse de venituri în afară de drepturile de autor pentru traducerile literare, mă duc azi la Casa de Asigurări de Sănătate să-mi plătesc cu lăbuţa personală contribuţia pe anul trecut, scadentă la 20 ianuarie, dacă nu mă înşel, şi să obţin o adeverinţă de asigurat pentru ca, în cazul că dă vreo boală peste mine, să mă pot bucura barem de puţinele avantaje pe care mi le oferă statutul de plătitor al unei asemenea taxe.

Mă prezint cu vreo juma de oră înainte de începerea programului, mă trec pe listă ca să obţin bon de ordine, stau pe urmă o oră la coadă în faţa uşii. Asta ca să mi se spună că, nţ, nu se poate calcula cât mai am de plătit în baza unei declaraţii date de mine pe proprie răspundere, trebuie musai decizia de impunere pe 2011, de la Adminstraţia Financiară.

– Mda, dar aia vine cam la o lună după ce depun declaraţia de venituri, ceea ce se-ntâmplă în mai, după ce-mi adun adeverinţele de la toţi colaboratorii.

– Nu contează, zice acreala din partea ailaltă a biroului, facem calculele atunci.

– Da, zic eu, şi mă puteţi să plătesc penalizări fiindc-am depăşit termenul de plată.

– Puteţi să plătiţi acum cât ştiţi că trebuie, zice ea, eu n-am în ce bază să socotesc.

Ei, fie şi aşa. O fac cu chiu cu vai să-mi spună exact câţi bani în plus mi-au rămas din 2010, îmi scrie un ordin de plată pentru suma pe care o apreciez eu ca fiind acoperitoare şi ajungem la problema spinoasă a adeverinţei de asigurat. Anul trecut am primit câte una din trei în trei luni (că n-ar fi avut nici un haz dacă primeam una pe tot anul) după ce am dat una bucată declaraţie că îmi continui activitatea. Dar cică anul ăsta nu se mai poate, nu înainte de a depune declaraţia de impunere – aia care se trimite abia în iunie.

– Şi eu ce fac dacă mă-mbolnăvesc până-n iunie?

– Nu vă pot ajuta, aşa e legea, zice acreala.

– Trebuia s-o aduceţi încă de anul trecut, din noiembrie, se amestecă o acreală mai acră, de la biroul de alături.

– Cum să v-o aduc din noiembrie când eu încă am mai încasat bani în decembrie?

– Nu ştiu, nu putem să vă dăm adeverinţă fără declaraţia de impunere.

– Un serviciu juridic aveţi? o întreb pe prima acreală. Poate se ştie acolo cum se poate rezolva problema.

– Da, ridică ea din umeri. Puteţi să mergeţi.

– Unde e?

– Întrebaţi portarul.

Mă abţin s-o întreb dac-o fi existând vreo lege sau vreun regulament de ordine interioară care-i interzice ei să le dea asemenea indicaţii neobrăzaţilor care n-au venit cu declaraţia de impunere în dinţi. Mă duc la portar, care se dovedeşte a fi mult mai amabil. Şi jurista e amabilă, recunoaşte că situaţia e absurdă, dar îmi explică apoi că ea n-are nicio putere, acrelile fac ce ştiu ele, nu ce le spune ea (pesemne că-n instituţia cu pricina s-a instaurat o dictatură acră). Şi, şefa numitelor acreli nefiind la serviciu, mă trimite la directoarea economică – mă lămureşte şi unde-o găsesc, nu trebuie să mai trec pe la portar.

Directoarea pricepe care e buba, dar mă roagă să revin peste o săptămână –  dacă adeverinţa nu-mi trebuie urgent – când o să meargă cu mine la omnipotenta şefă a acrelilor (că tot vorbeam mai sus de dictatura acestor personaje), să rezolvăm problema.

Cum starea mea de sănătate pare să fie bună, cu excepţia nervilor pe care mă străduiesc să-i ţin în frâu, accept amânarea şi plec acasă. Dar, fiindcă tot e în drum, trec şi pe la Administraţia Financiară, să-ntreb dacă indispensabila decizie de impunere se poate obţine mai devreme, în caz că depun eu declaraţia de venituri mai repede. Funcţionara de la Administraţie nu e acră, îmi răspunde că face deciziile abia după 25 mai, noul termen de depunere al declaraţiilor, dar că mi-ar putea elibera între timp o adeverinţă care să ateste faptul că eu am depus-o pe a mea şi suma impozabilă rezultată – dacă nu există o altă rezolvare. Şi mă roagă să trec săptămâna viitoare pe la ea, să-i spun dacă am dat sau nu la pace cu acra  interfaţa pentru public a sistemului de asigurări de sănătate, fiindcă mai sunt şi alţi contribuabili care bat drumurile patriei mânaţi de probleme similare.

Ş-am încălecat pe-o şa, şi v-am spus povestea pseudo-omului meu de zăpadă aşa, întrebându-mă nu numai dacă cele 5 edituri de la care-am primit bani anul trecut or fi fiind cumva dispuse să-mi dea mie adeverinţe de venit încă din ianuarie, fiindc-aşa vrea muşchii acrelilor mai sus-pomenite (oare n-or fi sughiţând şi nu şi-or fi muşcând limbile mulţumită atenţiei excesive pe care le-o acord? :mrgreen:), ci şi ce cap luminat, cu creier de om de zăpadă, o fi decis că noi, ăştia  care avem tupeul de a trăi de pe urma aşa-numitelor drepturi de autor, trebuie să ne încheiem socotelile cu casele de asigurări de sănatate la sfârşit de ianuarie în baza unor declaraţii de impunere emise de administraţiile financiare în luna iunie a aceluiaşi an.

Despre alţi oameni de zăpadă, probabil autentici, puteţi citi la: psi, tibi, virusache, rokssana, redsky, cita, scorpio, dictaturajustiţiei, blueriver – pe care-i rog să nu mi-o ia în nume de rău dacă n-o să-i vizitez. Îi rog şi pe toţi eventualii comentatori să nu se supere dac-o să-ntârzii cu răspunsurile – încerc să traduc seara şi ce n-am tradus dimineaţa!