Cuvinte din trecut – 1 octombrie 2007

preluat de aici

Am cumpărat smântână. Ar fi trebuit să iau vreo 300 de grame. M-am lăcomit, am luat tot ce mai avea femeia aia în oală – mai bine de juma’ de kil. M-am gândit c-o să mă îndop eu cu surplusul – îmi place grozav smântâna; nu contează că la analizele pe care mi le-a făcut guvernul cadou de ziua mea mi-a ieşit colesterolul cu un strop peste normal – medicul de familie mi-a spus că alea, alea, după care a adăugat că, deh, nici toate ale doctorului, nici toate ale popii…
Buuun. Deci vin acasă, pun filtrul de cafea pe aragaz, despachetez cumpărăturile, aşez punga cu smântână pe masa din bucătărie, îmi tai o feliuţă transparentă de pâine, iau o lingură mare, de supă, dezleg punga, vâr lingura direct în ea, o scot cu vârf, o înghit dintr-o sorbitură, apoi începe bolboroseala filtrului de cafea – şi numai ce apuc să-l iau de pe aragaz, că şi aud o ceva între bufnitură şi pleznitură. Îmi zic „mais non!” mă întorc spre masă, văd punga cu smântână alături de ea, pe jos, răsturnată şi o ţâră crăpată, îmi zic „mais oui…” şi mă ling pe bot cu jale.
Din fericire, în pungă mai sunt, aproximativ, cele 300 de grame pe care ar fi trebuit să mă mulţumesc să le cumpăr. Restul s-a lăbărţat pe linoleum, într-o băltoacă cleioasă, de un alb imaculat. Doamne, ce s-ar mai fi bucurat motanii soacră-mii, dacă ar fi fost prin preajmă! Grişka al meu doarme dus, sus pe dulap, chiar în bucătărie. Îi umplu totuşi un castronel, din moţul băltoacei, deşi, răzgâiat cum e, mă îndoiesc c-o să mănânce. Da nu-i bai, oricum îmi dă mâna să mai fac o experienţă…

Alte „cuvinte din trecut” găsiţi la: psipsina, dagatha, Tiberiu, dictaturajustiţiei
Anunțuri

Despre Vero

Îmi place să scriu, dar e mai uşor (şi mai rentabil) să traduc ce-au scris alţii! :))
Acest articol a fost publicat în amintiri, de pe blogurile mele, de-ale mele, despre lume şi viaţă :P și etichetat , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

44 de răspunsuri la Cuvinte din trecut – 1 octombrie 2007

  1. dagatha zice:

    daaaaaa, amatoare rău de smântână pisicile. Toate mai puțin ale maică-mii, Ele au fost crescute în puf și nu mănâncă decât…ciocolată! :-)))

    Apreciază

  2. Pingback: Re-venire « Tiberiuorasanu's Blog

  3. Pingback: cuvinte din trecut (2) – salzburg (cuibul vulturilor) « psipsina

  4. psipsina zice:

    naomi era mare, mare iubitoare de smântănă. maya nu prea, ea preferă laptele, dacă se poate din bolul cu cereale… și cum nu se poate, ne ciondănim dimineața pe tema asta. 😀

    Apreciază

  5. Pingback: Dictatura justitiei

  6. Pingback: Cuvinte din trecut (2) « BLOG D'AGATHA

  7. Motănei sau motănele n-am avut încă dar, am avut o teckeliţă mofturoasăăăă.
    Crezi că punea boticul pe salam ordinar ? Neeee, de la Sibiu în sus, şi mai ales şunca de Praga era preferata sa. Totuşi, avea o calitate : nu mînca prea mult. Păpa ce păpa apoi, lăsa în străchioară.
    A-do-ra-bi-lă! 🙂

    Apreciază

  8. Să-l vedeți pe Tomi al meu. Am avut o pisică în vizită la noi timp de o lună. Le-am luat boabe mai ieftine ca să nu ajung în pragul sărăciei . Tomy miroase bine boabele după care se face că vrea să vomită.
    -Nu tomi, mamă. Te rog, mergi la baie ! E prea lene. Se răzgândește.

    Apreciază

    • Vero zice:

      Eu mânânc uneori, seara, sana cu biscuiţi. Într-o vreme, Grişka mânca şi el sana, e drept că numai linsă de pe degetele mele. Dar acum, când îi dau cu degetul cu sana pe la nas, se face şi el, tot aşa, că e gata să vomite. Nu vomită niciodată cu adevărat, dar pleacă foarte nemulţumit.

      Apreciază

  9. BlueRiver zice:

    am patit-o si eu de foarte multe ori, cu diverse produse, pe care le luasem de prea multa pofta si n-am prea avut parte de ele… cu inghetata am eu probleme din astea, imi tot cade din mana, iar eu ma oftic ca sunt lesinata dupa inghetata.
    in privinta pisicilor, ma laud si eu ca am avut motan, pe care l-am crescut de mic( John), cand avea un an, am mai gasit o pisicuta jigarita, care deabia facuse ochi si am adoptat-o si pe ea (Kitty), cand a crescut si ea putin mai mare a facut trei pui cu John, am oprit unu singur, pe cel mai bleg si mai neajutorat dintre ei (Bitzi)… ne-a ramas in final doar Bitzi care manca pepene si rosii, n-a mancat niciodata mancare pentru pisici, desi primise de la un concurs foto cateva pungi… a murit de batranete cand avea 15 ani :(… ar trebui sa ma apuc sa scrie si eu despre pisici 🙂

    Apreciază

    • Vero zice:

      Da, cred că ar trebui! 😀

      Apropo de lucruri pe care le-am luat fiindcă mi-a fost poftă şi de care n-am avut parte, cel mai tare m-am supărat (cred că nici măcar nu mi-a trecut încă!), când eram în clasa a doua. Aveam mâncare la mine şi mă puteam duce în pauză şi acasă (stăteam chiar vizavi de şcoală), dar, fiindcă tocmai se deschisese un bufet pentru elevi în incinta şcolii, mi-am luat un sandviş – adică o felie de pâine, plus una de parizer, plus o şuviţă lungă de gogoşar deasupra. Şi am ieşit cu el în curte, unde prietenele mele jucau şotronul. Bineînţeles că m-am grăbit să intru în joc. Am luat o muşcătură din felia de pâine cu parizer, apoi am început să ţopăi într-un picior prin pătratele şotronului şi, la doua sau a treia săritură, mi-a sărit şi parizerul de pe pâine, a făcut plici! pe asfaltul prăfos… Cred că am râs, împreună cu ceilalţi copii din jur, dar nu ştiu dacă mi-a mai părut vreodată atât de rău după ceva cum mi-a părut după parizerul ăla! Şi de atunci au trecut foarte mulţi ani, şi am mâncat parizer în nenumărate rânduri, dar niciodată n-a mai fost atât de gustos ca acea unică îmbucătură din felia căzută apoi în praf… 😦

      Apreciază

      • BlueRiver zice:

        imi aduc aminte de o intamplare de la inceputul casniciei. in weekend veneam acasa, la soacra-mea( eram studenti in Bucuresti). cumnata-mea ma anuntase ca soacra-mea ne face baclava, iar eu baleam de pofta, mai ales ca eram si usor insarcinata. am ajuns acasa, baclavaua era proaspat scoasa din cuptor si lasata in balcon la racit, asa ca am plecat cu cumnata-mea prin oras… ne-am intors din oras, cu pofta nebuna de baclava ( eu care nu mananc dulciuri, dar cum spuneam, eram insarcinata in doua luni)… surpriza, tava era goala, mancase barbatul meu toata baclavaua (el mare amator de dulciuri)… ce sa-ti spun, m-am pus pe plans (nu stiu daca de ciuda sau de pofta), soacra-mea s-a apucat sa faca alta… a facut alta, iar eu cu cumnata-mea am stat si-am pazit-o pana s-a racit… am mancat si noi doar doua bucatele, dar parca n-a avut gustul primei baclavale, din care nici macar nu gustasem, dar la care poftisem 😦

        Apreciază

    • dagatha zice:

      heheheeeeeee!
      ia să-i propunem Psipsinei pentru provocarea de săptă- Lunea următoare: obligatoriu postare despre feline 😆

      Apreciază

  10. rokssana zice:

    minunata postarea ta…iar comentariile voastre sunt delicioase…..
    gustul parizerului din copilarie nici eu nu l-am mai regasit niciodata 🙂 oricat de minunate mezeluri au aparut dupa revolutie , cand intru in magazin de mezeluri parca mi-as lua parizer….in vacantele de vara ale copilariei mele, mergeam si la unchiul meu care lucra intr-un soi de abator , unde se facea si vestitul parizer…noua (eram 3 frati) nu ne cumparau mezeluri decat foarte rar , dar in vacanta as fi vrut sa mananc doar parizer. iar smantana ca la Sighet ,iar n-am mancat nicaieri….in urma cu 3 ani am avut o tentativa de mutare definitiva la Sighet–nu mi-a reusit , m-am intors in mizerabilul Bucuresti dupa un an–in anul pe care l-am petrecut acolo am mancat smantana cata n-am mancat toata viata (aveam abonament la o tanti din sat si mi-aducea de 2 ori pe saptamana lapte si smantana)
    scuze ! m-a luat valul, am picat iar in butoiul cu amintiri 🙂

    Apreciază

    • BlueRiver zice:

      rokssana, am tot cautat si eu parizer cu gustul din copilarie… am gasit ceva care se aseamana, parizerul taranesc, cred ca e facut pe-ai ce la noi, nu m-am uitat la firma :)… smantana si iaurt consum doar de la „Lacta” Giurgiu, au produse bune… iaurt fac si in casa, aproape zilnic, ca am doi mancatori de iaurt 🙂

      Apreciază

    • Vero zice:

      Adevărul e că, după ’89, n-am mai găsit o serie dintre produsele alimentare pe care le savuram în copilărie, adică înainte de ’81 (când a-nceput să dispară mâncarea de prin magazine, eu eram deja în ultimul an de facultate). Sau, chiar dacă mai sunt, nu mi se mai par la fel de bune 😦 Mă gândesc mai ales la dulciuri: şerbet de cacao, pastă de măceşe (sau de coarne, nu mai ştiu), lichior de ciocolată… Ca să nu mai spun că prăjiturile de cofetărie mi se par acum atât de scumpe încât mă-ndur rareori să le cumpăr… 😦

      Apreciază

      • Loredana zice:

        Tusica, nu e vorba numai de scumpete aici, ci si de faptul ca nici macar scumpe nu mai sunt bune prajiturile alea. Sa dai azi peste o cofetarie care foloseste frisca naturala e eveniment. Cofetarii de azi fac in general niste orori comparativ cu ce se putea manca odata chiar si la o cofetarie mai mica. Asta ca ca sa nu mai vorbesc de cofetariile mari cu traditie care nu mai sunt. In schimb azi avem oameni care nu stiu nici macar sa impacheteze o prajitura si ti-o pun in plic de pateu cand ceri una la pachet.

        Apreciază

        • Vero zice:

          Păi se pare c-am reuşit să ne descotorosim de aproape tot ce era bun înainte de ’89. În schimb, cele rele au rămas aproape în totalitate, de regulă cu alte nume şi sub forme mai sofisticate :mrgreen: Iar oamenii – în general vorbind – sau mai ticăloşit…

          Apreciază

  11. rokssana zice:

    n-am mai mancat parizer de cand am fost la Sighet , iar smantana mananc rar 🙂 tu esti cumintica si priceputa daca faci singurica iaurt !

    Apreciază

  12. dagatha zice:

    aloooo! mi s-a făcut o foameeeee! aveți milă, vă rog!
    😀
    N-am mai mâncat parizer de…o mie de ani

    Apreciază

  13. BlueRiver zice:

    dagatha, am facut scovergi ( a doua oara si mi-au si iesit, ca in urma cu doua zile, cand am facut prima data, au iesit atat de tari, ca le puteam da prin masina sa fac pesmet =)) ), am facut si niste prune la cuptor si am si branzica moale… mai am si niste rulouri din piept de pui, umplute cu ciuperci si alte legume si orez cu ciuperci ;)… va poftesc la masa! 🙂

    Apreciază

  14. BlueRiver zice:

    cainii latra de rautate, nu de foame… pe astia din cartier de la mine ii hraneste o nebuna 🙂

    Apreciază

  15. Pingback: Parfum de ploaie. Après l’Ondée et Angéliques Sous la Pluie. Poveste parfumată între bloggeri « Mirela Pete. Blog

  16. Pingback: cuibul de vulturi al lui hitler | psi-words

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s