Onomastici, aniversări şi alte alea

Tocmai mi-a căzut fisa că azi e ziua mea – onomastică – Sf. Veronica. Iar poimâine e ziua mea de naştere. Şi răspoimâine aniversăm cinci ani de când l-am adoptat pe motanul Grişka.

S-ar putea crede c-o s-o ţinem numai într-o petrecere, dar adevărul e altul – sărbătorim prin muncă! 😛 Sufrageria e văruită, dar acum trebuie pusă biblioteca la loc, trebuie puse cărţile în bibliotecă, trebuie aruncate lucrurile de prisos, care ocupă loc degeaba în corpurile închise ale aceleiaşi biblioteci… Plus că-i vom schimba mutra – am scos două corpuri suspendate, le-am pus unul peste altul, alcătuind un nou dulap, iar în locul lor vom monta rafturi. În fine, probabil că nu vor avea exact aceeaşi culoare cu restul, dar… mulţi văd, puţini cunosc. O să fie mai mult loc pentru cărţi, cu siguranţă 🙂

De zilele mele, îmi fac cadou două bloguri mai puţin. Despre „Idei Înghesuite” am anunţat deja, aici, că îngheaţă aşa cum e. Iar azi am anunţat, aici, ce-o să se-ntâmple cu „Talmeş-Balmeş”, care se va transforma într-un simplu „Blogroll Veronicesc”.

Îmi ceea ce priveşte cadourile de la alţii – n-o să mă supăr dacă s-o nimeri să pice câte ceva, dar mi-aş dori să primesc ceva bănuţi, nu în dar, ci din ăia care mi se datorează pentru traduceri. Ar fi cel mai frumos cadou, zău aşa 🙂 (Am promisiuni, una pentru azi, iar alta – pentru 15 iulie, cel târziu. Ţineţi-mi pumnii ca să se transforme măcar astea două în fapte!)

Anunțuri

Despre Vero

Îmi place să scriu, dar e mai uşor (şi mai rentabil) să traduc ce-au scris alţii! :))
Acest articol a fost publicat în de pe blogurile mele, de-ale mele și etichetat , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

11 răspunsuri la Onomastici, aniversări şi alte alea

  1. Diana Alzner zice:

    La mulţi ani, Veronica! 🙂
    Se poate sărbători şi când se termină zugrăvitul.
    Îţi doresc tot ce-ţi doreşti! 😀

    Nu ai spus ce părere are Grişka despre zugrăvit…

    Apreciază

  2. Costi zice:

    La Multi Ani cu multa sanatate si succese si fericiri! Nici n-am stiut ca exista o Sf Veronica! Sa ne traiesti cu numele!!!

    Apreciază

  3. rokssana zice:

    la multi ani 🙂 si tinem pumnii !

    Apreciază

  4. Oliviu Craznic zice:

    la multi ani, la multi ani, la multi ani:)!

    Apreciază

  5. Loredana zice:

    Ei, „La multi, multi, ani!” propsperi si sanatosi, tusica!

    Apreciază

  6. Vero zice:

    Vă mulţumesc mult, tuturor! 🙂

    Apreciază

  7. BlueRiver zice:

    La multi ani, Vero! Sa cresti mare in ochii lumii! 🙂

    Apreciază

  8. Pingback: Cuvinte din trecut despre… prezent: Onomastici, aniversări şi alte alea | VERONICISME

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s