Tuşa Vero are hartă!

Nu e vorba de harta vreunei comori, ci de a târgului de carte Gaudeamus, fiindcă pe tuşa Vero o bate gândul să facă o excursie la târg, aşa că s-a bucurat când a dat peste harta unde e însemnat locul primului popas – editura Millennium Press.

Dar, până să ajung la standul editurii, îi urez LA MULŢI ANI! editorului. Tocmai am aflat că mâine, când se va afla în drum spre Bucureşti, e ziua lui.

Şi. până una alta, vă invit să citiţi al doilea episod din povestioara mea interactivă, care aşteaptă voturile cititorilor ca se să urnească mai departe, într-o direcţie sau alta… Asta, fireşte, numai dacă aveţi… un strop de timp 🙂

Anunțuri

Despre Vero

Îmi place să scriu, dar e mai uşor (şi mai rentabil) să traduc ce-au scris alţii! :))
Acest articol a fost publicat în de-ale mele, lumea cărţilor și etichetat , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

9 răspunsuri la Tuşa Vero are hartă!

  1. balinferi zice:

    Sper să am onoarea de a vă întâlni faţă în faţă!

    Apreciază

  2. Vero zice:

    Onoarea o să fie de ambele părţi 🙂 – însă numai dacă ajungi la târg în prima zi, eu atunci pot să vin…

    Apreciază

  3. uglybadbear zice:

    multumeeeeeesc. ma duc sa citesc!

    Apreciază

    • Vero zice:

      Eu am recitit – episodul ăla, al doilea, pe care l-am anunţat. M-am cam primit cu el, trebuia să-l las mai mult la… dospit. 😦
      Da’ poate o dreg cu episodul 3 – o să-l clocesc în drum spre Bucureşti 🙂

      Apreciază

  4. voicunike zice:

    In sfirsit te-ai gindit bine tushica! 😀 Te asteptam cu drag si eu si Bebe!

    Apreciază

    • Vero zice:

      Nepoate, ţine-mi pumnii ca s-ajung, că mă-ncearcă o răceală! Diseară-ncerc s-o pun pe fugă cu vin fiert! 🙂 Oricum, presupun că e numai un guturai – caz în care, dacă nu se dă dus, îl plimb la Bucureşti! 😀

      Apreciază

  5. balinferi zice:

    :(( OFFFFFF
    N-am cum să ajung decât sâmbătă. 😦
    Aşa că …rămâne pe altădată.

    Apreciază

  6. Vero zice:

    Apropo de sănătate, cineva acolo sus nu vrea să ajung eu la târgurile de carte… 😦 Guturaiul meu e un soi de gripă… 😦
    Sau poate nu e decât lucrătura motanului Grişka – n-a vrut să rămână singur acasă 😈

    Apreciază

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s