Cele de mai jos ar fi trebuit să fie un comentariu pe blogul Lorenei Lupu, căreia i-a spus un copilaş „Săru’ mââââna”, dăruindu-i o clipă de nefericire. Numai că m-am lungit şi am divagat, drept care m-am gândit că e mai bine să-mi scriu „comentariul” aici:
Eu am avut parte de „nefericirea” adusă în discuţie la 16 (sau 17) ani. Un puşti care nu ştia bine unde locuieşte prietenul lui a sunat la uşă şi, după ce i-am deschis, mi s-a adresat respectuos: „Săru’ mâna, tanti, Relu-i acasă?”
Dar mi-am scos pârleala în vara asta, într-un autobuz din Bucureşti, când m-a întrebat un tip: „Coborâţi, domnişoară?” E drept că nu mă văzuse decât din spate, dar cred că se observă şi din avion că am părul cărunt 😈 Şi nici nu s-ar putea spune că sintagma „din spate liceu, din faţă muzeu” i s-ar potrivi spatelui meu! Sau oi fi arătând a domnişoară bătrână? 
S-ar putea să fi fost şi din cauza vocii – vorbeam cu cineva; şi după glas sunt luată uneori drept copil. Din când în când sună la uşă câte un cerşetor, sau vânzător ambulant, sau sectant, etc, eu întreb „Cine e?”, fără să mă ostenesc să-i deschid, iar cel de afară îmi răspunde tot cu o întrebare: „Mămica-i acasă?” Caz în care rostesc un „Nu” cât se poate de sincer şi omul îşi vede imediat de drum 😀
VERONICISME 
:)))))
ApreciazăApreciază
da, stiu, sunt o frivola si o superficiala. din unghiul subiectiv al copilasului, nu eram decat o pereche de craci interminabili. 😀
ApreciazăApreciază
Ei, măcar te poţi consola cu asta 🙂 La mine nu se poate vorbi despre „craci interminabilli” (am un metru cinzeci şi nouă din creştet până-n tălpi), iar puştiul care îl căuta pe Relu era doar cu ceva mai mult de un cap mai scund decât mine 😀
ApreciazăApreciază
Tushica am ris cu lacrimi! Esti haioasa! zau asa! 😀
ApreciazăApreciază
Mulţumesc, nepoate, mă bucur că te-am amuzat:)
ApreciazăApreciază
Salut!
Vrei sa facem schimb de link-uri? Daca esti de acord atunci lasa-mi un comment in care sa imi spui cum vrei sa te trec la mine in blogroll. Pe mine poti sa ma treci Achilianu
sanatate…
ApreciazăApreciază
Nu obişnuiesc să fac schimb de link-uri. Trec în blogroll blogurile care îmi plac, indiferent dacă posesorul lor face sau nu acelaşi lucru cu blogul meu. Iar pe al tău nu pot nici măcar să-l accesez, nu mă lasă antivirusul
Sănătate şi ţie!
ApreciazăApreciază
Ce să-i faci? Dacă nu-i acasă mămica, nu e!
Eu discut doar la interfon, iar întrebării „îmi deschideţi şi mie?” îi răspund invariabil cu o vorbă licenţioasă…
ApreciazăApreciază
Blocul meu n-are interfon decât de vreun an, şi chiar şi acum se mai strecoară câte cineva – la parter e un cabnet notarial, vânzoleală mare – şi cred că de asta uşa de la intrare e uneori împiedicată să se închidă de câte un pietroi.
ApreciazăApreciază
Da, chestia asta cu infatisarea/vocea e de rasu-plansu. Eu, care trecui de 30 de ani (nu spun cu cati), am patit-o acu vreun an. Mi-a zis o vanzatoare, care n-avea sa-mi dea cativa gologani. „Vino mai incolo si aminteste-mi: tanti, trebuie sa-mi dati restul”. N-am mai venit….
ApreciazăApreciază
😀
ApreciazăApreciază
La mine se întâmplă tocmai invers, din cauza vocii- prietenii ştiu cum sună- cei care mă aud la telefon îşi fac o imagine greşită. Aşa se face că toţi prietenii surorilor mele daca mă nimereau pe mine la telefon erau convinşi că vorbesc cu tata. Iar atunci când sora mea mai mică a făcut o serie de prostii la şcoală mi-am permis să sun la dirigintele ei şi să-l fac pe om să nu mai ştie cum să-şi ceară scuze pentru tupeul de a-mi fi trimis o scrisoare să merg la scoală.
Dar chiar şi fostă prietenă de-a mea s-a întâmplat să-mi zică la telefon sărut mâna crezând că vorbeşte ori cu tata ori cu bunicu’.
ApreciazăApreciază
Da, cred ca vocea joacă tot felul de feste. Şi cred ca nu-ţi dai seama cum sună vocea ta în urechile altora decât atunci când ţi-o auzi înregistrată. Mai mult decât atât, când eram prin liceu l-am auzit pe tata vorbind la radio (prima şi ultima oară în viaţa lui :)) şi abia atunci am băgat de seamă că vorbea moldoveneşte – fapt care l-a surprins şi pe el în aceeaşi măsură! 😀
ApreciazăApreciază
Sa te asculti la radio e oricum o experienta suprarealista. Ziarul nostru mai colabora cu Radio Iasi si aveam interventii de doua minute, dimineata. Ciudat…
ApreciazăApreciază
🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană