Reţetă

Cred ca una dintre reţetele unui roman de succes e să omori cât mai multe personaje. Mă rog, se pare că asta se poartă de pe vremea lui Shakespeare.

Mai nou, chiar dacă personajul n-are alt rol decât acela de victimă mai mult sau mai puţin colaterală, înainte de a descrie cu lux de amănunte crima, faci un rezumat al vieţii, al necazurilor, frustrărilor şi speranţelor bietului om, eventual începând de la grădiniţă – să începi cu creşa e, totuşi, prematur… 😉

După care se pare că dă bine să descrii şi autopsia, plus trucurile folosite de poliţist ca să nu borască, compromiţându-se în faţa medicului legist… 😛

Anunțuri

Despre Vero

Îmi place să scriu, dar e mai uşor (şi mai rentabil) să traduc ce-au scris alţii! :))
Acest articol a fost publicat în lumea cărţilor. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

5 răspunsuri la Reţetă

  1. păi, despre ce altceva e literatura? despre dorinţe, invidii, patimi, dragoste, bani, putere, răzbunare şi morţi.
    moartea e tare, pentru că adună toate celelalte în ea. şi, ca să nu rămână doar un simplu termen statistic, faci din moarte ceva emoţional.
    până şi în bătrânul şi marea – până şi acolo a fost jucată moartea.

    Apreciază

  2. Vero zice:

    Ai dreptate, dar vroiam sa spun ca textul e incarcat cu detalii nesemnificative in contexul actiuni si ca multi par sa aplice aceeasi reteta – tot felul de amanunte despre victima intamplatoare a criminalului in serie/monstrului/etc, crima descrisa in amanunt, prin prisma victimei, si, eventual, autopsia… Probabil ca e o reteta pe care americanii o invata la scoala 😀

    Apreciază

  3. oh, au ei, americanii, multe retete. am citit odata o carte intitulata: How to Write a Book.
    semnau zeci de scriitori, stephen king, ursula le guin şi asimov, printre alţii. erau scriitori de ficţiune, scriitori de televiziune (oh, da!), scriitori de scenarii, de romance-uri, toată pleiada, ce mai.
    două chestii m-au frapat:
    a) aproape toţi vorbeau despre geniul narativ al lui tolstoi. cartea geniala, pentru ei, trebuia sa fie scrisa de tolstoi. ursula, mai ales, era extrem de montata pe tema asta.
    b) aproape toti dadeau ca exemplu de roman ce se apropie de perfectiune Moby Dick.
    Ma rog, mulţi vorbeau de şabloane şi scheme de plot, chestie pe care o observi deîndată, dacă eşti un cititor avizat.
    nici unul nu vorbea de francezi, de parca romanul francez (nu ma refer doar la găselniţele lor recente) nici nu ar exista. Fără îndoială, literatura americană acceptată este o chestie extrem de oportunistă vizavi de cititori – vroiam să spun, de numărul acestora.
    ah, uitasem: mai toţi îl ridicau în slăvi pe hemingway.
    cum-necum, la ora asta, ei furnizează titlurile cele mai incitante din zona comercială – şi când spun „comercială”, nu am deloc gânduri rele, sau dispreţuitor-artistic-europene în fundal.
    nu ştiu de ce, însă, ceea ce propun ei nu mi se pare suficient. uite, după ce l-am descoperit pe Arturo Perez Reverte, am redevenmit optimist a propos de literatura zilelor noastre. la fel, m-a incitat Orhan Pamuk, care în US, probabil, e cumpărtat, majoritar, doar pentru că are cărţi voluminoase care dau bine prin biblioteci.
    pe de altă parte, nici cu lungoarea din textele aşa-zis artistice ale lui Coelho nu am cum să mă împac.
    ce să spun… că dacă n-ar fi, nu s-ar povesti… 🙂

    Apreciază

  4. Abra Gham zice:

    Pe Reverte cu ce carte?
    Eu am patit altceva (sau exact acelasi lucru) in librarie, cu Sergio Pitol: m-am trezit langa o masuta cu carti alandala, nu este explicabil cum am intins mana catre un volum care se numea „Imblanzirea divinei egrete”. Regret ca nu l-am cumparat imediat, dar situatia asta nu mai dureaza mult 🙂

    Asadar englezii fac abstractie de francezi; urat din partea lor. Si vor saraci din cauza asta. Apropo, banuiesc ca si cat timp am scris eu acest mesaj, ei au vandut cu reteta lor zdravan.

    Apreciază

  5. aspoiu zice:

    Pai si francezii fac cam acelasi lucru fata de englezi, asa ca-i 1-1. Si poate e mai bine asa, prefer diversitate, decat o ciorba uniforma. Din punct de vedere comercial, piata are ultimul cuvint si degeaba fac galagie francezii, limba lor de laborator a pierdut foarte mult in favoarea practicei engleze. Chiar daca la nivel basic de comunicare engleza pare facila si simpla, la nivel literar poate oferi aceeasi calitate artistica sufletului cititorului.
    Apoi cu mortile la kil, no, asta e, d-aia citim, sa ne socam, minunam, impresionam, si moarte joaca un rol principal in asamblul angoaselor nostre. Sincer, nu as vrea sa citesc un roman in care omu se scoala la 7, se duce la sevici, in injura pe sef in sinea lui, vine acasa, bea o bere la televizor (la stiri sportive cu Becali), se cearta o tzara cu nevasta si dupa aia se culca visand la lozul castigator… de 365 de ori pe an.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s