Traducerea literară este moartea lentă dar sigură a oricărui scriitor. Îţi mănîncă inspiraţia şi energia, şi te face incapabil (pe moment) de creaţii proprii.
Asta o spune Lorena Lupu, iar eu sunt tentată să-i dau dreptate. Dar, revenind la oile mele, mă pot eu considera scriitoare, numai fiindcă mi s-au publicat o serie de povestiri prin reviste şi ziare şi prin vreo două antologii? Zău că nu ştiu care e răspunsul corect! 
Pe de altă parte, de când am văzut-o publicată pe prima şi până în ziua de astăzi s-au scurs, cred, vreo şaisprezece ani… “Mulţi şi puţini”… Puţini fiindcă au trecut prea repede… Mulţi fiindcă alţii au scris, în acest timp, mai multe romane… 
Timp în care eu am zăbovit – şi mai zăbovesc încă – printre propriile visuri, scriind începuturi de poveste şi abandonându-le pe rând… Pesemne că, în afară de traduceri, numai de atât sunt în stare 
Poate, ca scriitoare, am murit înainte de a traduce prima carte…
