Vacanţă nedorită – 3

La Pia toate ar mai fi cum ar mai fi, până când te pune la masă. Nu vede bine, aşa că tacâmurile şi farfuriile nu sunt niciodată bine spălate. Asta când se întâmplă să le spele, fiindcă, după actualele ei standarde, o linguriţă bine linsă sau o farfurie ştearsă cu miez de pâine sunt considerate curate. E penibil să le iau pe toate şi să mă duc să le spăl, dar o fac, iar ea e convinsă că sunt grav afectată de mania curăţeniei. Însă asta nu e partea cea mai rea. În loc să prefere mâncarea proaspătă făcută de Cici, Pia stochează cu săptămânile în frigider mâncarea adusă de Rică – care vine încărcat cu n-şpe feluri de mâncare, de parcă mătuşă-mea ar fi săracă lipită (ceea ce nu e cazul) sau de parcă Bucureştiul ar fi lovit de foamete. Însă el nu mănâncă niciodată din cele aduse, preferă să iasă în oraş. Nici eu nu gust bunătăţile în cauză, congelate şi dezgheţate. În prima zi, cumpăr carne şi o rog pe Cici să-mi facă o friptură (aspectul şi mai ales mirosul bucătăriei Piei nu te îndeamnă să găteşti, iar oalele şi cratiţele ei, adesea uitate pe foc, sunt jegoase şi arse – cumpăr una nouă ca să am în ce-i face ceai lui Gherasim, pe care mi s-a spus să-l las vreo două zile numai cu mâncarea de la spital). Iar în zilele următoare am grijă să ajung pe la alte rude la ora prânzului, sau să mănânc câte ceva prin oraş. Seara şi dimineaţa mă mulţumesc cu salamul şi caşcavalul pe care mi le cumpăr. Nu-mi fac nici măcar cafea, beau ness cu apă minerală.

Acum trei ani…

Acum trei ani, pe la ora prânzului, am “înfiat” motanul. O operaţiune pentru care n-a fost nevoie de nici o formalitate, dar care ne-a dat ceva bătaie de cap…

N-are ochi albaştri – bliţul a fost de vină. Dar acum mi-e greu să cred c-a fost vreodată atât de mic!

Noapte bună, cotoi!

De vreo două nopţi, motanul doarme pe perna mea. Şi îmi toarce la ureche - până când îl fură somnul pe unul dintre noi. Azi-noapte a adormit cu un minut înaintea mea. S-a întins cât e de lung şi a oprit motoarele…

Comparaţie

Managing People is Like Herding Cats: Warren Bennis on Leadership – e titlul unei cărţi, descoperit in cartea de management pe care o traduc (şi cu care trebuie să termin azi – abia aştept să scap de ea ) Dar mi-a plăcut comparaţia: like herding cats…