Două femei bătrâne, foarte bătrâne, singure… Mătuşile mele din Bucureşti, surorile mamei. În grija unei vecine, în schimbul apartamentului lăsat moştenire…
Un aranjament convenabil şi comod pentru mine…
Mătuşile, “două pietre tari”, cum le spunea mama, Dumnezeu s-o odihnească… Certându-se aprig între ele, pentru orice fleac… Drăcuindu-se… Cea mai tânără (85), O.., aproape oarbă, pusă pe harţă şi cu restul lumii, veşnic nemultumită, punând pe fugă pe aproape oricine. Celalaltă, T… (92), o femeie plăcută (cu toată lumea, în afară de O…), dar din ce în ce mai senilă, de aproape un an încoace, în urma unei fracturi de şold care s-a vindecat bine, pentru cineva de vârsta ei, dar care i-a tulburat aproape pe-a-ntregul mintea, şi macinată de un cancer la sân, apărut după 90 de ani de viaţa – refuzând o operaţie, ferita de dureri, dar sângerând abundent în ultima vreme…
Le sun în fiecare zi, T… nu vine la telefon niciodată, vorbesc numai cu O…, ea plângându-mi-se întotdeauna de ceva (de exemplu de modul în care se dă ora exactă la radio – “De ce spun a fost ora 5? Ce e aia a fost ora 5?Cum adică a fost? Este!” ) sau găsind ceva care s-o supere în spusele mele, nesuportând nici cea mai mica contrazicere, considerându-se deţinătoarea adevărului absolut… Şi e mereu nemulţumită de T…, neînţelegând că biata bătrână nu mai ştie pe ce lume este…, punând neînţelegerile lor pe seama unor farmece…
De vreo doi ani, mă învinuiesc întruna fiindcă am plecat din Bucureşti, fiindcă sunt departe de ele, de cele mai apropiate rude care mi-au rămas, acum neputincioase, de două femei care mi-au fost întotdeana ca nişte mame… Şi îmi storc creierii ca să găsesc o soluţie de a le purta mai bine de grijă…
Dar pentru T… este, oricum, prea târziu… Ea a murit azi-dimineaţă… Şi lacrimile mele nu-i sunt, nimănui, de nici un folos…

Alte cuvinte din trecut găsiţi la: tibi, psi, cita, anacondele, altcersenin, grişka, dagatha, lotusull

Lumea e o stepă – mi-a deschis porţile de ceva vreme şi hălăduiesc cu dor adânc de absolut, privind fiecare spirală de praf înălţată de copitele cailor săi sălbatici ca pe o altă culoare şi ascultând-o ca pe un alt strigăt, până ce mă simt eu însămi nechezând, fără să pierd din ochi acele mici daruri de zahăr după care îmi jinduieşte inima deşi nu le cunosc gustul, aşa cum nu-l cunosc nici ei…

* * *    * * *    * * *   * * *    * * *    * * *   * * *    * * *    * * *

Porţile castelului s-au deschis larg către stepă când zorii îşi strecurau prin volbura norilor prima spirală de culoare vag trandafirie; caii ce mâncau adesea zahăr din palmele ei mici au ieşit nechezând, iar bine cunoscutul strigăt de luptă al călăreţilor cu ochi sălbatici i-a îngheţat inima, aşa cum nu i se mai întâmplase absolut niciodată. Fiindcă niciodată nu i se mai strecurase atât de adânc în suflet teama că fiul ei nu se va mai întoarce!

* * *    * * *    * * *   * * *    * * *    * * *   * * *    * * *    * * *

Mă priveşte nechezând.
- Vreau să zic că râde-n soare. -
Mici, sălbatici, dinţii ei
Par de zahăr la culoare.

E-o spirală râsul ei
- Absolut încântătoare -
Şi în inimă, adânc,
Simt un strigăt care doare.

Vreau s-o iau cu mine-n stepa
Viselor amăgitoare,
Dar ea porţile-mi închide -
Căci n-am gând de-nsurătoare!

S-au mai jucat cu aceeaşi duzină de cuvinte impuse (mici, salbatici, zahar, adanc, spirala, culoare, stepa, inima, portile, absolut, nechezand, strigat): Redsky, psi, MitzaaBiciclista, Tibi, Eclipsa, Cita, Rokssana, Virusverbalis, Scorpio, CarmenSima, Almanahe, Abisuri, VântDeToamnă, Anacondele, Grişka, CristianGheroghe, Sara, dagatha, dictaturajustiţiei

Iar eu mi-am făcut de cap, nechezând trei duzini, aşa, ca… un strigăt triplu de… lăsata secului, fiindcă iar o să fac o pauză. Am reuşit, ca de obicei, să rămân cu traducerile în urmă (e absolut sigur că asta e specialitatea casei), prin urmare până la 15 februarie sunt iar la “traducfest“. Iar pe urmă vreau să-mi înham la trăsura strădaniilor caii mici şi sălbatici şi să-i îmbunez cu zahăr ca să mă poarte pe o spirală ascendentă către nesfârşita stepă plină de culoare a imaginaţiei; sper să culeg din inima ei tot ce-mi trebuie ca să scriu ceva mai lung, şi cu cap şi coadă, şi poate publicabil…
N-o să închid de tot porţile, m-am gândit la ceva şi pentru mâine, la “cuvintele din trecut”, şi o să mai scot nasul din abisul adânc al elucubraţiilor personale, deocamdată secrete, ori de câte ori o să mi se pară că pot scrie ceva la repezeală sau o să ţin neapărat să spun ceva, dar să nu mi-o luaţi în nume de rău dacă o să-mi răresc şi mai mult vizitele şi comentariile de pe blogurile altora. Timpul e un stăpân nemilos, nu ne îngăduie să facem tot ce am vrea, ne cere să alegem! (Noroc că jumătatea mea conjugală nu-mi citeşte blogul, fiindcă altminteri această ultimă frază i-ar impune să-mi atragă atenţia că tocmai am descoperit apa caldă! )

Mătuşa Pia (foto aici, jos) e sora mai mică a mamei – singura mea mătuşă încă în viaţă. Am scris despre ea şi despre ţăcănelile ei e mai multe ori. Iată titlurile articolelor – sunteţi invitaţi să le citiţi în măsura în care aveţi timp şi chef (primele 3 sunt mai lungi, celelalte sunt scurte sau chiar foarte scurte):

• Vacanţă nedorită – 1 (mătuşa Pia apare aici abia în penultimul paragraf)
• Vacanţă nedorită – 2
• Vacanţă nedorită – 3
• Adunarea, bat-o vina…
• Taste prea mici
• Avatar – de la tinereţe pân’ la bătrâneţe
• Calendarul
• Shocking breaking news

Ce mi-a venit cu mătuşa Pia? Ei bine, eu fiind ruda ei cea mai apropiată şi neaflându-ne în acelaşi oraş, îi dau telefon în fiecare seară, la opt trecute fix, şi mi se plânge de aceleaşi false probleme de nerezolvat, iar eu îi dau aceleaşi răspunsuri idioate. Aşa că m-am gândit să-i propun în schimb o jumătate de oră de lectură la telefon – nu poate citi singură, e aproape oarbă, abia dacă-şi mai „vede potecuţa”, ca să folosesc o expresie de-a ei. A fost de acord, o să-ncepem de mâine, şi vrea să-i citesc ceva tradus de mine.

Aşa că, în seara asta, după ce-am închis telefonul, m-am dus în faţa raftului cu cărţile pe care le-am tradus, încercând să aleg ceva pe gustul şi înţelesul unei femei care, dac-o vrea Dumnezeu, o să-mplinească 90 de ani peste 3 luni şi care nu mai e tocmai întreagă la minte. M-am uitat la cărţi pe rând şi am strâmbat din nas pe rând. Cele traduse pentru RAO sunt prea violente, prea pline de crime la tot pasul. Cele pentru Nemira sunt prea SF, ca şi cele pentru Leda – mă îndoiesc că ar pricepe, de exemplu, ceva din Snow Crash sau din Flashforward, sau din Little Brother. M-am oprit o clipă în faţa lui James Dean, Rebelul – una dintre cele mai frumoase cărţi traduse de mine. Poate i-ar plăcea, e despre actori din tinereţea ei, numai că e singura traducere în care nu am ocolit/îndulcit expresiile fără perdea (am avut binecuvântarea editorului). Am zăbovit şi în faţa poveştii cu piraţi, Pe ape şi mai tulburi, dar nu cred totuşi c-o tentează istoriile cu zombi şi alte arătări. Bărbatu-meu mi-a sugerat poveştile de Crăciun ale Donnei VanLiere. Astea nici n-au apărut încă, ceea ce n-ar fi o problemă, i le-aş putea citi de pe laptop, dar sunt prea lacrimogene (mai ales prima) – în primul rând nu cred că le mai suport eu.

Ei, şi m-am întors din nou la cărţile de la Nemira… M-am gândit în treacăt că poate i-ar fi plăcut Dansul Dragonilor – din care e însă din păcate greu să pricepi ceva dacă n-ai citit romanele precedente – şi m-am oprit la… Jocurile Foamei!

Aşa că, asta e, mâine încep să-i citesc mătuşii Pia aventurile lui Katniss Everdeen. Sunt foarte curioasă ce-o să zică – cel puţin tot atât de curioasă cum sunt să văd filmul!!!

Alte cuvinte din trecut găsiţi la: psi, tibi, cita
Blueriver, oanaclara, tiberiu, dictaturajustitiei, dagatha, flaviusobeada, anacondele au urmat exemplul lui psi, punând, în locul cuvintelor din trecut, cuvinte despre Eminescu. Recunosc că mie personal nu mi-a dat prin cap una ca asta – pentru mine ziua de 15 ianuarie are, în plan apropiat, ca să zic aşa, o semnificaţie mult mai tristă: e ziua în care a murit mama

Gemeni în gânduri, s-au găsit nu fiindcă vorbeau acelaşi grai, parcă germanic, nu fiindcă purtau acelaşi gen de veşminte sobre, nu fiindcă ocoleau deopotrivă prilejurile de gâlceavă, ci fiindcă amândoi au vrut să culeagă cu gingăşie frumuseţea de garoafă a aceleiaşi fecioare cu galbeni în cosiţe, care i-a respins pe rând cu acelaşi gest dispreţuitor, preferând grosolănia unui haidamac cu urme de lanţuri la fiecare gleznă şi cu şişul pătat de sânge.

Cu duzina de cuvinte cu G înainte (ganduri, gasit, galceava, grai, gest, glezna, galbeni, garoafa, gingasie, gen, germanic, gemeni), lansată aici, s-au mai jucat azi şi psi, tibi, cita, blueriver, redsky, sara, mitzaabiciclista, rokssana, scorpio, almanahe, virusache, valentina, dictaturajustiţiei, abisuri

Cu alte cuvinte, eu neavând alte surse de venituri în afară de drepturile de autor pentru traducerile literare, mă duc azi la Casa de Asigurări de Sănătate să-mi plătesc cu lăbuţa personală contribuţia pe anul trecut, scadentă la 20 ianuarie, dacă nu mă înşel, şi să obţin o adeverinţă de asigurat pentru ca, în cazul că dă vreo boală peste mine, să mă pot bucura barem de puţinele avantaje pe care mi le oferă statutul de plătitor al unei asemenea taxe.

Mă prezint cu vreo juma de oră înainte de începerea programului, mă trec pe listă ca să obţin bon de ordine, stau pe urmă o oră la coadă în faţa uşii. Asta ca să mi se spună că, nţ, nu se poate calcula cât mai am de plătit în baza unei declaraţii date de mine pe proprie răspundere, trebuie musai decizia de impunere pe 2011, de la Adminstraţia Financiară.

- Mda, dar aia vine cam la o lună după ce depun declaraţia de venituri, ceea ce se-ntâmplă în mai, după ce-mi adun adeverinţele de la toţi colaboratorii.

- Nu contează, zice acreala din partea ailaltă a biroului, facem calculele atunci.

- Da, zic eu, şi mă puteţi să plătesc penalizări fiindc-am depăşit termenul de plată.

- Puteţi să plătiţi acum cât ştiţi că trebuie, zice ea, eu n-am în ce bază să socotesc.

Ei, fie şi aşa. O fac cu chiu cu vai să-mi spună exact câţi bani în plus mi-au rămas din 2010, îmi scrie un ordin de plată pentru suma pe care o apreciez eu ca fiind acoperitoare şi ajungem la problema spinoasă a adeverinţei de asigurat. Anul trecut am primit câte una din trei în trei luni (că n-ar fi avut nici un haz dacă primeam una pe tot anul) după ce am dat una bucată declaraţie că îmi continui activitatea. Dar cică anul ăsta nu se mai poate, nu înainte de a depune declaraţia de impunere – aia care se trimite abia în iunie.

- Şi eu ce fac dacă mă-mbolnăvesc până-n iunie?

- Nu vă pot ajuta, aşa e legea, zice acreala.

- Trebuia s-o aduceţi încă de anul trecut, din noiembrie, se amestecă o acreală mai acră, de la biroul de alături.

- Cum să v-o aduc din noiembrie când eu încă am mai încasat bani în decembrie?

- Nu ştiu, nu putem să vă dăm adeverinţă fără declaraţia de impunere.

- Un serviciu juridic aveţi? o întreb pe prima acreală. Poate se ştie acolo cum se poate rezolva problema.

- Da, ridică ea din umeri. Puteţi să mergeţi.

- Unde e?

- Întrebaţi portarul.

Mă abţin s-o întreb dac-o fi existând vreo lege sau vreun regulament de ordine interioară care-i interzice ei să le dea asemenea indicaţii neobrăzaţilor care n-au venit cu declaraţia de impunere în dinţi. Mă duc la portar, care se dovedeşte a fi mult mai amabil. Şi jurista e amabilă, recunoaşte că situaţia e absurdă, dar îmi explică apoi că ea n-are nicio putere, acrelile fac ce ştiu ele, nu ce le spune ea (pesemne că-n instituţia cu pricina s-a instaurat o dictatură acră). Şi, şefa numitelor acreli nefiind la serviciu, mă trimite la directoarea economică – mă lămureşte şi unde-o găsesc, nu trebuie să mai trec pe la portar.

Directoarea pricepe care e buba, dar mă roagă să revin peste o săptămână -  dacă adeverinţa nu-mi trebuie urgent – când o să meargă cu mine la omnipotenta şefă a acrelilor (că tot vorbeam mai sus de dictatura acestor personaje), să rezolvăm problema.

Cum starea mea de sănătate pare să fie bună, cu excepţia nervilor pe care mă străduiesc să-i ţin în frâu, accept amânarea şi plec acasă. Dar, fiindcă tot e în drum, trec şi pe la Administraţia Financiară, să-ntreb dacă indispensabila decizie de impunere se poate obţine mai devreme, în caz că depun eu declaraţia de venituri mai repede. Funcţionara de la Administraţie nu e acră, îmi răspunde că face deciziile abia după 25 mai, noul termen de depunere al declaraţiilor, dar că mi-ar putea elibera între timp o adeverinţă care să ateste faptul că eu am depus-o pe a mea şi suma impozabilă rezultată – dacă nu există o altă rezolvare. Şi mă roagă să trec săptămâna viitoare pe la ea, să-i spun dacă am dat sau nu la pace cu acra  interfaţa pentru public a sistemului de asigurări de sănătate, fiindcă mai sunt şi alţi contribuabili care bat drumurile patriei mânaţi de probleme similare.

Ş-am încălecat pe-o şa, şi v-am spus povestea pseudo-omului meu de zăpadă aşa, întrebându-mă nu numai dacă cele 5 edituri de la care-am primit bani anul trecut or fi fiind cumva dispuse să-mi dea mie adeverinţe de venit încă din ianuarie, fiindc-aşa vrea muşchii acrelilor mai sus-pomenite (oare n-or fi sughiţând şi nu şi-or fi muşcând limbile mulţumită atenţiei excesive pe care le-o acord? ), ci şi ce cap luminat, cu creier de om de zăpadă, o fi decis că noi, ăştia  care avem tupeul de a trăi de pe urma aşa-numitelor drepturi de autor, trebuie să ne încheiem socotelile cu casele de asigurări de sănatate la sfârşit de ianuarie în baza unor declaraţii de impunere emise de administraţiile financiare în luna iunie a aceluiaşi an.

Despre alţi oameni de zăpadă, probabil autentici, puteţi citi la: psi, tibi, virusache, rokssana, redsky, cita, scorpio, dictaturajustiţiei, blueriver - pe care-i rog să nu mi-o ia în nume de rău dacă n-o să-i vizitez. Îi rog şi pe toţi eventualii comentatori să nu se supere dac-o să-ntârzii cu răspunsurile – încerc să traduc seara şi ce n-am tradus dimineaţa!

„… then his chest opened up in an explosion of blood…”

Cele mai multe dintre romanele pe care le-am tradus mustesc de violenţă – dezastre, atrocităţi, sânge, moarte, eventual câte o „drăgălaşă” de descriere amănunţită a unei autopsii. Nu s-ar spune că sunt genul de cărţi cu a căror lectură mi-aş fi dorit să mă îndeletnicesc şi le traduc, într-un fel, ca nesimţita. Totul e să nu le citesc înainte, ci doar pe măsură ce le traduc, pitrocind fiecare frază – să sune bine şi să aibă sens, restul alunecă pe lângă mine ca apa pe lângă penele de gâscă. Şi mă bucur fiindcă noaptea nu visez urât.

Şi Grişka a fost violent astăzi, la ţară. L-am scos din camera unde tocmai intraseră şi vreo doi dintre cei cinci motani ai soacră-mii, pentru că ştiu că face urât la ei – mârâituri, stupituri, coadă zbârlită, tot tacâmul. Şi a făcut urât la mine , a sărit pe antebraţul meu, sub formă de represalii, furios, cu urechile date pe spate, agăţându-se cu ghearele şi cu colţii. L-am pleznit, l-am aruncat jos şi, fiindcă se pregătea să sară din nou, am mimat o lovitură de picior şi l-am ameninţat cu o sticlă goală de apă minerală – că aia era la-ndemână. Şi s-a ghemuit imediat, cu botul pe labe, strângând din ochi spăsit şi speriat – o postură înduioşătoare, care te face să ţi se rupă inima de mila micii sălbăticiuni pocăite. L-am lăsat singur şi, peste nici un sfert de oră, în locul fiarei care-mi umpluse mâna de sânge l-am regăsit pe Grişka cel mămos, care mi se freacă de picioare, îmi linge degetele torcând şi dă să se urce pe mine ca să-l iau în braţe.

Alte cuvinte din trecut găsiţi la: psi, altcersenin, tiberiu, cita, dictaturajustiţiei

Lista celor care au mai amalgamat, azi, într-un fel sau altul, în chip de cuvinte impuse, numele celor 12 luni ale anului: psi, cita, tiberiu, scorpio, rokssana, dictaturajustiţiei, sara

Însă nu apare dacă vreau să scriu o postare nouă sau să umblu la setările blogului.

Oare ar trebui să ignor avertismentul?

M-ar interesa şi dacă apare şi la încercarea de a accesa blogul cu pricina de pe alte calculatoare.

Actualizare: Mesajul respectiv îmi apare numai în Chrome. Mi-am instalat Mozzilla şi văd că aici nu mai primesc nici un avertisment.

Azi tocmai am descoperit că am păpat un i. „Cândva mi-a adus flori” în loc de „Cândva mi-ai adus flori”. Are sens în context, dar un alt sens!