It’s a new game

NEMIRA

“It’s a new game…” Asta mi-a venit pe moment în cap, apropo de… Jocuri.

De fapt nu e un joc nou, ci un nou episod  din trilogia Jocurile Foamei, semnată de Suzanne Collins: Catching Fire, care şi-a găsit în final drept corespondent românesc Sfidarea, titlul ales pentru volumul II al versiunii în limba noastră.

După cum aflăm de pe blogul editurii Nemira, cartea va fi prezentă la Gaudeamus. Până atunci,  amatorii de avanpremiere pot citi (dacă nu au făcut-o încă) primul capitol, postat mai de multişor pe acelaşi blog al editurii.

Sper să vă placă şi acest volum măcar tot atât de mult cum mi-a plăcut mie!

Ghici cine vine la… Gaudeamus!

Cin’ să fie, cin’ să fie?

Antologia Tărâmurile pustiite. Poveşti ale apocalipsei (Wastelands – Stories of the Apocalypse), coordonata de John Joseph Adams, antologie din care am avut plăcerea de a traduce şase povestiri:

Cum Am Intrat în Oraş şi cum L-am Părăsit (How We Got in Town and Out Again) de Jonathan Lethem
Ultima dintre Formele-O (The Last of the O-Forms), de James Van Pelt
Îngerii lui Artie (Artie’s Angels), de Catherine Wells
După Judecata de Apoi (Judgment Passed), de  Jerry Oltion
Şi Adânca Mare Albastră (And the Deep Blue Sea), de Elizabeth Bear
Ginny Şolduri-Suave şi Circul Ei Zburător (Ginny Sweethips’ Flying Circus), de Neal Barrett, Jr.

O nouă întrunire a cenaclului ProspectArt

Detalii aici.

Se întâmplă din nou…

Se întâmplă, din nou, ceea ce nu s-a mai întâmplat de mult. Îmi apare o altă povestire pe hârtie, în cuprinsul unei antologii. Ştirea e oficială, oferită, zic eu, de cea mai demnă de încredere sursă – în această privinţă, evident.

E una dintre puţinele mele povestiri scrise în mileniul III. Pentru că în mileniul II m-am străduit să fiu scriitoare, iar în mileniul III am reuşit să fiu traducătoare

Oare faptul că viaţa noastră acoperă hotarul dintre două milenii e un privilegiu?

* * *

ACTUALIZARE (05.11.2005): Antologia vine la Gaudeamus!

Concurs ratat din start

Editura Nemira organizează un nou concurs: “Care este genul tău de… suspans?”

Ei bine, pe ăsta l-am ratat, cum s-ar spune, din start. Fiindcă pentru mine cărţile se împart în numai două categorii: cărţi care îmi plac şi cărţi care nu-mi plac. Cât despre ceea ce se încadrează de obicei sub denumirea generică de romane de suspans – de obicei nu citesc aşa ceva decât dacă n-am nimic mai bun de făcut

Nu citesc, dar traduc Pentru Nemira am tradus cinci, iar pentru RAO – vreo opt cărţi încadrate în mai sus-pomenitul gen. Pentru că, deh, clientul nostru, stăpânul nostru. Plăteşte – traduc, dacă sunt în stare. Şi, după ce am tradus Codul Onoarei, care m-a plictisit de moarte (am tras de mine cu ghearele şi cu dinţii ca s-o termin la timp şi, la recitire, am întors pe dos cel puţin jumătate dintre frazele lungi şi întortocheate ale lui Jack Whyte), cred că sunt în stare să traduc orice

Dar, ca să mă delectez cu adevărat, îmi place să citesc mai ales romane SF&F şi romane istorice. (Să nu-mi spuneţi că şi Codul Onoarei se poate încadra în categoria celor din urmă. Aşa e, dar nu-i pe gustul meu. Autorul vrea să spună prea multe şi nu face faţă, le lasă în suspans sau scapă de ele expediindu-le telegrafic.) Vreau să citesc despre viitor sau despre trecut, sau măcar despre o lume paralelă.  Prezentul nu mă pasionează ca lectură, pe ăsta îl trăiesc
Cât despre horror,  îmi place dacă e scris de  Serge Brussolo sau Stephen King

Bineînţeles că se mai întâmplă să citesc şi altceva şi se mai întâmplă să-mi şi placă. Exemplul care-mi vine acum în minte este O Pisică, Un Bărbat şi Două Femei (Jun’ichiro Tanizaki).

Revenind la concurs, le doresc succes tuturor participanţilor! Dar n-o să le citesc lucrările – nici genul ăsta de scriere nu e pe gustul meu

COMPLETARE ULTERIOARĂ:
Sunt datoare să spun că nu-mi pot da seama cum pare Codul Onoarei când îl citeşti, ca să zic aşa, normal, nu cu încetinitorul, cum am făcut-o eu, traducându-l. Nu vreau să-ndemn pe nimeni să nu-l citească. La urma urmei, gusturile diferă, iar, dincolo de acţiune, cartea redă fragmente interesante din fresca epocii şi creionează un portret realist al lui Richard Inimă de Leu – fără nimic din nimbul romantic pe care i-l atribuie diverse romane de aventuri pe care eu una le-am citit în adolescenţă (Ivanhoe, Robin Hood). Cât despre traducere, zic eu că, în final, am reuşit s-o fac să sune… omeneşte – şi presupun (n-am citit versiunea tipărită ) că redactora (Nicoleta Ghement) mi-a corectat scăpările/greşelile inerente .

Traducere la orizont

Dacă vă plac cărţile de aventuri, eu una presupun că Aurul Albastru n-o să vă dezamăgească

Încă n-a apărut, dar zice-se că nu mai durează mult, le urez amatorilor lectură plăcută!

Amintiri despre Nemira (completare)

În primul rând, ţin să-i mulţumesc editurii Nemira pentru că mi-a oferit prilejul de a-mi depăna amintirile şi să-i felicit încă o dată pe câştigători. Mărturisesc că nu am citit toate poveştile intrate  în concurs, dar, din ce-am citit, mi-au plăcut foarte mult şi cel mai mult istorisirile semnate de Balin Feri şi de Adinab – motiv pentru care m-am bucurat când i-am descoperit pe amândoi pe lista premianţilor.

În paranteză fie spus, amintirea Adinei m-a făcut să mă gândesc că eu am avut, din acest punct de vedere, o copilărie extraordinar de frumoasă.  Cărţile erau ieftine şi, în plus, mama lucra la Biblioteca Centrală Universitară. Putea să-mi aducă (bineînţeles, cu împrumut), orice carte mi-aş fi dorit. Spunea că primeau tot ce se tipărea în ţară, inclusiv etichetele pentru borcane

În al doilea rând, mi-am dat seama că, scriind despre cele trei cărţi care au avut, pentru mine, semnificaţii deosebite, am omis câteva amănunte, pe care am acum chef să le povestesc. Aşadar:

Mesaj de pe atelierul KULT

“S-a adăugat o povestire nouă pe situl atelierKULT:
Ioana Vişan
— Din lipsă de Timp
Povestirea îşi aşteaptă primele comentarii şi nota ta.”

Ei, din lipsă de timp, n-am mai citit de tare multă vreme povestirile de pe atelierKULT. Pur şi simplu nu ştiu când o să le vină şi lor rândul…

Pofta-n cui

Uneori îmi pare rău când termin de tradus câte o carte. Îmi pare rău să mă rup de poveste. Acum mi-ar fi priit să  existe şi volumul III – nici măcar nu ştiu dacă o fi fost scris şi mi-e pur şi simplu lene să fac săpături pe net ca să mă lămuresc. Adevărul e că întotdeauna m-au enervat cărţile astea care apar cu ţârâita, azi un volum, peste o jumătate de an sau chiar mai mult încă unul… Mie-mi place să pot citi toată povestea odată, de la cap la coadă… Şi tot aşa mi-ar plăcea să şi traduc – cicluri de romane (pe placul meu, bineînţeles) care au fost deja scrise, şi  care să aştepte, cuminţi, până le traduc eu, rând pe rând, neîntrerupându-mă pentru altceva…

Ei, s-ar părea că, de obicei, îmi doresc ce nu se poate…

Cu alte cuvinte, nu pot decât să-mi pun pofta-n cui. Şi s-aştept să-şi facă apariţia şi volumul III, cu speranţa că traducerea o s-ajungă tot pe mâna mea…

În culisele Jocurilor Foamei

O incursiune în culise e întotdeauna interesantă, nu?

Completare ulterioară:
Sau preferaţi o incursiune fără translator?