preluat de aici
Am avut un vis… interesant.
Am ieşit din casa socrilor (casa lor din visele mele, mereu aceeaşi, dar diferită de cea din realitate) cu intenţia de a duce gunoiul (adică rahatul motanului, adunat de sub masă! 
). Curtea era prea curată, nu-l puteam arunca acolo, m-am strecurat printr-o spărtură din gard – care dădea la marginea unui oraş – am lăsat mizeria într-un tomberon, apoi m-am răsucit pe calcăie şi… n-am mai regasit drumul înapoi… Gardul era altul, fără nici o spărtură…
Am rătăcit printr-un oraş străin, fără bani şi cu un mobil cu bateria descărcată în buzunar.
Unii mi-au spus că oraşul era Oneştiul (de fapt, cel mai apropiat de casa socrilor), alţii m-au privit ciudat după ce i-am întrebat în ce oraş suntem şi mi-au râs în nas când am simţit nevoia să strig în urma lor că nu sunt nebună, iar o babă mi-a destăinuit că se cheamă Vilard, fiindcă e un oraş de vile – cu toate că în jur erau numai blocuri înalte, frumoase, de o eleganţă pe care n-am întâlnit-o niciodată în realitate. Aceeaşi babă mi-a spus că are un vecin care m-ar putea duce cu maşina acasă – dacă n-o să mă sperii de el, fiindcă are blană. “Nu mă sperii”, am zis eu, “numai să nu mă mănânce!” 
Dar vecinul era plecat, garajul lui era gol. Ne-am apucat să-l cautăm, eu am început să-i vorbesc babei despre Gheo, să-i spun că el n-o să creadă niciodată ce mi s-a întâmplat…
Şi m-am trezit – lângă sus-amintitul Gheo, care dormea, visând, pesemne, ceva mai frumos decât mine!
În fine, au fost mai multe amănunte, mi-e lene să le înşir aici pe toate. Poate o să le pun, într-o bună zi, într-o poveste…
Completare: Nu le-am pus în nici o poveste şi bineînţeles că din februarie 2007 până acum le-am uitat! 
Alte “cuvinte din trecut” găsiţi la: psi, Tiberiu, Carmen, Cita, dictaturajustiţiei
Bonus: aici găsiţi alte cuvinte din trecut, aduse în prezent printr-o simplă schimbare a datei postării (îmi place că articolele de blog pot călători în timp în voie, după bunul plac al autorului! )
Pingback: Re-postari den trecutul recent « Tiberiuorasanu's Blog
Of of of şi iară of
Nu pricep nicidecum, de ce acest cuvînt = babă, are o atît de mare întindere în exprimarea noastră actuală.
Nici cu termenul de ‘moş’ nu mă prea împac. Dar cu folosirea acestui acest termen, sînt subiectiv.
N-ar fi ceva mai adecvat să spunem : vîrstnici ?
- – -
Glumesc, desigur.
Mie-mi plac grozav cuvintele astea: babă, moş, moşneag, baborniţă, hodorog, hodoroagă. cotoroanţă, ghiuj, babalâc… Şi le folosesc cât de des pot
Şi nu glumesc!
Mno. binie! Nu te mai contrazîc.
- – -
Completare : ba, să faci bine şi să continui şi această poveste!
Păi, dacă o să visez cumva şi continuarea…
… şi o vei pune pe blog, o voi citi dar, eu tot CARTEA o aştept.
Ei, dacă am certitudinea că există cineva care-o aşteaptă, înseamnă că am un motiv serios s-o scriu!
of, vero, uite cum risipeşti tu bunătate de poveste! ia poftim de scrie continuarea, te rog! te rog io mult!
O trec şi pe asta pe listă
Vero, ideea că într-o bună zi, “răsucindu-mă pe călcâie” m-aş putea trezi într-un loc străin, e una din spaimele mele nemărturisite…
Psi are dreptate: continuă, e o poveste interesantă.
Probabil că am şi eu spaima asta – altfel n-ar fi apărut visul – dar n-am conştientizat-o niciodată.
vero, in primavara am avut un vis asemanator… am plecat de-acasa sa cumpar ceva si n-am mai gasit drumul inapoi… am umblat toata noaptea pe strazile unui oras strain, undeva prin Franta, fara nici un ban si cu telefonul descarcat… in cele din urma am gasit o cursa cu autobuzul, care ma ducea acasa (ma rog, intr-un loc cunoscut) dar a trebuit sa sap, sa nivelez niste dune de nisip, ca sa fac rost de bani… m-am trezit epuizata din acel vis
Poate există un soi de… depozit cu vise standard, de unde le luăm şi le personalizăm
Pingback: Povești de spus dumineca după Liturghie « Dictatura justitiei
Afirm eu vreo dată că nu-mi place ? Nu. N-am cum.
Nimeni nu afirmă că afirmi că nu-ţi place
Mi-ai făcut-o !
Am avut chef de joacă…
Pingback: Prima zi de şcoală: aici sunt furăciunile dumneavoastră, domnule primar! « Un blog cu atitudine
Pingback: Speranţa « Gabriela Elena