Târgul de carte din Focşani

Am trecut pe acolo vineri şi am constatat aceeaşi jalnica lipsă de interes din partea publicului. La parter nu era aproape nimeni, cu excepţia vânzătorilor de la standuri. La etaj era ceva mai multă lume, fiind prezenţi, în plus, organizatorii şi cei care îşi ţinuseră, îşi ţineau sau aşteptau să-şi ţină discursurile.

În 2006 şi 2007 am luat, ca să spun aşa, parte activă la târgul în cauză, jucându-mă  (cuvântul ăsta mi se pare cel mai potrivit :P ) de-a lansarea unor cărţi traduse de mine pentru RAO. Mă bucur că anul ăsta n-a mai fost cazul să am o asemenea îndeletnicire (la RAO n-a apărut recent nici o carte tradusă de mine, iar NEMIRA, CURTEA VECHE şi TRITONIC n-au participat la târg – primele două n-au fost prezente nici în anii trecuţi) – mi se pare penibil să vorbesc într-o sală din care publicul lipseşte aproape cu desăvârşire! :)

târg carte Focşani 2007

About Vero

Îmi place să scriu, dar e mai uşor (şi mai rentabil) să traduc ce-au scris alţii! :))
This entry was posted in lumea cărţilor, nemulţumiri. Bookmark the permalink.

10 Responses to Târgul de carte din Focşani

  1. paulcemk says:

    curtea veche? am impresia ca i-am vazut, poate m-au inselat ochii, dar sunt sigur ca am vazut la un stand scris pe un carton editura Curtea Veche.

  2. Vero says:

    Poate că au fost. :) Adevarul e că n-am avut timp sa studiez targul cu [mare] atentie şi nici nu le-am spus organizatorilor că am tradus şi pentru CURTEA VECHE. M-am gandit că n-a fost la târg în anii trecuţi şi probabil nu vine nici acum. (Deşi, sincer vorbind, s-ar putea să mă fi înşelat şi în privinţa asta, poate a fost si anul trecut şi eu n-am observat/reţinut, având în vedere că pe atunci nu traduceam pentru ei şi editura nu-mi era nici măcar cunoscută.)

  3. Targ de Carte fara carte. Aceasta este concluzia. Restul nu-i decat o discutie inutila pentru ca organizatorii nu au inteles ca targul ar trebui facut pentru carte, scriitori si cititori, nu pentru a unple un cv si o agenda culturala.

  4. Vero says:

    Din pacate, n-am avut niciodata timpul necesar pentru a-i acorda targului toata atentia cuvenita – care mi-ar fi permis acum sa te aprob sau sa te contrazic. Oricum, mi-a lasat, de fiecare data, un gust amar…

    vranceamioritica e numele unui viitor blog, sau doar un cuvant compus, menit sa umple aiurea o rubrica?

  5. Vero says:

    Presupun ca, aplicand metoda ” eu intreb, eu raspund”, am dezlegat misterul; presupun ca am descoperit adresa corecta a blogului pomenit mai sus :)

  6. silviu says:

    Un targ de carte in in orasele cum sunt Focsaniul reflecta cat de interesata e romanul sa cumpere o carte. Macar una pe luna. As inversa povestea mitica (Sodoma si Gomora): daca gasesc in oras 10 oameni care sa citeasca o carte pe luna atunci orasul va fi salvat. Daca nu…

  7. Vero says:

    Zece o sa gasesti. In privinta asta n-am nici o indoiala. (Doi sunt numai la mine in casa :D ) Dracu nu-i chiar atat de negru :P

  8. Pingback: Revista blogurilor, 12-18 mai | bookblog.ro

  9. Elena says:

    Nu stiu cati oameni citesc din Focsani, dar targul acela e necesar, cred eu…si ma bucur ca mai sunt oameni care se preocupa de asa ceva la noi in oras.
    In privinta cumparatului de carti, credeti-ma ca daca ar fi mai ieftine s’ar cumpara.
    Mie imi place sa citesc si se intampla sa citesc mai mult de 2 carti p luna…
    Si mai si cumpar carti, nu doar imprumut de la biblioteca..
    Dar cum ziceam: daca ar fi fost mai ieftine…Mai ales la Editura RAO, sau Humanitas…nici o alocatie de elev nu ajunge pt o carte…

  10. Vero says:

    Ai dreptate, Elena, cartille sunt scumpe; si nu ma indoiesc că ar avea mai multi cumparatori daca ar fi mai ieftine :)

Lasă un răspuns

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Schimbă )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Schimbă )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Schimbă )

Connecting to %s